Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 13 septembrie 2017

UVT, în celebrul top Shanghai pe domenii, prin Fizică, pe poziția 301-400. UVT confirmă evoluția ascendentă din ultimii ani și reprezintă Timișoara în acest top


Universitatea de Vest din Timișoara a intrat în cel mai vechi și cel mai prestigios clasament internațional al universităților, Academic Ranking of World Universities/ARWU - cunoscut și ca ranking-ul Shanghai. În clasamentul ShanghaiRanking's Global Ranking of Academic Subjects publicat în anul 2017, UVT se clasează pe poziția 301-400, cu domeniul Fizică.


În top sunt prezente doar cinci universități din România (dintre care patru sunt membre ale Consorțiului Universitaria): Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Academia de Studii Economice din București și Universitatea Politehnica din București. La nivel mondial, în acest top sunt prezente mai mult de 4000 de universități din 80 de țări din lume.

Domeniul Fizică din cadrul UVT reconfirmă astfel rezultatele obținute în perioada anterioară, când a fost poziționat în zona galbenă a cercetării mondiale, prin lucrările științifice publicate în reviste internaționale de impact.

Încercăm zi de zi să consolidăm comunitatea UVT, fiind convinși că această instituție este una specială, pe care fiecare dintre noi o avem în suflet. Performăm în toate domeniile, iar asta ne dă consistență. Multitudinea de domenii ne dă posibilitatea de a fi complementari, unele domenii dau forță prin numărul de studenți și cererea pe piața muncii, altele ne oferă excelență în cercetare. Fizica este un domeniu ce dă valoare cercetării UVT prin calitatea cadrelor didactice, a cercetătorilor și a studenților săi și nu ne surprinde această excelentă performanță”, spune Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT.

Universitățile din România sunt vizibile în clasamentele realizate pentru domeniul ştiinţele naturii, subdomeniile matematică (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca - top 201-300, Universitatea din București - top 201-300 și Universitatea Politehnica din Bucureşti – top 401-500) şi fizică (Universitatea de Vest din Timișoara – top 301-400 și Universitatea Politehnica din Bucureşti – top 401-500) şi pentru domeniul ştiinţe sociale, subdomeniul economie (Academia de Studii Economice din Bucureşti – top 151-200).

ShanghaiRanking's Global Ranking of Academic Subjects 2017 clasifică universitățile din lume în cinci domenii principale: ştiinţele naturii, inginerie, ştiinţele vieţii, ştiinţe medicale şi ştiinţe sociale, acestora fiindu-le arondate 52 de subdomenii specifice.

Indicatorii de performanță ai acestei clasificări se bazează pe performanța academică în cercetarea științifică, pornind de la date disponibile la nivel internațional din surse ca Web of Science și InCites (ale Clarivate Analytics), studiul ShanghaiRanking’s Academic Excellence, Journal Impact Factor, perioada de referință fiind 2011-2015 pentru fiecare subdomeniu evaluat: numărul de publicații ale unei instituții; ponderea citărilor publicațiilor unei instituții; numărul de publicații care au fost găsite cu cel puțin două țări diferite în adresele autorilor împărțite la numărul total de publicații; numărul de lucrări publicate în Top Journals și numărul personalului unei instituții care a câștigat un premiu semnificativ. Astfel acești indicatori de performanţă măsoară productivitatea în cercetarea științifică, calitatea cercetării, gradul de colaborare internațională, cercetarea de bună calitate și cele mai înalte recunoașteri academice.

Academic Ranking of World Universities/ARWU - cunoscut și ca ranking-ul Shanghai al universităților este considerat cel mai vechi și cel mai prestigios clasament internațional al universităților prin prisma indicatorilor de excelență folosiți în analiză.

COMUNICAT DE PRESĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu