Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 13 iunie 2018

Procesarea laptelui la standarde europene

 Procesarea laptelui la standarde europene în județul Ialomița
Directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, domnul Adrian CHESNOIU a participat marți, 12 iunie 2018, alături de domnul Petre DAEA, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la inaugurarea proiectului „Înfiinţarea unei capacități de colectare şi procesare a laptelui pentru Agroserv Măriuţa SRL, comuna Dragoeşti, judeţul Ialomiţa.

                    Investiția a fost finanţată prin submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
                    Proiectul prevede înființarea unei capacități de colectare, îmbuteliere și procesare a laptelui, cu o capacitate totală de 73.288 litri/ zi, cantitate care se va împărți pe mai multe linii de produse. Este important de menționat că vor fi obținute și o serie de produse realizate după rețete tradiționale românești. Din capacitatea totală, 37% din materia primă va proveni de la ferma proprie, cea mai mare parte a laptelui prelucrat (63%) fiind colectat de la alți producători privați existenți la nivel local și regional. În cadrul proiectului, beneficiarul şi-a propus inclusiv înființarea unei platforme on-line prin intermediul căreia se vor putea comercializa produsele în mod direct către consumatorul final.

                     „Acesta este al doilea proiect de investiții pentru care societatea a beneficiat de finanţare cu fonduri europene nerambursabile, primul proiect fiind finanțat în 2006 prin SAPARD. Valoarea întregului proiect a fost de 6,21 milioane de euro, din care finanțarea nerambursabilă a fost de 2,46 milioane de euro. Investiția pe care o inaugurăm astăzi a demonstrat că se pot dezvolta investiții de succes cu sprijinul fondurilor europene care pot angrena și valorifica în mod eficient resursele locale și forța de muncă disponibilă – 23 de noi locuri de muncă au fost asigurate prin această investiție. Nu în ultimul rând, din discuțiile pe care le-am avut cu beneficiarul a reieșit că a găsit un sprijin important în personalul AFIR care l-a îndrumat în fiecare etapă a acestui proiect.”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

                    De la demararea PNDR 2020 și până în prezent, AFIR a primit solicitări de finanțare a  investițiilor în procesarea produselor agricole (submăsura 4.2) în valoare totală de 264 milioane de euro și a încheiat contracte de finanțare însumând 138,38 milioane de euro. Valoarea totală nerambursabilă a plăților efectuate prin submăsura 4.2, este de 46,41 milioane de euro.

BIROUL DE PRESA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu