Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 17 decembrie 2017

18 decembrie: Ziua Minorităților Naționale din România

În data de 18 decembrie  minoritățile naționale din țara noastră își vor sărbători ziua lor. Conform HG 881 din 1998, ziua de 18 decembrie este declarată ca data la care se sărbătorește Ziua Minorităților Naționale din România. 19 minorități etnice recunoscute oficial la nivel național sunt chemate prin activitatea lor să-și promoveze valorile culturale proprii, tradițiile specifice fiecăreia dintre ele.


Președintele Klaus Werner Johannis a promulgat în data de 7 decembrie 2017 Legea privind instituirea Zilei Minorităților Naționale din România ca sărbătoare națională pe 18 decembrie. Camera Deputaților a adoptat această lege în calitate de for decizional în 21 noiembrie, pe 23 octombrie fiind deja adoptată de Senat.
Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin a organizat de-a lungul anilor mai multe evenimente care au marcat această zi deosebită pentru toate minoritățile naționale din țara noastră.
Anul acesta, la Reșița, organizația reprezentativă a etniei germane din Banatul Montan va organiza de Ziua Minorităților Naționale din România următoarele activități:
-            18 decembrie 2017, ora 12.00, Direcția pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița: Expoziție de filatelie a colecționarului Gustav Hlinka având ca tematică Crăciunul.
-            18 decembrie 2017, ora 18.00, Centrul German „Alexander Tietz“, Reșița: Prezentare de carte: Erwin Josef Țigla, „Mundartliteratur und -veröffentlichungen im Banater Bergland“, apărută în anul 2017 la Editura „Banatul Montan“ Reșița, cea de-a 80-a apariție editorială a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița. Expoziție de fotografii: „Banatul Montan în alb“ de Nicolae Șușara (Anina). Incursiuni muzicale: grupurile și formațiile muzicale „Banater Bergland” (coordonator: Karl Ludwig Lupșiasca), „Intermezzo” (coordonator: Lucian Duca), Vincenzo Musi și Duo Gassenheimer.

Erwin Josef Ţigla

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu