Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 12 iunie 2018

Interventii ale pompierilor militari din data de 11 iunie 2018

Pompierii militari cărășeni au fost solicitați, ieri, 11.06.2018, să intervină pentru gestionarea mai multor situații produse pe teritoriul județului nostru. Prima solicitare
a venit în jurul orei 10:00, din partea locatarilor unui bloc din Caransebeș. În urma furtunilor care s-au abătut asupra județului pe parcursul sfârșitului de săptămână, la blocul respectiv s-au desprins unele elemente din acoperiș și amenințau să se prăbușească. Un echipaj al Detașamentului de Pompieri Caransebeș a intervenit pentru eliminarea pericolului, pompierii îndepărtând prin podul blocului plăci de azbest de pe o suprafață de aproximativ 7m2.
În jurul orei 16:00, a fost anunțat un incendiu izbucnit la un autoturism în localitatea Petroșnița. Au intervenit tot pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș. Incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric, iar autoturismul a fost distrus în proporție de 90%.
Șase ore mai târziu, echipajul de la Punctul de Lucru Băile Herculane a intervenit de urgență pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un alt autoturism, în localitatea Plugova. Autovehiculul a fost avariat în proporție de 40% în urma incendiului care, se pare, a fost provocat de folosirea intenționată a unei surse de aprindere.
Ultima intervenție a zilei a fost a Detașamentului de Pompieri Reșița, la ora 23:00. Două echipaje care încadrau autospeciale de stingere s-au deplasat de urgență în Văliug, unde ardea podul unei case. Prima intervenție a fost asigurată de SVSU Văliug, care până la sosirea forțelor profesioniste au reușit localizarea incendiului. Focul se manifesta violent, cu flacără și exista pericolul propagării la întreaga casă și la anexele învecinate. Intervenția a fost îngreunată de fumul dens și înecăcios degajat de materialele depozitate în podul casei, dar și de faptul că acoperișul de tablă al casei a trebuit consolidat înainte de începerea operațiunilor de stingere.
Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, iar pentru limitarea pagubelor au fost evacuate toate bunurile din casă. Au ars aproximativ 3m cubi de lemn, materiale textile, 2 suluri de vată minerală și mobilier și au fost afectate de incendiu tavanele din dormitor și hol.
În urma acestui incendiu, izbucnit se pare, din cauza unui scurtcircuit electric, s-au înregistrat pagube în valoare estimată la 10.000 lei, dar au fost salvate bunuri în valoare de aproximativ 170.000 lei.
Compartimentul Informare și Relații Publice
Purtător de cuvânt plt.maj. Tocmelea Magdalena
Email: relatiipublice.isucs@gmail.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu