Agenţia pentru
Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Orașului Bocșa au semnat astăzi, 25 iunie 2020, contractul de finanțare pentru
proiectul „Îmbunătățirea calității vieții sociale și culturale a populației
orașului Bocșa, jud. Caraș-Severin, prin reabilitare, extindere și amenajare
peisageră Muzeul Constantin Lucaci - Bocșa, reabilitare și extindere imobil
existent – amenajare Casa Etnografică, Galerie Mineralogie Constantin Gruescu,
Observator astronomic și amenajare peisageră teren și reabilitare și
modernizare străzi în zona de Nord din Bocșa Română, județul Caraș-Severin”.
Este un proiect finanțat prin
Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR)
2014-2020,prin care vor fi realizate investiții în cadrul
mai multor obiective de interes local.
O primă componentă a
proiectului vizează amenajarea Casei Etnografice, a Galeriei de Mineralogie
„Constantin Gruescu” și a unui Observator astronomic la Bocșa, prin
reabilitarea și extinderea unui imobil situat pe strada 1 Decembrie 1918 nr.
39.
Astfel, va fi refăcută clădirea
existentă, 269 mp, prin restaurarea fațadei și recompartimentarea spațiilor
interioare, și vor fi construite două noi imobile – unul de 94 mp - Galeria
de Mineralogie, și unul de 76 mp - Observatorul astronomic. În plus,
prin proiect va fi amenajată o suprafață de 982 mp de zonă verde.
De asemenea, va fi reabilitat,
extins și amenajat Muzeul „Constantin Lucaci” – imobilul de pe strada 1
Decembrie 1918 nr. 41. Va fi refăcut corpul de clădire de la stradă, care
cuprinde spațiile expoziționale, inclusiv fațada, va fi demolat un alt corp de
clădire, va fi construit un nou imobil (spații conexe și administrative) și va
fi amenajată o zonă verde de 1.360 mp.
O altă componentă a proiectului
cuprinde reabilitarea și modernizarea unor străzi din zona de Nord: Flotației,
Morii (tronsonul III), Bichistin(tronsonul II),
Oltului, Livezilor (tronsonul
II), Izlazului și Romanițelor (tronsonul
I și II). Structura rutieră (1,9 km) va fi adaptată astfel încât să
corespundă condițiilor de trafic actuale și preconizate în perspectivă și vor
fi amenajate șase treceri de pietoni.
Semnatarii contractului de
finanțare au fost domnul Gabriel Eugen
CISMĂNEANȚU, primarul orașului Bocșa, și domnul Sorin MAXIM, directorul general al
Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest - Organism Intermediar pentru POR
2014-2020 în Regiunea Vest.
Valoarea totală a investiției
este de 11.945.765,32 lei, valoarea finanțării
nerambursabile fiind de 11.569.199,43 lei. Perioada de implementare este de 24 de luni.
Proiectul este finanțat în
cadrul Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 13 - Sprijinirea regenerării orașelor mici și
mijlocii, Obiectivul specific 13.1 - Îmbunătățirea calității vieții populației
în orașele mici și mijlocii din România, apelul de proiecte dedicat sprijinirii
obiectivelor Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD).
La nivelul Regiunii Vest, în
cadrul Regio-POR 2014-2020 au fost contractate până în prezent 617 proiecte, în
valoare totală de 1.158,86 milioane euro, din care 931,39 milioane euro
reprezintă finanțare nerambursabilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu