Cele două sentinţe
reprezintă o piedică seminificativă în calea planurilor RMGC de exploatare cu
cianuri a zăcământului de la Roşia Montană. Ambele verdicte au impact asupra
validităţii unor acte administrative obligatorii pentru RMGC în vederea
obţinerii
acordului de mediu. Practic în aceeaşi zi, demersurile de avizare, cu o vechime de peste 8 ani, au fost anulate, iar instanţele au certificat condiţiile de nelegalitate în care au fost emise aceste acte.
acordului de mediu. Practic în aceeaşi zi, demersurile de avizare, cu o vechime de peste 8 ani, au fost anulate, iar instanţele au certificat condiţiile de nelegalitate în care au fost emise aceste acte.
Curtea de Apel Suceava a
soluţionat definitiv suspendarea certificatului de sarcină arheologică nr.
9/2011 a masivului Cârnic. Este cel de-al doilea certificat obţinut de RMGC
pentru descărcarea de sarcină arhelogică a acestui masiv şi contestat în
justiţie de Alburnus Maior. Hotărârea privind suspendarea are efecte imediate,
aceasta urmând să fie validă până la judecarea acţiunii de anulare a aceluiaşi
certificat de către Tribunalul Buzău. Perioada estimată pentru soluționarea sa
irevocabilă este de 2 ani. Avizul anterior a fost anulat de Curtea de Apel Brasov
in 2007[1].
Masivul Cârnic de la
Roșia Montană găzduiește cea mai extinsă și mai bine conservată rețea de
galerii miniere de epoca romană, medievală precum și modernă din Europa și este
protejat conform legislației românești în vigoare (Legea 5/2000 și Legea
422/2001), fiind clasat ca monument istoric de interes național[2].
Conform experților britanici[3],
masivul Cârnic adăposteşte „cel mai însemnat sistem de minerit roman descoperit
până acum în vechiul Imperiu”.
„Instanţa a constatat
aparenta nelegalitate a certificatului de descărcare de sarcină arheologică
considerând în mod irevocabil că reprezintă un prejudiciu iminent pentru
patrimoniul cultural de la Roşia Montană. Este, fără îndoială o victorie
impoartantă în oprirea proiectului minier”, a declarat Av. Dr. Marius Liviu Harosa, care reprezintă
asociațiile reclamante în cauză.
În aceeaşi zi,
Tribunalul Covasna a anulat decizia Agenției Regionale de Protecția Mediului
(ARPM) Sibiu de emitere a unui aviz de mediu favorabil RMGC. Avizul era aferent
Planului de urbanism zonal modificat (PUZ) pentru zona de dezvoltare
industrială a RMGC şi reprezenta un act obligatoriu în continuarea procedurii
de evaluare a impactului de mediu[4].
Asociaţiile reclamante au arătat în principal că decizia de a emite avizul de
mediu desconsidera grav statutul de protecţie a monumentelor naturale şi
istorice din Roşia Montană.
„Este o dublă victorie
pentru Roşia Montană. Cele două sentinţe arată incapacitatea companiei miniere
de a dezvolta un proiect minier legal în România. Instanţele de judecată
recunosc ilegalitate după ilegalitate şi complicitatea autorităţilor române in
detrimentul nostru, al comunităţii locale”, a comentat Eugen David,
preşedintele Alburnus Maior.
Pentru informaţii
detaliate contactaţi-ne la alburnusmaior@ngo.ro
Note:
[1] In Lista
Monumentelor Istorice reactualizata, aprobata prin Prin Ordinul nr. 2.361/2010,
la nr. crt. 146 se regasesc listate „galeriile din Masivul Carnic”, sat Rosia
Montana, Comuna Rosia Montana, avand Cod AB-I-s-A-20329, datare epoca romana,
medievala, moderna.
[2] Andrew Wilson
(Universitatea Oxford), David Mattingly (Universitatea Leicester) și Mike
Dawson (CgMS)
[1] http://www.rosiamontana.org/ro/stiri/masivul-carnic-este-salvat
[2] In Lista Monumentelor Istorice
reactualizata, aprobata prin Prin Ordinul nr. 2.361/2010, la nr. crt. 146 se
regasesc listate „galeriile din Masivul Carnic”, sat Rosia Montana, Comuna
Rosia Montana, avand Cod AB-I-s-A-20329, datare epoca romana, medievala, moderna.
[3] Andrew Wilson
(Universitatea Oxford), David Mattingly (Universitatea Leicester) și Mike
Dawson (CgMS)
[4] http://www.rosiamontana.org/ro/stiri/rmgc-pierde-inca-un-aviz-crucial-ce-marcheaza-un-regres-de-8-ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu