În perioada 30-31 martie 2021, polițiștii rutieri cărășeni, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, sub coordonarea Direcției Rutiere, au desfășurat activități de control în trafic, pe drumurile publice din județ, privind legalitatea circulației autovehiculelor de transport mărfuri periculoase, în scopul reducerii victimizării populației, prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului de mărfuri periculoase.
Acțiunile au vizat verificarea
documentelor necesare efectuării transportului, respectării perioadelor de conducere și a timpilor de odihnă, verificarea stării tehnice a vehiculului și a valabilității inspecției tehnice periodice, precum și verificarea alcoolscop a conducătorilor acestui tip de vehicule.De asemenea, o
atenție deosebită a fost acordată elementelor privind siguranța circulației pe
drumurile publice, respectiv starea psiho-fizică a conducătorilor auto,
respectarea limitelor legale de viteză, utilizarea telefonului mobil fără
dispozitiv de tip mâini libere sau dotarea cu anvelope de iarnă, lanțuri sau alte
echipamente antiderapante, pentru autovehiculele care circulă pe drumuri
acoperite cu zăpadă sau polei.
În cele 2 zile, au
fost verificate 114 autovehicule destinate transportului de mărfuri
periculoase, pentru neregulile constatate fiind aplicate 11 sancțiuni
contravenționale, cele mai multe pentru nerespectarea regimului legal de
viteză.
Astfel de acțiuni și controale vor fi
organizate și în perioada următoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu