Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 30 aprilie 2014

Mentinere modificări în circulaţia unor trenuri internaționale

CFR Călători informează că, în perioada 2 – 31 mai 2014, pentru continuarea unor lucrări la infrastructura feroviară pe secţia ungurească Biharkeresztes – Nyirabrany, se vor menține următoarele modificări în circulația trenurilor:
  • ·         Trenul 366-1/366 Braşov - Budapesta, pe distanţa Biharkeresztes – Puspokladany se face transbordarea calatorilor tren/auto/tren, operatorul ungar asigurând transportul pasagerilor cu autobuze.
  • ·         trenul 367/367- 2 Budapesta – Braşov, pe distanţa Puspokladany – Biharkeresztes se va face transbordarea călătorilor tren/auto/tren, operatorul ungar asigurând transportul pasagerilor cu autobuze.
  • ·         trenul 364-1/364 Cluj Napoca – Budapesta, pe distanţa Biharkeresztes – Puspokladany se va face transbordarea călătorilor tren/auto/tren, operatorul ungar asigurând transportul pasagerilor cu autobuze.
  • ·         trenul 363/363-2 Budapesta – Cluj Napoca, pe distanţa Puspokladany – Biharkeresztes se va face transbordarea călătorilor tren/auto/tren, operatorul ungar asigurând transportul pasagerilor cu autobuze.
  • ·         trenul 362-1/362 se va anula pe relaţia Cluj Napoca – Episcopia Bihor – Biharkeresztes şi va circula teritoriul pe unguresc, pe relaţia Puspokladany – Budapesta.
  • ·         trenul 365-2/365 se va anula pe relaţia Biharkeresztes – Episcopia Bihor – Cluj Napoca şi va circula pe teritoriul unguresc,  pe relaţia Budapesta – Puspokladany.
  • ·         trenul 406-1 va circula pe ruta deviată, prin staţia de frontieră Valea lui Mihai ca tren 1406-1: Braşov (plecare 18.55) – Deda – Cluj Napoca – Oradea – Valea lui Mihai (plecare 06.35) – Nyirabrany – Budapesta (sosire 10:16).
  • ·         trenul 407-2 va circula pe ruta deviată, prin staţia de frontieră   Valea lui Mihai ca tren 1407-2: Budapesta (plecare 16:40) - Nyirabrany  - Valea lui Mihai (plecare 22.45) – Oradea –Cluj Napoca – Deda – Braşov (sosire 10.04).
Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau să se adreseze personalului nostru din stații.
Despre CFR Călători:
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu