Anterior acestor demersuri, autorităţile de mediu au apreciat că PUZ-ul nu trebuie supus procedurii de evaluare a impactului, deoarece nu ar avea efecte semnificative asupra mediului. Proiectul de minerit cu cianuri propus la Roşia Montană de Gabriel Resources ar presupune, dacă ar fi relizat, strămutarea forţată a localnicilor, distrugerea monumentelor istorice şi a bisericilor, folosirea a peste 200.000 de tone de cianură şi transformarea a patru munţi în cariere de suprafaţă.
Procedura
astfel demarată a inclus consultări cu autorităţile şi societatea civilă din
Ungaria. Conform convenţiilor internaţionale, orice stat potenţial afectat de
impactul transfrontalier negativ al proiectelor industriale poate cere
consultaţii şi poate da un aviz cu rol consultativ. Pozitia acestor părţi a
fost de respingere fermă a propunerii de plan şi a emiterii avizului de mediu.
ONG-urile din România au contestat de asemenea cu argumente solide întreaga
procedură, încă din etapa informaţiilor prezentate în raportul de mediu. Aceste
intervenţii nu au împiedicat însă Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului
Sibiu să emită în martie 2011 avizul de mediu, în ciuda numeroaselor nereguli
semnalate de societatea civilă şi în totalul dispreţ al normelor şi
prevederilor legale.
În cauza
deschisă de Alburnus Maior, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor
de Mediu şi Salvaţi Bucureştiul, reclamantele au susţinut în principal că
decizia de a emite avizul de mediu desconsideră grav statutul de protecţie a
monumentelor naturale şi istorice din Roşia Montană. Decizia ar fi permis chiar
strămutarea monumentelor naturale sau distrugerea relicvelor istorice precum
galeriile romane. Mai mult, o serie de acte administrative care au stat la baza
emiterii Deciziei ce a făcut roul procesului soluţionat astăzi, au fost la
rândul lor anulate anterior de instanţele competente ori şi-au pierdut
valabilitatea.
Procesul câştigat astăzi de Alburnus Maior alături de
organizaţiile partenere şi pierdut de cuplul ARPM -RMGC a început la Tribunalul
Cluj şi a fost strămutat la Tribunalul Covasna prin decizia Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie. Anularea deciziei privind emiterea avizului de mediu are
două importante consecinţe. În lipsa acestui aviz compania minieră nu va putea
obţine aprobarea Consiliului Local Roşia Montană pentru planul de urbanism
zonal. În al doilea rând, existenţa unui aviz de mediu valabil pentru planul de
urbanism aferent este o premisă esenţială pentru desfăşurarea în condiţii de
legalitate a procedurii de emitere a acordului de mediu.
„Compania
este anchetată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani într-un proces în
care sunt implicaţi deopotrivă politicieni, firme şi interlopi. Avize ilegale
primite de la autorităţi sunt mereu anulate de instanţe. Deja devine evident că
autorităţile îi favorizează nelegitim, alimentând suspiciuni din ce în ce mai
justificate de corupţie. La Roşia Montană mineritul la suprafaţă cu cianuri
ajunge să fie obsesia izolată a unui grup restrîns de politicieni şi a unei
companii cu intenţii suspecte.” A declarat Eugen David, preşedintele asociaţiei
Alburnus Maior.
Pentru
mai multe informatii contacti-ne la alburnusmaior@ngo.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu