Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 1 iulie 2015

Poliția Română ia la rând, cu aplomb milițienesc, semnatarii unei petiții

ActiveWatch și APADOR-CH protestează față de abuzurile grosolane, incompatibile cu normele statului de drept, prin care sunt hărțuite persoane care și-au exercitat dreptul la petiționare. Apreciem comportamenul Poliției Române ca fiind unul de tip milițienesc, similar poliției politice.
În esență, în ultimele zile reprezentanți ai Poliției Române au chemat la secții pentru audieri sau au căutat la domiciliu sau la locul de muncă mai mulți cetățeni din țară, cu pretextul de a verifica dacă au semnat sau nu o petiție online. Oamenii semnaseră un document care critica lipsa de reacție a unor instituții publice din Hunedoara cu privire la gestionarea conflictelor și controverselor apărute din cauza micro-hidrocentralei de pe Râul Alb. Prin petiție, adresată printre alții și Ministrului de Interne, se solicita inclusiv demiterea unui șef de Inspectorat Județean de Poliție.

Considerăm că măsurile autorităților sunt excesive și de natură să îngrădească abuziv exercitarea unui drept constituțional, dreptul la petiționare. Potrivit RomâniaCurată.ro, zeci de persoane au fost conduse la secții pentru a fi audiate și pentru a declara în scris că au semnat respectiva petiție. În realitate acțiunile polițiștilor au caracter de hărțuire și represalii la adresa unor cetățeni care au îndrăznit să își exercite un drept și poate constitui, mai ales pentru inițiatorii ei, infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod Penal.

Mai mult, Poliția Română nu a oferit nici până acum un punct de vedere public care să justifice acțiunile din ultimele zile, ceea ce ridică noi suspiciuni cu privire la motivele pentru care sunt mobilizate atâtea forțe și resurse pentru a verifica semnatarii. Mai eficient și mai responsabil ar fi fost ca autoritățile române să analizeze în ce măsură conținutul petiției era îndreptățit și să verifice dacă entitățile criticate de cetățeni și-au respectat misiunea și au acționat în consecință.

Ultimii ani au demonstrat că România are o problemă cu modul în care autoritățile se raportează la cetățenii care protestează, în stradă sau prin intermediul petițiilor. Poliția Română are responsabilitatea să apere cetățenii, nu să îi trateze cu ostilitate, mai ales atunci când ei reclamă neregularități comise de poliție.
Considerăm că această situație este extrem de gravă și transmite un mesaj extrem de periculos în spațiul public în sensul că aceia dintre cetățeni care se implică în acțiuni critice la adresa autorităților riscă să fie victimele unor represalii.
Solicităm IGPR și MAI să prezinte o explicație publică situației. Concret solicităm următoarele clarificări:
1.     Cine și în ce modalitate a sesizat poliția;
2.     Care sunt indiciile concrete care justifică inițierea acestor verificări;
3.     Pentru ce faptă și încadrare juridică se efectuează cercetările;
4.     Câți polițiști sunt implicați în această acțiune de verificare și care este costul estimat al unei astfel de cercetări.


APADOR-CH: str. Nicolae Tonitza 8A, Sector 3, Bucuresti, 030113, Romania
Tel: (+40) (21) 312.45.28 Fax: (+40) (21) 312.37.11
e-mail: office@apador.org website: www.apador.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu