Astfel, în contextul relaxării măsurilor anti-pandemie și a reîntoarcerii elevilor în unitățile de învățământ de la nivelul unităților administrativ-teritoriale unde incidența a fost sub 1‰, prefectul județului Caraș-Severin a solicitat verificarea respectării normelor sanitare și sanitar-veterinare în instituțiile școlare din județ și respectiv la producători/furnizori.
În acest context, în luna mai 2021 au fost realizate 16 controale pe linie sanitară în cadrul unităților de învățământ, nefiind constatate deficiențe și nefiind aplicate sancțiuni.
Grupul de lucru din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin a realizat centralizarea lunară și verificarea anexei 4 – Evidența unică a numărului de porții de fructe (măr), lapte UHT și produsele de panificație, consumate de preșcolarii și elevii prezenți la cursuri conform catalogului, de la unitățile de învățământ din județul Caraș-Severin, pentru luna aprilie 2021 și de asemenea, a verificat documentele justificative depuse de furnizori. Totodată, a fost semnat contractul de achiziție publică de servicii, aferent măsurilor educative care însoțesc distribuția fructelor și a laptelui, în anul școlar 2020-2021, respectiv organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe și de produse lactate în școli.
Primăria Municipiului Reșița a continuat derularea contractelor privind distribuția produselor în unitățile de învățământ, cu pauza aferentă schimbării structurii anului școlar, conform situației epidemiologice la nivelul municipiului – scenariul 2, iar din data de 25.05.2021 conform scenariului 1. Cu privire la derularea măsurilor educative se va ține cont de recomandarea realizării în mediul educațional virtual, astfel, acestea vor fi abordate (inclusiv on-line) în cadrul orelor de educație pentru sănătate, a orei de biologie, de dirigenție (în cadrul curriculum-ului național, inclusiv curriculum-ului la decizia școlii).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu