Primele
rezultate ale unui proiect transfrontalier de mediu
Pandemia COVID-19 a
restricționat circulația, a forțat trecerea multor activități tradiționale în
mediul virtual, dar nu a oprit cercetarea științifică și interesul pentru
progresul științific și educațional. Un exemplu în acest sens este proiectul
transfrontalier NETMIN, ce vizează decontaminarea solurilor poluate cu metale
grele din cauza activităților miniere. Proiectul, lansat în
toamna anului 2019
de Universitatea Politehnica Timișoara și Institutul de Minerit și Metalurgie
Bor (Serbia) își arată acum primele rezultate.
Proiectul, ce vizează și
„formarea rețelei de sporire a măsurilor de protecție a mediului în domeniul
poluării datorate activității miniere în zonele transfrontaliere”, acronim
NETMIN, eMS nr. RORS-308, implementat în cadrul Programului Interreg-IPA de
Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, a continuat în faza de laborator și
în cele două luni de distanțare socială.
În urma activităților de
exploatare minieră au rămas pe suprafețe întinse iazuri de decantare, halde de
steril de mină, iar în mediul subteran apele care străbat galeriile de mină
existente ies la suprafață. Metalele grele sunt prezente astfel în toți
factorii de mediu din acest areal și afectează semnificativ ecosistemele locale
și sănătatea umană.
Echipa de proiect a prelevat
probe de sol din mai multe zone ale Banatului, în care s-au desfășurat
activități miniere și caută cele mai bune metode de fitoremediere a solurilor
poluate cu metale grele. La propunerea prof. univ. dr. Radu Șumălan, de la
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Regele Mihai I” a
Banatului din Timișoara au fost testate două plante bioindicator: orzul şi
planta cupă. Probele de sol prelevate au fost așezate în vase de vegetație
împreună cu plantele bioindicator. În timpul vegetației s-au efectuat
măsurători biometrice. Dupǎ încheierea perioadei de
vegetație,
plantele au fost separate şi
uscate la temperatura camerei. Plantele uscate au fost separate în rădăcină și
tulpină și apoi calcinate. Probele de
sol și cenușă au fost mineralizate, determinându-se conținutul de metale grele
prin spectrometrie de absorbție atomică. S-au efectuat două cultivări
succesive.
Absorbția diferitelor metale
grele, din soluția solului sau extraradicular, este selectivă pentru
majoritatea speciilor de plante cultivate. Acumularea în plante a metalelor
grele depinde, în principal, de concentrația acestora în soluția solului, de
interacțiunile dintre aceste elemente și nu în ultimul rând de rolul lor
fiziologic. Pentru a stabili caracteristicile procesului de bioremediere, s-a
urmărit variația conținutului de metale grele din plantă, în urma procesului de
acumulare. Plantele cultivate pe terenuri poluate nu sunt propice consumului
uman sau animal, dar pot fi utilizate industrial.
Profesorul Șumălan
subliniază că „Solurile curate și sănătoase sunt indispensabile pentru viață în
general, pentru producerea hranei, menținerea sănătății populației și a
biodiversității. Ele reduc vulnerabilitatea noastră la schimbările climatice,
la secetă și inundații. Deși percepția generală este că solul reprezintă o
resursă abundentă, trebuie subliniat că această resursă nu este regenerabilă (1
cm de sol se formează în circa 100 de ani, în condiții propice specifice
climatului temperat).”
La rândul său, dr. Daniel
Duda-Seiman, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din
Timișoara, expert în proiect avertizează că mediul sănătos presupune un complex
de factori: „încă în anul 400 î.e.n., Hipocrate a publicat o listă a unor
aspecte ce ar trebui cuprinse în cadrul unei evaluări medicale corecte,
incluzând caracteristicile pământului/solului unde trăiește pacientul, ca
influență esențială asupra stării de sănătate. Cu toate acestea, abia la
începutul secolului XX a fost acceptată ideea influenței solului asupra stării
de sănătate. Plantele absorb numeroase elemente din sol, cu roluri importante
în evoluția lor”.
„Comparăm rezultatele noastre
și cu cele obținute de la colegii noștri din proiect, din Bor, Serbia și
împreună vom propune autorităților locale modalități de fitoremediere a solului
din zonele miniere active sau unde exploatarea minieră s-a sistat, pentru o cât
mai bună gestionare a calității solurilor” – afirmă conf. dr. Cornelia Muntean,
de la Universitatea Politehnica Timișoara, directorul proiectului NETMIN.
În perioada verii vor
continua atelierele de lucru în care specialiștii din proiect se vor întâlni cu
reprezentanții autorităților locale și cu locuitorii din zonele miniere din
România și din Serbia, pentru a le prezenta posibilitățile de combatere a
poluării solurilor cu metale grele prin cultivarea de plante care pot fi
utilizate ulterior ca sursă de producere a energiei electrice.
Departament Comunicare si
Imagine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu