Conform unei mai vechi tradiţii, la data de 2 iulie se sărbătoreşte în Dieceza Romano-Catolică de Timişoara „Vizita Sfintei Fecioare Maria la verişoara sa, Sfânta Elisabeta”. Cu această ocazie, credincioşii, în special cei de etnie croată din Banatul Montan, merg pe jos în pelerinaj la Maria Ciclova, un mic sanctuar marian de pe raza satului Ciclova Montană, jud. Caraş-Severin. În această dată se sărbătoreşte aici patroana bisericii, cunoscută în zonă şi sub numele de „Maria Stâncii” sau „Maria Fels” în limba germană.
Icoana Maicii Domnului de pe altarul
principal veghează din 1777 neîncetat, an de an, asupra sutelor și miilor de
credincioși veniți aici să găsească alinare pentru suferințele lor, dar și să
mulțumească pentru harurile primite de pe urma acestor rugăciuni.
Şi în acest an, la Maria Ciclova au sosit
mulți credincioşi din toate generațiile, în special etnici croaţi din
împrejurimile Reşiţei, alţi credincioşi catolici din zonă, dar şi de peste
hotare.
În ziua de 2 iulie, cu prilejul hramului,
celebrantul principal al Sfintei Liturghii pontificale de la ora 8,30 a fost
mons. László Német, episcop diecezan de Zrenjanin din Serbia. Alături i-au stat
preoţii de limba croată din Banatul Montan, părintele canonic József Csaba Pál,
arhidiacon al Banatului Montan, părintele Nikola Lauš, econom diecezan,
părintele paroh de Oraviţa, Daniel Dumitru, alți preoți și călugări din
dieceză.
Începând cu ora 10,30, vicarul general al
Diecezei romano-catolice de Timișoara, mons. Johann Dirschla a concelebrat
împreună cu părintele Martin Jäger din Anina - Steierdorf și cu părintele
Daniel Dumitru din Oravița în sanctuarul marian o Sfântă Liturghie în limba
germană / română.
Erwin Josef Ţigla
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu