Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 1 august 2026

Protecția lucrărilor pe tip de caniculă. Este obligație legală și morală - nu opțională!

Având în vedere avertizările meteorologice de temperaturile extreme caniculare care se vor înregistra pe teritoriul României în perioada de timp imediat următoare, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin reamintește angajatorilor despre obligația legală de a aplica măsurile de protecție în ceea ce-i privește pe lucrători. 

Inspectorii de muncă monitorizează respectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 99/2000, iar în situația în care constată faptul că angajatorii ignoră protejarea propriilor lucrători, vor aplica sancțiuni contravenționale imediate. 

Atragem atenția că încălcarea prevederilor legale în materie constituie  contravenție, amenzile aplicabile fiind cuprinse între 1500 - 2500 lei.

Când temperatura exterioară a aerului depășește +37o sau corelat cu condiții de umiditate mare este atins acest nivel, angajatorii au obligația de a lua măsuri corespunzătoare care să conducă la ameliorarea condițiilor de muncă și care să asigure menținerea stării de sănătate a lucrătorilor.

Pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă se impun a fi luate următoarele măsuri :

reducerea intensității și ritmului activităților fizice;

alternarea efortului dinamic cu cel static;

asigurarea ventilației la locul de muncă, iar acolo unde procesul de lucru permite, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer;

asigurarea apei minerale, câte 2-4 litri/persoană/schimb;

asigurarea de dușuri precum și asigurarea echipamentului individual de protecție.

Angajatorii care se află în imposibilitatea de a asigura condiţiile prevăzute mai sus, de comun acord cu sindicatele sau reprezentanţii salariaţilor, vor lua măsuri de reducere a duratei zilei de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru (până la ora 11 şi după ora 17), întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă.

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale determinate de lucrul în condiții de temperaturi extreme, angajatorii trebuie să ia următoarele măsuri: 

să asigure examenul medical la angajare și control medical periodic; 

să urmărească depistarea precoce a salariaților cu contraindicații pentru munca la temperaturi crescute; 

să asigure primul ajutor și transportul la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; 

trecerea, în măsura în care e posibil, în alte locuri de muncă sau 
reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecțiuni medicale care au contraindicații privind munca la temperaturi extreme.

În instituţiile şi unităţile finanţate din fonduri bugetare şi extrabugetare măsurile vor fi stabilite de ordonatorii de credite, respectiv conducătorii instituţiilor.

Ca de fiecare dată, îndemnăm lucrătorii să-și cunoască drepturile și să raporteze instituției noastre orice nereguli care pot fi verificate de inspectorii de muncă. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu