La nivelul județului Caraș-Severin, în perioada 17-22.06.2020
au fost recepționate produsele de igienă din cadrul Programului Ajutorarea
Persoanelor Defavorizate – POAD, program al Uniunii Europene derulat prin
intermediul Guvernului României, Autoritatea de Management fiind Ministerul
Fondurilor Europene.
În acest
context, pentru buna derulare a Programului Ajutorarea Persoanelor
Defavorizate, Cristian Gâfu, prefectul județului Caraș-Severin, a dispus
deplasarea unor echipe mixte de verificare la fața locului pe tot parcursul
recepției produselor de igienă, astfel fiind verificate peste
35 de unități administrativ-teritoriale din județ.
35 de unități administrativ-teritoriale din județ.
Numărul de
pachete recepționate la nivel de județ este de 12.625 de pachete și constau în
produse de igienă: pastă de dinți, detergent, săpun lichid, periuțe de dinți,
etc. Beneficiarii finali sunt: persoanele
singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul
la un venit minim garantat, familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea
familiei și persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă,
persoanele cu handicap grav și accentuat și cele aflate în așezări informale.
Distribuția în fiecare localitate se
realizează în termen de 45 de zile calendaristice de la recepţia produselor de
igienă pentru beneficiarii finali din categoriile venit minim garantat și
alocaţie pentru susţinerea familiei și în continuare în termen de 15 zile
calendaristice pentru celelalte categorii, conform prevederilor stabilite prin
OUG nr.84/2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu