Președintele Silviu Hurduzeu și primarii mai multor
localități din județ s-au întâlnit astăzi, 22 iunie 2020, la sediul Palatului
Administrativ, în cadrul unei întâlniri de lucru convocate de primarul comunei
Cornereva, Nicolae Novăcescu, președinte al ADI BANAT-GAZ.
Întâlnirea a avut drept scop
stabilirea
pașilor de urmat de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară BANAT-GAZ,
constituită la nivelul a 18 primării din județ, în vederea accesării fondurilor
necesare extinderii rețelei de gaz în județ. Discuțiile au vizat necesitatea
unor studii de fezabilitate, dar și aspecte ce țin de estimările de consum de
gaze naturale.
Într-o primă etapă, primăriile vor face
o evaluare, pe fiecare localitate în parte, astfel încât să fie cunoscută
situația consumatorilor din zona respectivă, iar documentația va fi transmisă
către Societatea Naţională de
Transport Gaze Naturale “TRANSGAZ” S.A
Prezent și la
întâlnirea avută săptămâna trecută, la Oravița, cu membrii ADI Valea Carașului
– Valea Almăjului – Clisura Dunării, președintele Silviu Hurduzeu a declarat: “extinderea magistralei de gaze naturale este
șansa de dezvoltare a unităților administrativ-teritoriale din județ. Dacă vom
fi invitați, voi susține în fața colegilor mei, consilieri județeni, propunerea
ca și Consiliul Județean Caraș-Severin să facă parte din cele două asociații de
dezvoltare intercomunitară”.
Din Asociația de Dezvoltare
Intercomunitară BANAT-GAZ fac parte primăriile următoarelor localități: Băile
Herculane, Armeniș, Bolvașnița, Bozovici, Buchin, Brebu Nou, Bucoșnița, Cornea,
Cornereva, Iablanița, Lăpușnicel, Mehadia, Mehadica, Prigor, Slatina-Timiș,
Teregova, Topleț și Turnu Ruieni.
Serviciul Comunicare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu