Peste 1.000 de pompieri cu 225 mijloace tehnice au acționat în sprijinul
populației și administrațiilor publice locale din zonele în care s-au manifestat
fenomene meteorologice periculoase.
În ultimele 24 de ore, Administrația Națională de Meteorologie, a emis 38
avertizări/atenționări pentru fenomene meteo periculoase, de gen Now Casting,
care anunțau frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce local vor
depăși la rafală viteza de 60 km/h și izolat 90 km/h care trecător vor lua
aspect de
vijelie, cantități de apă de 25-35 l/mp. Toate informările privind producerea
fenomenelor au fost transmise către autoritățile locale, în vederea dispunerii
măsurilor preventive și operative care se impun.
În urma furtunilor de scurtă durată, dar de intensitate semnificativă, au fost
semnalate efecte negative la nivelul a 212 localități din 15 județe (Alba, Arad,
Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara, Harghita,
Iași, Maramureș, Mureș, Suceava, Sălaj și Timiș).
Din cauza diferitelor obiecte sau a arborilor doborâți de vântul puternic, s-au
înregistrat 145 victime, dintre care 8 persoane au decedat (AR-1, BN-2, TM-5),
iar 137 de persoane au fost rănite (AB-6, AR-15, BH-35, BN-15, CJ-5, HD-1,
MM-10, SJ-1, TM-49). Cele mai multe dintre persoanele rănite s-au deplasat la
unitățile spitalicești cu mijloace proprii, după ce au fost lovite pe timpul furtunii.
De asemenea, la nivel național au fost afectate 137 acoperișuri ale imobilelor și au
fost doborâți de vânt peste 290 de arbori (pe carosabil, autoturisme sau imobile),
fiind avariate 35 autoturisme.
Pompierii militari, sprijiniți de celelalte structuri ale MAI și de comitetele locale
pentru situații de urgență au intervenit pentru salvarea a 204 persoane surprinse de
condițiile meteo nefavorabile.
Circulația rutieră a fost afectată temporar din cauza copacilor căzuți pe carosabil pe
18 drumuri, dintre care 12 drumuri naționale (DN1, DN6, DN7, DN13B, DN17C,
DN18, DN18B, DN58, DN68, DN69, DN79, DN79A) și 6 drumuri județene
(DJ79B, DJ107P, DJ688, DJ764B, DJ79B, DJ708).
Circulația feroviară a fost afectată pe un număr de 42 de tronsoane, ca urmare a
fenomenelor meteorologice deosebit de violente, pe raza Regionalelor de cale
ferată Timișoara, Cluj, Brașov și Iași.
Ca măsură de siguranță, în urma efectelor produse la nivelul clădirilor, s-a luat
măsura suspendării cursurilor în data de 18 septembrie a.c. în 42 unităţi școlare
din județele Arad (1), Bihor (18), Cluj (1) și Timiș (22).
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică sunt afectate 568 de
localități din 13 județe (BH, BN, CJ, MM, SM, SJ, AB, CV, HR, MS, SB, IS, SV),
iar echipe tehnice acționează în teren pentru remedierea situației.
În acest moment sunt semnalate patru autoturisme cu opt persoane blocate pe DJ
764B, zona Valea Drăganului, județul Cluj, din cauza copacilor căzuți pe carosabil.
Se acționează pentru remedierea situației cu echipaje de la Drumurile Județene,
ISU Cluj, SVSU și Salvamont. Nu sunt semnalate urgențe medicale ce nu pot fi
asigurate din cauza fenomenelor meteorologice.
Inspectorul general al IGSU, împreună cu ministrul afacerilor interne, au ajuns în
această dimineață în județul Timiș, zonă în care vremea nefavorabilă a produs
efecte considerabile.
La această oră nu mai sunt în vigoare avertizări meteorologice de vijelii sau
intensificări ale vântului, însă reamintim populației că pe timpul manifestării
fenomenelor periculoase să rămână în locuințe sau alte spații închise care le pot
asigura protecția. De asemenea, recomandăm parcarea autoturismelor în zone
ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.
SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu