Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 3 aprilie 2021

Noi măsuri restrictive în România. Lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România

HOTĂRÂRE nr. 21 din 02.04.2021 privind aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în contextul pandemiei de COVID-19 și pentru majorarea cantităților stocurilor de urgență medicală cu produse, materiale și echipamente sanitare
necesare în procesul de vaccinare a populației împotriva virusului SARS-CoV-2.

Având în vedere propunerile Institutului Național de Sănătate Publică
referitoare la țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic pentru care se instituie
măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea,
luând în considerare propunerea vicepreședintelui Comitetului Național pentru
Situații de Urgență, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, referitoare la
majorarea cantității de dispozitive preumplute cu adrenalină de tip Epipen, ca urmare
a solicitării transmise de președintele Comitetului Național de coordonare a
activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, în contextul necesității măririi ritmului de vaccinare prin extinderea campaniei de vaccinare la nivelul cabinetelor medicilor de familie corelat cu persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și cu apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a
sistemului sanitar, în considerarea necesității de menținere a condițiilor socio – economice
necesare desfășurării activităților specifice economiei naționale, concomitent cu
realizarea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național
de Management al Situațiilor de Urgență, în conformitate prevederilor art. 4 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu modificări și completări prin Legea
nr. 20/2020, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 4 alin. (1) lit. c) și
art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor
de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic şi biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi 
Pagina 2 din 2 completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situaţii
Speciale de Urgenţă,Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1 - Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat
pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România
din acestea, prevăzută în anexă nr. 1 la prezenta hotărâre.

Art.2 - Anexa la Hotărârea nr. 9 din 11.02.2021 a Comitetului Național pentru
Situații de Urgență, modificată prin Hotărârea nr. 18 din 19.03.2021, se modifică și
se înlocuiește cu lista prevăzută în anexa nr. 1.

Art.3 - Se aprobă majorarea stocurilor de urgență medicală cu produse,
materiale și echipamente sanitare necesare desfășurării în siguranță a procesului de
vaccinare a populației împotriva virusului SARS-CoV-2, conform prevederilor anexei
nr. 2.

Art.4 - Se propune ca, pentru asigurarea fondurilor necesare achiziționării
produselor prevăzute la art. 3, să fie alocate la nevoie, Ministerului Afacerilor Interne
pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sumele necesare din Fondul
de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Art.5 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului
Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin
ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Art.6 - Anexele 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Anexa nr. 1 la HCNSU nr. 21 din 02.04.2021

Lista tarilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, conform Hotărârii nr. 21 din 02.04.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență 

Zona Galbena (carantina la domiciliu/locația declarata pentru 14 zile) /Stat/Zona/Teritoriu/ Rata de incidenta cumulata la 100.000 locuitori*

Bonaire, Saint Eustatius and Saba- 2048.0
Wallis and Futuna -1671.7
Curaçao -1585.6
Estonia -1364.1
San Marino -1222.0
Ungaria -1196.9
Cehia -1069.3
Iordania -1029.9
Muntenegru -1027.5
Serbia -999.5
Polonia- 923.2
Andorra- 819.1
Aruba -817.7
Uruguay -769.3
Bulgaria -722.1
Franța -704.0
Macedonia de Nord -688.4
Suedia- 687.1
Bermuda -635.9
Liban -624.3
Bahrain -607.1
Bosnia and Herzegovina- 605.7
Kosovo- 597.4
Slovenia -591.0
Seychelles- 578.6
Cipru -560.8
Palestina -555.6
Olanda- 553.6
Belgia -547.5
Republica Moldova -546.8
Italia -518.0
Brazilia -495.9
Austria -481.3
Chile -461.7
Luxemburg -459.7
Monaco -459.4
Kuweit -439.7
Turcia -434.4
Ucraina -422.7
Paraguay -406.7
Armenia -406.3
Croatia -402.8
Africa de Sud -27.0


*(date publicate de ECDC joi 1 aprilie 2021 pentru perioada 15 – 28 martie 2021)

** urmare a detecției circulației in populația umana a unor variante de virus Sars Cov 2 cu transmitere
mai ridicata


PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu