Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 20 octombrie 2016

Acţiuni pe linia prevenirii traficului de persoane în şcoli şi licee

 Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timişoara – S.T.P.F. Caraş-Severin şi S.P.F. Moldova-Veche au desfăşurat mai multe acţiuni de prevenire a traficului de persoane în şcoli şi licee din localităţile Moldova-Nouă şi Oraviţa în cadrul unor proiecte educaţionale şi de informare.

22 - 23 octombrie 2016, “Concursul Internațional de Înot Masters. Memorialul Ioan Schuster, ediția a-VI-a”

 
O nouă competiție sportivă de amploare și cu tradiție în domeniul natației va avea loc în acest sfârșit de săptămână la Complexul Municipal de Sport și Sănătate din Reșița.
Clubul Sportiv de înot Reșița ’07, Complexul Municipal de Sport și Sănătate “Ioan Schuster”, Academia Olimpică Română, filiala Caraș-Severin, și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin organizează sâmbătă, 22 octombrie 2016, și duminică, 23 octombrie 2016,  “Concursul Internațional de Înot Masters. Memorialul Ioan Schuster, ediția a-VI-a”, care va avea loc la Complexul Municipal de Sport și Sănătate din Lunca Bârzavei (Govândari, Bazinul olimpic).

Rezultatele bursei locurilor de munca pentru absolventi

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin a organizat azi, 20 octombrie 2016, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Întâlnirea dintre angajatori şi absolvenţi a avut loc la Reşiţa, la Universitatea Eftimie Murgu.

Audienţele acordate în teritoriu de prefectul judeţului Caraş-Severin continuă la Caransebeş

Audienţele acordate în teritoriu de prefectul judeţului Caraş-Severin continuă la Caransebeş, joi, 27 octombrie 2016. Întâlnirea cu cetăţenii din municipiu, dar şi din localităţile limitrofe, interesaţi să-şi expună problemele reprezentantului Guvernului în teritoriu, va avea loc în sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Caransebeş, cu începere de la ora 11.00.
Înscrierea solicitanţilor se face zilnic, până la data audienţei, între orele 8.30 – 15.30, personal, la registratura Primăriei Municipiului Caransebeş.

29 migranţi din Siria, dintre care 17 minori, opriți la frontiera de sud-vest Miercuri, 19 Octombrie 2016

 Poliţiştii de frontieră timişeni, în colaborare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Timiş, au depistat 29 migranţi din Siria, dintre care 17 persoane sunt minore, cu vârste cuprinse între 2 și 17 ani, care au încercat să intre ilegal în România, din Serbia, pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Azi dimineață, în jurul orei 07.30, acţionând în baza unei informaţii, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Timiş, au declanşat o acţiune specifică pentru depistarea unui grup de persoane de origine afro-asiatică, care a fost identificat în apropierea frontierei româno-sârbe, în zona localităţii de frontieră Pustiniş, jud. Timiș.

miercuri, 19 octombrie 2016

Şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează joi, 20 octombrie a.c., ora 11,00, la sediul Palatului Administrativ, Sala de la etajul I, şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin, cu următoarea tematică:
1. Prezentarea şi adoptarea „Planului operativ de acţiune pentru iarna 2016-2017 pe reţeaua de drumuri naţionale din judeţul Caraş-Severin care sunt administrate de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara prin Secţia „Drumuri Naţionale” Caransebeş şi Secţia „Drumuri Naţionale” Orşova”.

Portmoneu găsit

Marţi, 18 octombrie a.c., un jandarm aflat în serviciu de pază și protecție al Trezoreriei Reşiţa, a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană a pierdut un portmoneu.
Jandarmul a întreprins demersurile necesare pentru a identifica persoana căreia îi aparține obiectul pierdut și, în prezența martorilor, a verificat conținutul. În portmoneu au fost găsite, pe lângă un act de identitate, alte documente personale și o suma de 280 lei.

Proiectul Instalart/ Obiect/ 004. Inspired by UniCredit Bank, la Timisoara

Trupa Les Elephantes Bizarres deschide, vineri, 21 octombrie, proiectul Instalart/ Obiect/ 004. Inspired by UniCredit Bank, la Timișoara. Publicul e invitat să fie parte din lansarea unui proiect cum nu s-a mai văzut: expoziția celor șase instalații este insoțita de o petrecere cu muzică live, proiecții și open bar oferit de Campari și Stella Artois. Accesul la acest eveniment este liber pe tot parcursul serii.

Tigări de contrabandă confiscate de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Socol – I.T.P.F. Timişoara au folosit armamanetul din dotare, fiind trase 2 focuri de avertisment pentru a opri 2 contrabandisti care intentionau sa introduca ilegal in Romania, din Serbia, 1.000 pachete de ţigări de contrabandă, a caror  valoare este de aproximativ 12.000 lei.

Tarifele maxime de primă RCA aprobate de Consiliul ASF

 Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat astăzi, într-o ședință specială, Raportul cu privire la determinarea tarifelor de primă maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse terţilor prin accidente de vehicule, potrivit art. 36, alin.3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 54/2016.
Tarifele de primă RCA maxime au fost determinate pe baza metodologiei adoptate de Consiliul ASF pe data de 5 octombrie, în urma unui proces de consultare publică, iar calculele respectă atât prevederile OUG 54/2016, cât și practicile actuariale general acceptate în industria asigurărilor.

marți, 18 octombrie 2016

ANCOM: Traficul mediu lunar per utilizator de internet fix a depășit pragul de 100 GB în primul semestru al anului 2016

 “În prima jumătate a acestui an, utilizatorii de internet fix din România au generat un trafic total de download și upload de 2,6 milioane TB, cu un consum mediu lunar per utilizator de 101 GB. Acest consum a fost posibil în contextul creșterii continue a conexiunilor la internet fix cu viteze superioare de transfer de date, România având cea mai bună vitezămaximămedie de acces la internet fix din Europa”, a declarat Cătălin MARINESCU, Președintele ANCOM. Potrivit celui mai recent Raport de date statisticepublicat de ANCOM, la 30 iunie 2016 românii accesau internetul fix folosind 4,3 milioane de conexiuni în bandă largă, 56% dintre acestea permițând viteze de peste 100Mbps.

Opt pakistanezi, opriţi la frontiera româno-sârbă Marți, 18 Octombrie 2016

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au depistat opt cetăţeni pakistanezi care au  încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România.
În data de 18.10.2016, în jurul orei 00.25, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa-I.T.P.F. Timisoara au observat, cu ajutorul Sistemului Optronic de Supraveghere Attica, un grup de persoane care a trecut ilegal frontiera, dinspre Serbia spre România, deplasându-se pe jos, peste câmp.

Întâlnire inedită cu echipa de filmare a „Ghinionistului”

 Mâine, 19 octombrie, de la ora 17:30, va avea loc in Centrul Civic al orașului o întâlnire inedită cu echipa de filmare a „Ghinionistului” – filmul care se realizează în Reșița și în împrejurimi.  Reșițenii prezenți vor avea ocazia să apară în această producție cinematografică.

Târg la Bocșa

 Se spune din bătrâni,că, ce semeni primăvara, culegi toamna! Toamna, pentru unii bogată, pentru alții rece și ploioasă, este totuși anotimpul care umple cămările și hambarele oamenilor harnici.
Târgul mare de la Neuwerk este unul de tradiție, renumit în întreg Banatul, locul unde găsești tot ce vrei și ce poftești! Și administrația publică locală din Bocșa este dornică să ducă tradiția acestui târg mai departe, dar în același timp își dorește să satisfacă dorințele tuturor locuitorilor din oraș, aducând în oraș producători locali din întreg Banatul!

luni, 17 octombrie 2016

CERCETĂRI PENTRU FURT

 La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 13.50, administratorul unui magazin a sesizat polițiștii din Bocșa cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras din incinta magazinului suma de 1600 de lei.
Polițiștii s-au deplasat la sediul societății comerciale și au efectuat cercetarea la fața locului, stabilind că trei persoane necunoscute au pătruns în magazinul alimentar, i-au distras atenția vânzătoarei și dintr-un sertar au sustras suma de 1600 de lei, bani proveniți din încasări.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștii desfășurând activități specifice pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

Guvernul a lansat, de Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei, Pachetul de servicii comunitare integrate

Astăzi, de Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei, au fost lansate serviciile comunitare integrate, care au la bază metoda managementului de caz, prin care asistentul social lucrează împreună cu consilierul școlar/mediatorul școlar, asistentul medical comunitar/mediatorul sanitar, precum și cu furnizorii publici și privați de servicii sociale, ocupaționale, educaționale și medicale pentru a identifica nevoile persoanelor vulnerabile și pentru a stabili planuri de intervenție.

Precizările legate de cuantumul indeminzaţiei de însoţitor

Urmare a numeroaselor confuzii apărute în comunitatea nevăzătorilor ca urmare a apariţiei Ordonanţei de Urgenţă nr. 20 din 2016 cu privire la creşterile salariale din sistemul medical, Consiliul Director al ANR a solicitat Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice un punct de vedere legat de cuantumul indemnizaţiei de însoţitor pentru gradul grav.

COMUNICAT DE PRESĂ - Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin

Premergător sărbătoririi Zilei Armatei României – 25 Octombrie 2016, Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin, desfăşoară în garnizoana Reşiţa următoarele activităţi:
„Armata României în şcoli”în data de 19 octombrie 2016, între orele 10.00-13.00, la Liceul Teoretic ”Traian Vuia” din Reşiţa.
 „Ziua porţilor deschise”, în data de 20 octombrie 2016, între orele 10.00-13.00., la sediul Centrului Militar Judeţean Caraş-Severin din Reşiţa, str. Sportului, nr.4.

ACTIUNI PENTRU PREVENIREA SI COMBATEREA ACCIDENTELOR

 Polițiștii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând 344 de sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi, 211 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Au fost reţinute 11 permise de conducere.

duminică, 16 octombrie 2016

Aproximativ 87 milioane lei destinate refacerii infrastructurii locale afectate de inundații

Autorități locale din 25 de județe vor fi sprijinite să finanțeze lucrările de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale produse de inundațiile din acest an. Guvernul a alocat astăzi, printr-o Hotărâre, suma de 86,7 milioane lei, din Fondul de intervenție, pentru județele Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.

Programul evenimentelor publice dedicate aniversarii Majestatii Sale Regelui Mihai I la implinirea varstei de 95 de ani

Bucuresti si Sinaia
20 – 28 octombrie 2016


Piesa de teatru scrisă de Regele Mihai I și Regina Ana,
avanpremiera radiofonică în foaierul Sălii Radio
Joi, 20 octombrie 2016, ora 12

      În prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Maria, la Centrul de Presă al Societăţii Române de Radiofuziune, din foaierul Sălii Radio (strada General Berthelot, nr. 60–64, sector 1), la ora 12, va avea loc audiţia spectacolului “Alegerea”, piesă de teatru într-un act scrisă la Versoix în anul 1960 de Regele Mihai I şi Regina Ana, realizată de Teatrul Naţional Radiofonic.
      Piesa de teatru se va difuza, în premieră, la Radio România Actualităţi, în ziua de 25 octombrie 2016, la ora 23.05.

Comunicat de presă - Deputat Ion Mocioalcă (PSD)

In perioada 11-12 octombrie a.c. Comisiile pentru aparare din Camera Deputatilor si Senat, Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI si Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe au fost gazdele forumului “Controlul civil asupra serviciilor de intelligence 2016-2026: provocari si alternative”, forum organizat in parteneriat cu Raportorul Special al Natiunilor Unite pentru viata privata.

România şi Serbia trebuie să coopereze mai bine pentru combaterea agresiunilor împotriva mediului pe sectorul de Dunăre, la graniţa dintre cele două ţări

În perioada 14 – 15 octombrie a.c. Grupul Ecologic de Colaborare Nera a participat la conferinţa internaţională anuală organizată de fundaţia INTERNATIONAL SCIENTIFIC FORUM "DANUBE - RIVER OF COOPERATION" din Belgrad, UNIVERSITATEA UNION NIKOLA – TESLA  din Belgrad şi PRIMĂRIA VELIKO GRADIŠTE, care a fost destinată unor prezentări şi analize pe tema „Un sfert de secol de angajare în dezvoltarea durabilă a Regiunii Dunării”.
La eveniment au participat autorităţi de mediu şi dezvoltare durabilă, reprezentanţi ai mediului academic şi ai municipalităţii din Serbia, Ungaria, Slovacia, Croaţia, Austria şi Macedonia.

sâmbătă, 15 octombrie 2016

Abonamentele de transport rutier pentru elevi, decontate integral

 Abonamentele acordate elevilor de către operatorii de transport rutier pentru distanțe de până la 50 de kilometri vor fi decontate integral, aceasta fiind una dintre măsurile de reducere a abandonului școlar, în condițiile în care principala cauză o reprezintă costurile aferente participării la cursuri.

SE FAC ANGAJĂRI LA POMPIERI!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”SEMENIC” al Județului Caraș-Severin organizează concursuri cu recrutare din sursă externă pentru ocuparea unui număr de 12 posturi vacante, din care:

Atenţionare de călătorie Turcia – prelungirea stării de urgenţă pentru o perioadă de încă trei luni

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Turcia că Marea Adunare Națională a votat prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Turcia cu încă trei luni, începând cu 19 octombrie 2016. Potrivit informațiilor furnizate de autoritățile turce, instaurarea stării de urgență nu are ca efect direct restricționarea libertății de circulație a populației civile, nici a turiștilor străini. MAE este în permanent contact cu autoritățile turce în vederea informării, în timp real, cu privire la evoluția situației.

JOI, 20 octombrie 2016, Bursa locurilor de muncă pentru absolventi

 Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin va organiza JOI,  20 octombrie 2016,  Bursa locurilor de muncă pentru absolventi.
Bursa locurilor de muncă pentru absolventi din acest an va fi organizată la Reşiţa, la Universitatea „Eftimie Murgu” , sala Campus Cafe, incepand cu ora 9.
Scopul acestei burse este acela de a facilita accesul absolvenților la posturile disponibile și de a face posibila interacțiunea directă a acestora cu agenții economici. La bursa pot participa și celelate categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia.
Participarea la bursa va oferi persoanelor

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE LA DATA DE 14.10.2016


SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

Apa poate fi folosită în siguranţă la Resita

 Ca urmare a deteriorării calităţii apei brute din Lacul Secu, folosite pentru potabilizare,  respectiv creşterea masivă a cantităţii de mangan şi fier,  culoarea apei potabile furnizate a crescut fără a se depăşi însă limitele prevăzute pentru acest indicator.

Conceptul Cybersecurity promovat de polițiști în unităţile şcolare

Pe parcursul lunii octombrie, în cadrul evenimentului ”Luna Cybersecurity” organizat de Poliția Română, poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin desfășoară în unitățile școlare din județ, activități informativ – preventive destinate protecției minorilor, în domeniul criminalității informatice.

Circulație inchisă pe anumite străzi din Reșița

    
Urmare a lucrărilor de înlocuire conducte branșamente gaze naturale, se va interzice circulația autovehiculelor în municipiul Reșița, după cum urmează: la intrarea de pe str. Lucian Blaga pe str. Corbului pentru data de vineri 14.10.2016 între orele 16.00-20.00 respectiv la intrarea de pe str. Lucian Blaga pe str. Pictor Andreescu pentru data de duminică 16.10.2016 între orele 10.00-16.00, cu excepția riveranilor pentru accesul dinspre str. P. Maior.

Autoritățile locale vor aplica opțional principiul “Plăteşti pentru cât arunci"


Autoritățile publice au, începând din acest an, posibilitatea aplicării unui nou instrument economic, care are la bază principiul “Plăteşti pentru cât arunci", instrument implementat de mare parte dintre statele europene cu scopul de a încuraja reciclarea deșeurilor, acolo unde este fezabil din punct de vedere tehnic, economic și al protecției mediului, potrivit ordonanței de urgență adoptate în ședința de astăzi.
Aplicarea acestui instrument are drept scop reducerea cantității de deșeuri care ajunge la depozitare și creșterea ratei de reutilizare/reciclare. Acest principiu se bazează pe două direcții de ghidare ale politicii de mediu: “poluatorul plătește” și “responsabilitatea comună“ și se aplică în moduri diferite atât în state membre UE, cât și în alte țări, în funcție de frecvența de preluare a deșeurilor, tipul de recipienți, cantitatea și tipul de deșeu și de condițiile tehnico-economice locale.

Locuri de munca prin intermediul Retelei EURES pentru lucratori sezonieri în agricultură în Spania

 Locuri de munca prin intermediul Retelei EURES
 pentru lucratori sezonieri în agricultură în Spania, campania 2017

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Caras-Severin dispune,  prin serviciul de ocupare EURES Romania de 800 locuri de munca vacante in Spania pentru munca sezoniera in agricultura, pentru recoltarea capsunilor. Sunt solicitate persoane apte pentru munca la camp, cu varsta cuprinsa intre 18 – 40 ani. Nu se solicita experienta si sunt acceptate si 150 de cupluri.

vineri, 14 octombrie 2016

O nouă conducere


Domnul Colonelul Adrian Bîcleşanu, cel care, timp de doi ani şi trei luni, a îndeplinit funcţia de inspector şef la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a ajuns la momentul pensionării – trecerea în rezervă.
Joi, 13 octombrie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a avut loc ceremonialul dedicat trecerii în rezervă a domnului colonelul Adrian Bîcleşanu, inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, activitate desfăşurată în prezenţa domnului colonel Badea Daniel, împuternicit director al Direcţiei Management Operaţional din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

CERCETĂRI PENTRU TÂLHĂRIE

 La data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 15.40, polițiștii din municipiul Reșița au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie a fost tâlhărită de două persoane necunoscute.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că două persoane necunoscute s-au prezentat la domiciliul unei femei în vârstă de 75 de ani, de pe bulevardul Muncii din Reșița și s-au oferit să îi monteze un pervaz din tablă zincată la unul dintre geamuri, contra sumei de

Lucrări edilitare în Reșița


 În ultima perioadă, Direcția de Întreținere și Reparare a Patrimoniului Consiliului Local a efectuat o serie de lucrări edilitare pe raza municipiului.

Locuri de munca in strainatate prin reteaua EURES

 Nr. oferta Tara Regiune Localitate Firma Ocupatie ISCO COD COR NACE CAEN Nr posturi Descriere loc munca Cerinte loc munca Limbi straine Salariu Alte beneficii Durata contract Termen valabilitate oferta Consilier eures e-mail Telefon Mod de aplicare

3579 Austria Vorarlberg Vorarlberg AMS-Vorarlberg Chelner 5131 55 15 Activitate in pensiuni,hoteluri de 3,4,5 stele in diferite statiuni din Regiunea Vorarlberg, Austria, muntii Alpi Calificare închiată în domeniu - Experiența minim 2 ani - Munca independentă și orientată spre servicii - Pasiune pentru locul de muncă Cunostinte medii de limba germana, nivel B1-B2 - salarizare, în funcție de calificări: 1550 euro – 1800 euro net/luna - Cazarea si masa gratuit oferite de angajator - Bilete cu reducere pentru concediu in extrasezon Contractul de munca este permanent/sezonier iar programul de lucru este cu norma intreaga 15.11.2016 SONERIU Adriana ar_eures@ar.anofm.ro Se transmite C.V -ul model Europass cu fotografie, completat la calculator in limba germana, la adresa de e-mail dietmar.mueller@ams.at si doar pentru monitorizare (fara feedback) la simona.poting@tm.anofm.ro. Persoanele preselectate in urma transmiterii aplicatiei vor fi contactate telefonic in vederea sustinerii interviului.

marți, 11 octombrie 2016

Cod galben și Cod portocaliu de vreme rea

 Sursa : Administratia Nationala de Meteorologie
COD : PORTOCALIU
Data emiterii : 11-10-2016           Ora : 10:00          Nr. mesajului : 1
Intervalul :
Zonele afectate : conform textului şi hărţii
Fenomene : ploi însemnate cantitativ, ninsori la munte, intensificări susținute ale vântului;
Mesaj :
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 11 octombrie, ora 15 – 13 octombrie, ora 10

Teatrul Național din Timișoara marchează pe harta festivalurilor de teatru din România trei destinații

 După un început de stagiune care, prin ediţia 2016 a FEST-FDR, a adus la Timișoara numeroase spectacole din țară și din străinătate, e rândul Naționalului timișorean să ducă pe alte scene câteva din cele mai aplaudate spectacole ale sale.

Toamna aceasta, Teatrul Național din Timișoara marchează pe harta festivalurilor de teatru din România trei destinații.
Prima oprire - Iași, la Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, eveniment organizat de Teatrul „Luceafărul”. În această

Concursului internațional de badminton „BocȘa Badminton Cup”

Badmintonul, un sport cu o tradiție de peste 35 de ani la Bocșa, readuce bucuria jocului cu „racheta și fluturele” în orașul nostru. De data aceasta, competitorii sunt sportivi veniți din Serbia (localitatea Vîrșeț), dar și din județul Timiș (localitatea Deta), alături de gazdele bocșene.

SINTEZĂ WEEKEND

 În acest sfârşit de săptămână, aproximativ 150 de jandarmi au acţionat, la nivel judeţean, pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor cărăşeni, însumând peste 57 de misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.     
De asemenea, au mai fost executate trei acţiuni în cooperare cu alte instituţii ale statului, precum şi nouă misiuni de punere în executare a mandatelor de aducere în faţa organelor abilitate ale statului, pe raza a patru localităţi de pe raza judeţului Caraş-Severin.

13 octombrie 2016, Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

 Ziua de 13 octombrie a fost declarată Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale în scopul conştientizării riscurilor posibile şi informării corecte a cetăţenilor, în vederea luării măsurilor necesare privind prevenirea, pregătirea pentru dezastre şi limitarea efectelor negative ale acestora.  
Specialiştii dau diferite definiţii dezastrelor, dar toate reflectă gravitatea consecinţelor manifestării acestor fenomene: “o gravă întrerupere a funcţionării unei societăţi, generând pierderi umane, materiale sau modificări nefaste ale mediului, care nu poate fi refăcută prin resursele acesteia” sau “fenomene naturale distructive de origine geologică sau meteorologică, ori îmbolnăvirea unui număr mare de persoane sau animale, produse în mod brusc, ca fenomene de masă” (cutremure, alunecări şi prăbuşiri de teren, inundaţii şi fenomene meteorologice periculoase, epidemii, epizootii).

luni, 10 octombrie 2016

Informare meteorologică de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte la munte

Sursa : Administratia Nationala de Meteorologie
Intervalul : 11 octombrie, ora 02:00 – 13 octombrie, ora 10:00;
Zonele afectate : conform textului
Fenomene : ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte la munte;
Mesaj :

INFORMARE METEOROLOGICĂ

CONCURS NAŢIONAL DE INTERPRETARE VOCALĂ ŞI INSTRUMENTALĂ „LUŢĂ IOVIŢĂ”

Casa de Cultură „George Suru” Caransebeş

ORGANIZEAZĂ
CONCURS NAŢIONAL DE INTERPRETARE VOCALĂ ŞI INSTRUMENTALĂ
„LUŢĂ  IOVIŢĂ”, Ediția  a  XXII-a
Caransebeș, 18-19 noiembrie  2016

            Festivalul – Concurs Naţional „Luţă Ioviţă” pentru solişti vocali şi instrumentişti, care se va desfăşura în Caransebeş, este o expresie a dragostei şi preţuirii faţă de patrimoniul muzical din Banat şi din ţară, constituind o modalitate constantă de descoperire şi afirmare a talentelor interpretative din România.
            Concursul se desfăşoară pe două secţiuni:
                        a) interpretare vocală;
                        b) interpretare instrumentală.

            CONDIŢII  DE  PARTICIPARE:

Încăierare în plină stradă

Sâmbătă, 08 octombrie a.c, în jurul orei 21.30, grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe persoane tulbură ordinea şi liniştea publică, în cartierul Mociur, din mun. Reşiţa.
Ajunşi la faţa locului, jandarmii cărăşeni au identificat trei persoane, de sex masculin cu vârste cuprinse între 21 şi 41 de ani, toţi domiciliaţi în mun. Reşiţa, care pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, s-au încăierat, lovindu-se reciproc cu pumnii şi picioarele.

ANUNŢ AMÂNARE INTERVENŢIE REMEDIERE AVARIE APĂ REŞIŢA

În vederea remedierii avariei apărute în Piaţa 1 Decembrie 1918 la blocul 9 şi pentru diminuarea disconfortului creat se va opri furnizarea apei potabile în intervalul :   

 10 Octombrie orele 21 00 – 11 octombrie 2016 ora 0600

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE PERSOANE

 În această dimineață, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Caraș-Severin efectuează 12 percheziții în județele Caraș-Severin și Timiș, la persoane bănuite de trafic de persoane și proxenetism.

La data de 10 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin și procurorii D.I.I.C.O.T.  – B.T. Caraș-Severin efectuează 12 percheziții în județele Caraș-Severin ( Oravița și Moldova Nouă) și Timiș (Jimbolia).

duminică, 9 octombrie 2016

Preșcolarii vor beneficia de programul de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli

Guvernul a decis astăzi să extindă și la preșcolarii din grădinițe de stat și particulare acreditate cu program normal de 4 ore programul de încurajare a consumului de fructe proaspete. În prezent, grupul-țintă al Programului include elevii din clasele I-VIII din învățământul de stat și privat autorizat/acreditat, extins ulterior și la elevii din clasa pregătitoare.
Decizia se aplică începând cu anul școlar 2016-2017, a fost adoptată prin Ordonanță de Urgență, și este cuprinsă în măsura ”Copii sănătoși la grădiniță” a Pachetului integrat pentru combaterea sărăciei, aprobat prin Memorandum la 19 iulie 2016.

Analiza asistenței medicale prespitalicești, spitalicești și ambulatorii, la nivelul județului Caraș Severin

 INFORMARE
privind analiza asistenței medicale prespitalicești, spitalicești și ambulatorii, la nivelul județului Caraș Severin

Preambul legislativ
La data de 23 martie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea Guvernului României nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului cadru care reglementează conditiile acordarii asistenţei medicale, a        medicamentelor  şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurari de sănătate pentru anii 2016-2017,  aceasta urmând a intra în vigoare la data de 01 aprilie 2016,   dar 7 zile mai târziu prin Hotărârea Guvernului nr. 200/2016 a fost prorogat până la 01 iulie 2016 termenul de aplicare a prevederilor HG nr. 161/2016 şi a fost prelungit termenul de aplicare a HG 400/2014 ( Contractul –cadru care reglementa condiţiile acordării asistentei medicale pentru anii 2014-2015)   până la data de 30 iunie 2016.

Comercializarea produselor alimentare uşor perisabile

În perioada 01.06-31.08.2016, s-a desfăşurat o tematică proprie de control privind verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor în unităţile de alimentaţie publică şi în magazine la comercializarea produselor alimentare uşor perisabile
Acţiunea de control s-a desfăşurat în :