Astăzi, 5 noi ofițeri de poliție, absolvenți ai Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" București, promoția 2022, și-au început activitatea la Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin.
Noii colegi, 4 polițiști și o polițistă, au fost repartizați în cadrul structurilor de investigații criminale, criminalistică și investigarea criminalității economice, fiind pregătiți încă din anii de studiu pe aceste specializări.
Timp de un an de zile, fiecare dintre ei se va afla sub îndrumarea unui tutore profesional, un poliţist cu experienţă care să îi sprijine în primele activități din noua lor carieră.
Le urăm mult succes în activitate și le dorim să reprezinte cu cinste și onoare meseria de polițist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu