Referitor la punerea
valoare (marcarea) materialului lemnos
în fondul forestier proprietate privată sub 10
hectare și în vegetația forestieră situată în afara fondului forestier
În
contextul modificărilor legislative din ultima perioadă, considerăm că este
oportună și necesară clarificarea modului în care persoanele fizice pot obține
legal material lemnos din fondul forestier proprietate privată sub 10 hectare
și din vegetația forestieră situată în afara fondului forestier de pe
terenurile proprietate privată a acestora.
Punerea
în valoare a lemnului în aceste suprafețe se efectuează în conformitate cu Procedura privind punerea în valoare şi
recoltarea de masă lemnoasă din fondul forestier pentru care legea nu obligă la
întocmirea amenajamentului silvic şi din vegetaţia forestieră din afara
fondului forestier naţional emisă de Ministerul Apelor şi Pădurilor și
aprobată prin Ordinul nr. 1094/2017.
Persoanele
care doresc încheierea de astfel de contracte trebuie să prezinte, în original,
la ocolul silvic nominalizat pentru unitatea administrativ-teritorială de care
aparține domiciliul acestuia, documente din care să reiasă faptul că sunt proprietarii
de drept a pădurii sau terenului cu vegetație lemnoasă pentru care solicită
încheierea contractului.
Dovada
dreptului de proprietate se face, potrivit legii (HG 864/2016, Anexa 2, art. 1,
alin. 2, lit. b), în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, cu extras de
carte funciară, iar pentru celelalte imobile dovada se face cu titlul de
proprietate, contractul de vânzare-cumpărare, schimb sau donaţie, hotărâre
judecătorească, certificatul de moştenitor, actul de partaj notarial şi
procesul-verbal de punere în posesie
Pentru
ca populația să înțeleagă aceste proceduri detaliem mai jos pașii de urmat,
precizând faptul că există două tipuri de contracte care pot fi încheiate, în
funcție de tipul vegetației existente pe acel teren, astfel:
- Contract
de servicii silvice pentru fond forestier până la 10 de hectare (cu paza
inclusă);
- Contract
de prestații silvice pentru vegetație forestieră în afara fondului forestier
(doar servicii de punere în valoare și eliberarea documentelor de transport).
1. Contractul
de servicii silvice pentru suprafețe de până la 10 ha (nu trebuie amenajament
silvic) se încheie pe o perioadă de 10 ani și, în linii mari, se procedează
astfel:
-
proprietarul depune cerere de încheiere
contract (predare în paza la ocolul silvic);
-
în termen de maxim 30 de zile se
execute controlul de fond în pădure, se întocmește procesul verbal de
predare-primire de la proprietar la pădurar și se încheie contractul de
servicii silvice;
-
pentru punere în valoare proprietarul
depune cerere de marcare conform Procedurii din Anexa la OM 1094/2016 (formularul cererii se găsește
la ocolul silvic și la primărie și nu se poate utiliza alt formular decât cel
consacrat). Contravaloarea serviciul de punere în valoare, pentru o singură
intervenție, este determinată pe bază de deviz, acesta fiind însuşit, pe bază
de semnătură, de către proprietar.
-
se poate pune în valoare un volum de 5
mc/an/ha, dar nu mai mult de 20 mc de proprietar;
-
punerea în valoare se execută pe baza
unui program săptămânal stabilit de ocolul silvic (zile de pădure);
-
în termen de 15 zile de la introducerea
datelor privind marcarea se eliberează autorizația de exploatare;
-
durata maximă de exploatare este de 180
zile.
Menționăm
faptul că potrivit legii, proprietarii care încheie astfel de contracte
beneficiază de paza gratuită a pădurii.
Încheierea
contractelor de servicii silvice pentru fond forestier până la 10 de hectare (cu
paza inclusă) este condiţionată în mod expres și de existenţa limitelor de
proprietate materializate în teren sau în coordonate Stereo 70;
responsabilitatea privind corectitudinea materializării limitelor de
proprietate revine proprietarului/succesorului în drepturi (Legea 171/2010, art.2, lit.c).
2. Contract de
prestații silvice pentru vegetație în afara fondului forestier
Conform
Anexei cu definiţii din Legea 46/2008
(Codul silvic) vegetaţia forestieră din afara fondului forestier
naţional este - vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului
forestier naţional, care nu îndeplineşte unul sau mai multe criterii de
definire a pădurii, fiind alcătuită din următoarele categorii:
a)
plantaţiile cu specii forestiere de pe terenuri agricole;
b)
vegetaţia forestieră de pe păşuni cu consistenţă mai mică de 0,4;
c)
fâneţele împădurite: arbori situaţi în fâneţe;
d)
arborii din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare;
e)
arborii situaţi de-a lungul cursurilor de apă şi a canalelor;
f)
zonele verzi din intravilan, altele decât cele definite ca păduri;
g)
arboretumurile, altele decât cele cuprinse în păduri;
h)
aliniamentele de arbori situate de-a lungul căilor de transport şi comunicaţie;
Pentru
punere în valoare a lemnului din aceste categorii de vegetație forestieră
proprietarul depune cerere de marcare conform Procedurii din anexa la O.M. 1094/2016; cererea va fi certificată
de către Primăria unde se găsește terenul pentru care se solicită marcarea
(formularul cererii se găsește la ocolul silvic și la primărie și nu se poate
utiliza alt formular decât cel consacrat).
-
se poate pune în valoare un volum de
maxim 20 mc/proprietar (peste 20 mc este necesar a se încheia de către
proprietar un contract de servicii de exploatare cu o firmă atestată pentru
exploatarea de masă lemnoasă). Contravaloarea serviciul de punere în valoare,
pentru o singură intervenție, este determinată pe bază de deviz, acesta fiind
însuşit, pe bază de semnătură, de către proprietar;
-
punerea în valoare se execută pe baza
unui program săptămânal stabilit de ocolul silvic (zile de pădure);
-
în termen de 15 zile de la introducerea
datelor privind marcarea se eliberează autorizația de exploatare;
-
durata maximă de exploatare este de 180
zile.
Încheierea
contractelor de prestații silvice pentru vegetație forestieră în afara fondului
forestier este condiționată de certificarea din partea autorității publice
locale privind deținerea de către solicitant a proprietății / coproprietății
terenului respectiv.
Direcția
Silvică Caraș-Severin, ca subunitatea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva,
nu va încheia un alt fel de contracte decât cu respectarea spiritului și
literei legii, încălcarea prevederilor acesteia constituind contravenţie
silvică şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei până la 20.000 lei
administratorul/prestatorul de servicii silvice care încheie contracte de
administrare/servicii silvice cu persoanele care dobândesc exclusiv dreptul de
proprietate asupra masei lemnoase, fără a fi proprietare ale terenului pe care
este amplasată aceasta (Legea 171/2010, art.3, alin.2).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu