Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul
Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, au desfăşurat acţiuni în
perioada 28-30 martie a.c., pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea
accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.
Acţiunile au avut drept scop prevenirea accidentelor
rutiere cauzate, în special, de viteza excesivă.
În cadrul acestor activităţi au fost constatate 11
infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere constând în conducere fără permis şi
conducerea unor autovehicule neînmatriculate. Totodată au fost aplicate şi 402
sancţiuni contravenţionale la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile
publice, dintre care 260 pentru depăşirea limitei legale de viteză, una pentru
depăşire neregulamentară, 2 pentru consum de alcool şi 132 pentru alte abateri
de la normele rutiere.
Valoarea totală a contravenţiilor aplicate de
poliţişti pe parcursul desfăşurării acţiunii s-a ridicat la valoarea de aproximativ
84000 lei.
Totodată au fost retrase 7 certificate de
înmatriculare şi reţinute 6 permise de conducere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu