În cursul zilei de astăzi, în incinta Gării de Nord -
Bucureşti, Poliţia Română lansează campania de prevenire a furturilor de
bagaje, din trenuri şi din gări.
„Marcel Gentoiu” – un geamantan vorbăreţ care se
deplasează printre călători şi îi face atenţi - are un important aport în
conştientizarea oamenilor asupra necesităţii de a avea grijă de bagajele lor.
La data de 25 aprilie a.c., Poliția Română a lansat
campania de prevenire şi conştientizare a populaţiei cu privire la furturile de
bagaje.
Activitatea a avut loc în incinta Gării de Nord, din
Bucureşti, unde, „Marcel Gentoiu” - un geamantan cu personalitate, vorbăreţ şi
grijuliu – a mers printre cei care călătoresc cu trenul, spunându-le să aibă
grijă de bagajele lor.
Totodată, el le-a adresat oamenilor sfaturi, recomandări
şi informaţii despre statistici ale Poliţiei Române, privind furturile de
bagaje şi cauzele care favorizează comiterea unor astfel de fapte, respectiv
neatenţia sau neglijenţa celor care devin victime.
În sprijinul lui, poliţiştii de la transporturi şi cei de
la prevenire au distribuit pliante şi au adresat sfaturi şi recomandări,
urmărind acelaşi deziderat, siguranţa cetăţeanului.
Lansarea acestei campanii este binevenită, mai ales în
condiţiile în care minivacanţa de 1 Mai se apropie, iar o mare parte a
populaţiei va călători cu trenul.
Conform unui studiu realizat anul trecut de Institutul de
Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al
Poliţiei Române, furturile comise în
perioada 2012-2013 asupra călătorilor, în trenuri şi gări, sunt favorizate fie
de neatenţia acestora, (adormirea, lipsa de supraveghere a bunurilor etc.),
în 70,7% din cazuri, fie de neglijenţa
lor (au uitat bunurile), în 12,2% dintre situaţii.
PENTRU O CĂLĂTORIE CU TRENUL ÎN SIGURANŢĂ,
POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ :
Atenţie când urcaţi
pe scara vagonului! Puteţi deveni o victimă a celor care fură din
buzunare.
Supravegheaţi-vă bunurile şi valorile pe care le aveţi la
dvs. atunci când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete şi în locuri
aglomerate! Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane
necunoscute!
Dormind în tren sau în sălile de aşteptare, puteţi rămâne
fără portofele, genţi sau bagaje.
Nu vă faceţi „prieteni” de ocazie dintre persoanele din
compartiment şi nu consumaţi băuturi sau alimente de la necunoscuţi. Acestea
pot conţine somnifere şi vă „treziţi” fără bagaje.
Portmoneul nu se aşează niciodată la vedere sau în
bagaje, deasupra cumpărăturilor! Locul cel mai sigur pentru păstrarea
portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!
Dacă vi se pare că o persoană care merge în apropierea
dumneavoastră arată sau se comportă suspect, opriţi-vă şi lăsaţi - o să se
distanţeze. Astfel, va înţelege că acordaţi atenţie siguranţei dumneavoastră.
Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre
săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din
staţiile de cale ferată şi trenurile de călători sau din aeroporturi.
O campanie folositoare pentru cetateni si felicitari politiei romane ! Va multumesc pentru articol.
RăspundețiȘtergere