Astfel, în jurul
orei 13.30, a fost oprit pentru verificări, la ieșirea din localitatea Lugoj,
un autovehicul în care se aflau doi cetățeni români. În urma controlului efectuat s-a
constatat ca în interior se aflau, în calitate de pasageri, 13 cetăţeni străini, toţi bărbaţi.
Toate persoanele
au fost preluate de către poliţiştii de frontieră, care i-au condus pe
cetăţenii străini şi pe cei doi români la sediul instituţiei pentru cercetări,
unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la
faţa locului.
În cadrul
verificărilor, s-a stabilit faptul că pasagerii sunt cetăţeni din Afganistan,cu vârste cuprinse între 15 şi 27 de
ani, care au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe
jos, pe la frontiera verde.
Cei doi cetățeni
români, în vârstă de 24 respectiv 31 de ani, au declarat că intenţionau să îi
ajute pe cei 13 cetăţeni străini să ajungă pe autostrada A6,in schimbul sumei
de 100 euro de la fiecare migrant.
Recomandăm
cetăţenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre
frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de
servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând
numărul de telefon care funcţionează non-stop (021.9590).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu