Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!

luni, 7 decembrie 2020

Focare de infectie in judetul Caras-Severin, la data de 07.12.2020

Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
Nr. crt./Județ  (abreviere auto)/Localitate focar/Tip unitate / comunitate  (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )/Denumire oficială unitate/Data raportării focar/Nr. total cazuri confirmate în focar Efectiv / nr.populație din comunitate/Măsuri dispuse/Data instituirii / ridicării măsurii (zz/ll/aaaa)/Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa)/Observații

1.CS Oravita CR
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )CENTRUL SOCIAL SF. IOSIF ORAVITA
Data raportării focar: 21.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar: 7
Efectiv /nr.populație din comunitate: 22 ANGAJATI, 34 BENEFICIARI
Măsuri dispuse:DEZINFECTIE TERMINALA, IZOLAREA BOLNAVILOR, TESTREA CONTACTILOR DIRECTI LA 7 ZILE
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):21.11.20
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:-7 BENEFICIARI

2.CS Resita
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
 INS Banca
Data raportării focar: 27.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar: 11
 Efectiv /nr.populație din comunitate:25
 Măsuri dispuse: izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
 Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):20.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:-
3.CS Bocsa CR
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )
Caminul pentru persoane varstnice  Bocsa
 Data raportării focar: 22.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:  14
Efectiv /nr.populație din comunitate: 25 ANGAJATI SI 40 BENEFICIARI
 Măsuri dispuse:  DEZINFECTIE TERMINALA, IZOLAREA BOLNAVILOR, TESTAREA CONTACTILOR DIRECTI LA 7 ZILE
 Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):21.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:- 4 ANGAJATI SI 10 BENEFICIARI.

4.CS RESITA Alta
 Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
 Data raportării focar: 23.11.20
 Nr. total cazuri confirmate în focar:  4
 Efectiv /nr.populație din comunitate: 4
Măsuri dispuse:   izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
 Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):22.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:- 
5. CS Resita

Alta Focar familial
Data raportării focar: 23.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar: 3
Efectiv /nr.populație din comunitate:  3
 Măsuri dispuse:   izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
 Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):22.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:- 
6.CS BOCSA
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
Alta Focar familial
Data raportării focar:  23.11.20
Nr. total cazuri confirmate în focar:  3
Efectiv /nr.populație din comunitate:   4
 Măsuri dispuse:   izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
 Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):22.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:- 
7.CS Resita
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
Alta Firma
Data raportării focar:   25.11.20
 Nr. total cazuri confirmate în focar:  3
Efectiv /nr.populație din comunitate:  11
 Măsuri dispuse:    izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):25.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:-

8. CS Garnic-Padina Matei Alta
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
Focar Familial
Data raportării focar:    25.11.2020
 Nr. total cazuri confirmate în focar:  3
Efectiv /nr.populație din comunitate:  3
Măsuri dispuse: izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):25.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:-

9.CS Belobresca , Pojejena
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
CR Asociatia Simieon si Ana
 Data raportării focar:    26.11.20
 Nr. total cazuri confirmate în focar:   6
 Efectiv /nr.populație din comunitate:  12 angajati si 18 beneficiari
 Măsuri dispuse: DEZINFECTIE TERMINALA, IZOLAREA BOLNAVILOR, TESTAREA CONTACTILOR DIRECTI LA 7 ZILE
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):25.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:- 5 beneficiari , 1 angajat

10.CS Resita Alta
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
Focar Familial
Data raportării focar:     26.11.20
Nr. total cazuri confirmate în focar:    3
 Efectiv /nr.populație din comunitate:  3
 Măsuri dispuse: izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):25.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:-

11.CS Caransebes CR
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
Centrul Bunavestire
 Data raportării focar:     27.11.20
Nr. total cazuri confirmate în focar:  16
 Efectiv /nr.populație din comunitate:   103
 Măsuri dispuse: DEZINFECTIE TERMINALA, IZOLAREA BOLNAVILOR, TESTREA CONTACTILOR DIRECTI LA 7 ZILE
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):27.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:- 12 angajati, 4 beneficiari

12. CS Caransebes
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
MS   Spital Muncipal Caransebes- sectia neurologie
Data raportării focar:      27.11.20
Nr. total cazuri confirmate în focar:   4
Efectiv /nr.populație din comunitate:    19
Măsuri dispuse: DEZINFECTIE TERMINALA, IZOLAREA BOLNAVILOR, TESTREA CONTACTILOR DIRECTI LA 7 ZILE
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):27.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:1 medic, 2 asistenti medicali, 1 personal auxiliar

13.CS Caransebes
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
CR CENTRUL PENTRU PERSOANE FARA ADAPOST
Data raportării focar:  28.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:    6
Efectiv /nr.populație din comunitate:  26 ANGAJATI SI 31 BENEFICIARI
Măsuri dispuse:  izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):27.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:4 BENEFICIARI, 2 ANGAJATI

14. CS Bozovici
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
CR  Camin pentru persoane varstnice Tara Almajului
Data raportării focar:   30.11.2020
 Nr. total cazuri confirmate în focar:    7
 Efectiv /nr.populație din comunitate:  8 angajati, 16 beneficiari
Măsuri dispuse:   izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):27.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:7 beneficiari

15. CS Caransebes
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
Alta Focar familial 
Data raportării focar:  30.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:     3
 Efectiv /nr.populație din comunitate:  3
Măsuri dispuse:    izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):29.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:

16. CS Caransebes
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
CR CENTRUL PENTRU PERSOANE FARA ADAPOST
Data raportării focar:  30.11.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:  8
 Efectiv /nr.populație din comunitate:  26 ANGAJATI SI 31 BENEFICIARI
Măsuri dispuse:   izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):29.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:8 beneficiari

17. CS Resita
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
Alta Focar familial 
Data raportării focar: 01.12.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:  3
Efectiv /nr.populație din comunitate:   3
Măsuri dispuse:  izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):30.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:

18. CS Resita
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
Alta Focar familial 
Data raportării focar:01.12.2020
 Nr. total cazuri confirmate în focar:  4
Efectiv /nr.populație din comunitate:    4
Măsuri dispuse:   izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):30.11.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:
19. CS Caransebes
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
MS Spit Municipal Caransebes-sectia interne
Data raportării focar: 3.12.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:   4
 Efectiv /nr.populație din comunitate:    33
Măsuri dispuse:    DEZINFECTIE TERMINALA, IZOLAREA BOLNAVILOR, TESTAREA CONTACTILOR DIRECTI LA 7 ZILE
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):2.12.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:1 medic, 2 asistenti, 1 pers auxiliar

20. CS Resita
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
CR Centrul pentru dializa
Data raportării focar:  3.12.2020
 Nr. total cazuri confirmate în focar: 3
Efectiv /nr.populație din comunitate: 123 beneficiari, 42 salariati
Măsuri dispuse:     DEZINFECTIE TERMINALA, IZOLAREA BOLNAVILOR, TESTAREA CONTACTILOR DIRECTI LA 7 ZILE
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):2.12.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații:3 beneficiari

21.CS Resita
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
CR CENTRUL DE ÎNGRIJIRE ȘI ASISTENȚĂ PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE REȘIȚA
Data raportării focar:  05.12.2020
Nr. total cazuri confirmate în focar: 11
Efectiv /nr.populație din comunitate:  206
Măsuri dispuse:   DEZINFECTIE TERMINALA, IZOLAREA BOLNAVILOR, TESTAREA CONTACTILOR DIRECTI LA 7 ZILE
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):2.12.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații: 11 beneficiari

22.CS Oravita
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
ALTA Focar familial
 Data raportării focar:  05.12.2020
 Nr. total cazuri confirmate în focar: 3
Efectiv /nr.populație din comunitate:   6
Măsuri dispuse:    izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):05.12.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații: -

23. CS TURNU RUIENI-ZERVEȘTI
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
ALTA Focar Familial
 Data raportării focar:  06,12,2020
Nr. total cazuri confirmate în focar:  4
Efectiv /nr.populație din comunitate:    5
Măsuri dispuse:     izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):05.12.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații: -

24. CS RESITA
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
MS SPITAL JUD RESITA-SECTIA  ORL
 Data raportării focar:  06,12,2020
 Nr. total cazuri confirmate în focar:  7
 Efectiv /nr.populație din comunitate:    21
Măsuri dispuse:      DEZINFECTIE TERMINALA, IZOLAREA BOLNAVILOR, TESTAREA CONTACTILOR DIRECTI LA 7 ZILE
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):06.12.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații: -1medic,4-asistenti.

25.CS Resita
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
Alta Focar familial
 Data raportării focar:  07.12.2020
 Nr. total cazuri confirmate în focar:  3
Efectiv /nr.populație din comunitate:     3
Măsuri dispuse:  izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):06.12.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații: -

26. CS Buchin
Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; )Focar familial
Alta Firma
  Data raportării focar:  07.12.2020
 Nr. total cazuri confirmate în focar7
Efectiv /nr.populație din comunitate:      1678
Măsuri dispuse: izolarea confirmatilor si monitorizarea  contactilor
Data instituirii /ridicării măsurii(zz/ll/aaaa):06.12.2020
Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa): -
Observații: -

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu