Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a asigurat, în perioada 24 martie - 23 mai 2022, livrarea celei de a patra tranşe de pachete cu alimente, finanţate din Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD). Au fost distribuite către cele 3.185 unităţi administrativ-teritoriale din întreaga ţară 1,18 milioane de pachete pentru persoanele defavorizate.
Reamintim că primele ajutoare din POAD au fost livrate în ianuarie 2020, când persoanele din grupurile vulnerabile au primit alte 1,18 milioane de pachete.
Cea de a patra cu ajutoare alimentare a fost livrată la timp de MIPE chiar şi în condiţiile actuale, când circulaţia mărfurilor importate este îngreunată de criza din Ucraina. Următoarea tranşă de ajutoare alimentare urmează să fie livrată primăriilor în toamna acestui an.
Ce categorii de persoane primesc ajutoare alimentare:
- Familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.
- Familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- Persoanele sau familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente/ în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.
Ce conţin pachetele cu alimente:
Fiecare pachet conţine 12 tipuri diferite de produse:
1. făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
2. mălai (4 pungi de 1 kg);
3. paste făinoase (2 pungi de 400 g);
4. ulei (4 sticle de 1 l);
5. zahăr (2 pungi de 1 kg);
6. orez (4 pungi de 1 kg);
7. conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);
8. conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);
9. conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
10.borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);
11. gem de fructe (1 borcan de 360 g);
12. gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).
Astfel, în fiecare pachet cu ajutoare sunt în total 34 produse.
Direcţia de Comunicare

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu