Guvernul României salută aniversarea a 75 de ani
de la semnarea, la 26 iunie 1945, la San Francisco, a Cartei
Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), document fundamental pentru organizarea
politică a
relaţiilor internaţionale, după experienţa tragică a celui de Al
Doilea Război Mondial.
Valoarea
documentului fondator a fost dovedită pe parcursul celor 75 de ani prin
contribuția majoră la stabilitatea și pacea internaționale, la dezvoltarea
economică, la promovarea drepturilor omului, a democrației și statului de
drept, consolidând patrimoniul de valori naționale al celor 193 de state membre
ONU.
Aderarea României la ONU, în
1955, a fost rezultatul aspiraţiei naţionale pentru valorile universale ale
Organizației, în concordanță cu interesele României pentru consolidarea
profilului său politic în plan bilateral,
regional și multilateral, contribuind, pe baza expertizei și a experienței, la
întărirea păcii și securității în lume și la dezvoltarea socio-economică.
Dubla aniversare, a 75 de ani
de la semnarea Cartei ONU și a 65 de ani de când România a devenit stat membru
al Organizației,oferă Guvernului României ocazia de a reitera atașamentul față
de obiectivele și valorile organizației, hotărârea de a contribui constant la
eforturile internaționale de promovare a acestora.
Informaţii
suplimentare
Succesoare a Ligii Națiunii,de la a cărei înființare aniversăm anul acesta
100 de ani, Organizația Națiunilor Unite a fost creată odată cu semnarea Cartei
ONU de către delegaţi ai 50
de state, pe 26 iunie 1945, la Conferinţa
de la San Francisco. Carta ONU a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945, dată
considerată oficial Ziua Naţiunilor Unite, când a fost ratificată de SUA,
Franța, China, Marea Britanie, Uniunea Sovietică și de majoritatea celorlalți
semnatari.
La 14 decembrie
1955, Adunarea Generală a ONU a decis, prin rezoluţia A/RES/995 (X), primirea
României în ONU, alături de alte 15 state.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu