Universitatea Politehnica
Timișoara vine cu o inovație în ceea ce privește admiterea în anul universitar
2020-2021, introducând, în premieră examenul pe bază de portofoliu de
realizări. În paralel, candidații pot opta pentru examenul scris clasic sau
luarea în considerare a notelor la matematică, informatică sau fizică de la
bacalaureat. De asemenea, la unele facultăți, admiterea se face pe bază de
concurs de dosare.
Conducerea Universității
Politehnica Timișoara a aprobat Metodologia de admitere la ciclul de studii de
licență pentru anul universitar 2020-2021. Potrivit acesteia, la Facultatea de
Automatică și Calculatoare și la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și
Tehnologii Informaționale, admiterea se poate realiza în trei variante:
1)
Examen online bazat pe portofoliu de realizări - are scopul de a releva
atât rezultatele obținute de candidat la diferite competiții, cât și
aptitudinile sale tehnice și valoarea acestora. Portofoliul poate fi constituit
din: premii și mențiuni la olimpiadele județene și la alte competiții naționale
de Informatică / Algoritmică; premii, mențiuni, participări cu rezultate notabile
la competiții Hardware & Software & Automatică & Electronică &
Comunicații (IT&C); alte realizări deosebite Hardware & Software &
Automatică & Electronică & Comunicații (IT&C). Portofoliul va fi
evaluat de o comisie de specialitate din cadrul UPT și va fi notat cu
admis/respins. Cei admiși vor susține un interviu online de prezentare a
portofoliului, care va fi evaluat prin note de la 1 la 10. Cei respinși la
proba de evaluare a portofoliului se pot înscrie la una dintre celelalte
variante de admitere.
2)
Admitere pe baza notei de la bacalaureat la una dintre probele de matematică,
informatică sau fizică, pentru
absolvenții specializărilor de matematică-informatică sau științele naturii.
3)
Examen scris tip grilă la matematică, în
sălile UPT, cu respectarea strictă a regulilor de distanțare pentru combaterea
infectării cu noul coronavirus, UPT dispunând de suficiente spații pentru
derularea examenului în condiții de maximă siguranță.
Pentru oricare dintre
variante, media de admitere se calculează după formula: (4xN + B)/5, unde N
este nota de la interviu, nota la matematică/informatică/fizică din cadrul
bacalaureatului sau nota la proba scrisă de matematică susținută la UPT, iar B
este media de la examenul de bacalaureat.
În cazul Facultății de
Arhitectură și Urbanism, examenul de admitere este alcătuit din 2 componente:
portofoliu + interviu. Scopul portofoliului de lucrări este de a releva
creativitatea şi aptitudinile candidaţilor privind percepţia spaţială, simţul
proporţiilor, imaginarea şi reprezentarea bidimensională a unor forme,
cunoștinte generale despre domeniul arhitecturii, capacitatea de execuţie și
cunoașterea tehnicilor de reprezentare. Scopul interviului este de a oferi
candidatului posibilitatea de a-și argumenta conținutul portofoliului transmis.
Participarea la interviu este condiționată de promovarea etapei de portofoliu.
Media finală de admitere va fi calculată cu o pondere a mediei de Bacalaureat
de 30%.
Pentru restul facultăților
din cadrul Universității Politehnica Timișoara (Facultatea de Chimie
Industrială și Ingineria Mediului, Facultatea de Construcții, Facultatea de
Electrotehnică și Electroenergetică, Facultatea de Inginerie Hunedoara,
Facultatea de Management în Producție și Transporturi, Facultatea de Mecanică,
Facultatea de Științe ale Comunicării), admiterea se face în urma unui concurs
de dosare.
Informații suplimentare
despre admiterea la Universitatea Politehnica Timișoara se pot găsi pe
website-ul universității (www.upt.ro), în secțiunea dedicată admiterii.
Absolvenții de liceu care au
promovat examenul de bacalaureat și aleg una dintre facultățile Universității
Politehnica Timișoara vor avea, ca studenți, o serie de beneficii:
- Cele mai mari burse din
țară (de la MEC și din venituri proprii, care se pot cumula);
- Cazare pentru toți
solicitanții în cămine modernizate (dotate cu conexiune internet, cablu
TV, frigider, bucătărie și spălătorie pe fiecare etaj);
- Masa la restaurantele
studențești ale UPT, la prețuri subvenționate;
- Cea mai modernă
bibliotecă din țară;
- Acces gratuit la cea
mai modernă bază sportivă studențească din țară (bazine de înot interior
și exterior, terenuri de fotbal sintetice și cu iarbă, baschet, 4 terenuri
de tenis, săli de sport, pistă de atletism);
- Pregătire specială la
matematică și fizică;
- Acces la burse pentru
stagii în străinătate prin programul Erasmus+ și prin acorduri bilaterale
(Germania, Franța, Spania, Anglia, Olanda, Austria, etc);
- Transport local și CFR
gratuit.
- Departament Comunicare
si Imagine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu