Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 25 septembrie 2017

ANIVERSAREA a 20 de ani de la înființarea Asociației Învățătorilor Caraș-Severineni



Data: marți 26 septembrie 2017, orele 14
Locația: Colegiul Național „C. D. Loga Caransebeș”
În program:
 - Moment aniversar: întâlnire cu membrii fondatori ai asociației
 - Din activitățile asociației pe parcursul celor 20 de ani
•             Perioada 1997-2008, prezintă SOFIA ONEȚIU - președinte de onoare
•             Perioada 2008-2017, prezintă NICOLETA MARCU - președinte
 - Lansare de carte „Nicolae Grindeanu- vocație de DASCĂL” - GHEORGHE RANCU-BODROG, coordonator volum
 - Alocuțiuni ale invitaților

                Exact în urmă cu 20 de ani, în data de 26 septembrie 1997, 36 de învățători s-au întâlnit la Liceul Pedagogic Caransebeș și au pus bazele Asociației Învățătorilor Caraș-Severineni,  asociaţie profesională, apolitică şi non-profit, care a fost înscrisă în Registrul special al persoanelor juridice al Tribunalului Caraş-Severin, sub nr. 356/  PJ/1998, din data de 29 mai 1998. Sediul asociației este la Școala 7 Reșița, dar activitățile s-au derulat în tot județul, în țară și peste hotare.
SCOP ŞI ACTIVITATE: Art. 4.  (din STATUTUL AÎCS): Asociaţia  învăţătorilor este o  societate cu caracter profesional-ştiinţific, având drept scop promovarea valorilor culturale, precum şi sprijinirea cadrelor didactice în vederea perfecţionării profesionale şi ameliorării condiţiilor de muncă.
 PARTENERIATE încheiate cu: Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, Casa Corpului Didactic Caraş-Severin, Organizaţia “SALVAŢI COPIII!”- filiala Caraş-Severin, Direcţia pentru Sănătate Publică Caraş-Severin;  Societatea de Ştiinţe Filologice - filiala Caraş-Severin, Asociaţia Învăţătorilor Bănăţeni – Timişoara.
PARTENERIATE INTERNAȚIONALE: NGO „Dositej Obradovic” Skola Plus Biserica Albă – Serbia, Societatea ASTRA ROMÂNĂ din Coştei – Serbia, MTO Malopolska – Polonia, Asociaţia „FLLADI” Tetovo – Macedonia, Organizația culturală MIORIȚA USA.
De-a lungul celor 20 de ani, activitatea asociației a fost foarte bogată și eficientă: au fost implementate proiecte, s-au organizat simpozioane, festivaluri, cursuri de formare; a fost  implicată în campanii umanitare și inițiative civice.
                Bilanțul acestor activități îl vom face marți, 26 septembrie, la Caransebeș, împreună, 150 de membri ai AÎCS și invitați.
            Cu bucurie și onoare, anunțăm că se va lansa și volumul „Nicolae Grindeanu- vocație de DASCĂL”, dedicat unui membru fondator și apoi colaborator și susținător apropiat al asociației, în care dl. Gheorghe Rancu-Bodrog, și el membru fondator, a adunat mărturii despre omul, colegul, profesorul, dirigintele, inspectorul, directorul NICOLAE GRINDEANU. 

Președinte AÎCS,
prof. NICOLETA MARCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu