Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale
(AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, Ghidul
solicitantului pentru obținerea sprijinului financiar prin submăsura 4.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală
2014 – 2020 (PNDR 2020). Prin această submăsură fermierii pot obține finanțare
pentru investițiile în exploatațiile agricole.
Sesiunea pentru primirea cererilor de finanțare se va desfășura în intervalul
25 octombrie 2021, ora 9:00 – 25 ianuarie 2022, ora 16:00. Suma totală disponibilă pentru investiții în cadrul acestei sesiuni este de 760 milioane euro.Solicitanţiii eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole sunt fermierii a căror exploatație se situează pe teritoriul României şi
care desfășoară o activitate agricolă. Categoriile de beneficiari eligibili
care pot primi fonduri nerambursabile sunt detaliate în Ghidul Solicitantului.
Cuantumul sprijinului acordate pornește de la 30% și poate ajunge la
maximum 90%, în funcție de dimensiunea economică a exploatației, de tipul de
beneficiar și de investițiile ce urmează a se realiza prin proiect.
Astfel,
pentru
fermele vegetale cu dimensiunea
economică între 8.000 – 250.000 euro SO (standard output) și pentru cele zootehnice cu dimensiunea economică până
la 500.000 euro SO, rata
sprijinului public nerambursabil
va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea sprijinului pornește
de la 350 mii euro și poate ajunge la 1 milion de euro pentru anumite tipuri de
investiții. Pentru aceste categorii de ferme și pentru anumite tipuri de
investiții, intensitatea se va putea
majora cu 20 puncte procentuale, dar rata sprijinului combinat nu poate depăși 70%.
În cazul
fermelor vegetale cu dimensiunea
economică între 250.000 – 500.000 euro SO și a celor zootehnice cu dimensiunea economică între 500.000 – 1.000.000 euro
SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi, de asemenea, de 50%
din totalul cheltuielilor eligibile, însă valoarea sprijinului pleacă de la 400
mii euro și poate ajunge până la 1,5 milioane euro.
Pentru fermele vegetale cu
dimensiunea economică peste 500.000 euro SO și pentru fermele zootehnice cu dimensiunea economică
peste 1.000.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi
de 30%, iar valoarea sprijinului poate ajunge la 1,5 milioane euro, în
funcție de investițiile propuse a se realiza prin proiect.
În ceea ce privește beneficiarii cooperative, grupuri de producători
și organizații de producători, rata sprijinului public nerambursabil va fi de maximum 90% și va
putea ajunge până la 1.500.000 Euro indiferent de tipul investiției și de dimensiunea fermei. Intensitatea sprijinului pleacă de la 50%
și se va putea majora cu câte 20 puncte procentuale pentru anumite tipuri de investiții, dar rata
sprijinului combinat nu poate depăși 90%.
Investițiile
pentru care se poate aplica majorarea cu câte 20% a ratei sprijinului sunt cele
realizate de tinerii fermieri, cele legate de Agromediu
și de Agricutura ecologică, investițiile în zone care se confruntă cu
constrângeri naturale și cu alte constrângeri specifice, sau, pentru investițiile
colective.
Detalii
privind tipurile de investiții și condițiile specifice accesării de fonduri europene pentru investiții în exploatații agricole pot fi consultate gratuit pe www.afir.info
Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea „Investiții
PNDR”, pagina dedicată
submăsurii 4.1. Cererile de finanțare se depun on-line, pe site-ul
Agenției, la momentul lansării sesiunii.
AFIR – Direcția Relaţii Publice, Biroul de Presă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu