Medierea penală reprezintă o formă prin care se realizează
justiţia restaurativă şi se bazează în principal pe dialogul dintre victimă şi
infractor. Medierea penală devine posibilă în cazul infracțiunilor pentru care,
potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură
răspunderea penală (art. 67 alin.2 NCPP).
În
cauzele penale medierea trebuie să se desfăşoare astfel încât să fie garantat
dreptul fiecarei părţi la asistenţă juridică şi, dacă este cazul, la serviciile
unui interpret. Procesul-verbal întocmit prin care se închide procedura
medierii trebuie să precizeze dacă părţile au beneficiat de asistenţa unui
avocat şi de serviciile unui interpret ori, dupa caz, să menţioneze faptul că
au renunţat expres la acestea
Conform
Deciziei nr. 9/17.04.2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sunt
specificate urmatoarele:
1.
Incheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care
înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare;
2.
Incheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr. 192/2006
privind medierea şi organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot
cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.
Victima şi
infractorul pot încheia înţelegeri cu privire la pretenţiile civile, fie direct
între ele (tranzacţie), fie prin intermediul unui terţ – mediator autorizat.
Medierea oferă infractorului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere asupra
acţiunii sau inacţiunii ce i se reproşeaza, capacitatea de a conştientiza
gravitatea acţiunii sale negative, raul produs victimei şi, implicit, şansa de
a-l repara. Acordul încheiat între părţi pe latura civilă a procesului penal va
conduce la soluţionarea acţiunii civile potrivit voinţei părţilor, iar în
latura penală a procesului va constitui un element ca judecătorul să dispună
renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea
condiţionată a executării pedepsei, ori să reţină circumstanţe atenuante având
ca efect reducerea pedepsei cu o treime şi chiar să dispună liberarea
condiţionată a celui închis în penitenciar înainte de executarea în întregime a
pedepsei.
Părţile pot apela la mediere în patru faze distincte:
1.
înainte de începerea procesului penal;
2. în
termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii penale prealabile;
3. în
timpul fazei de urmărire penală;
4. în
timpul fazei procesuale( de judecata).
Acordul
de mediere poate constitui un element important pentru ca procurorul să renunţe
la urmărirea penală şi să acorde infractorului un termen de 9 luni în care să
îndeplinească obligaţiile asumate prin acord (art. 318 alin. 1 și alin.2 NCPP).
Dacă
obligațiile asumate de părți prin acordul de mediere nu vor fi îndeplinite,
procurorul poate aplica sancţiunea revocării măsurii dispuse, respectiv cea
referitoare la renunţarea la urmarirea penală (art. 318 alin. 3 și alin.4
NCPP).
In
timpul procesului penal – inculpatul va fi achitat și se va lua act de acordul
de mediere încheiat de părţi care poate fi pus astfel în executare.
Acordul de mediere va fi supus consfinţirii de către instanţa de
judecată competentă sau autentificării de către notar.
Medierea în
cauze penale trebuie să se desfăşoare astfel încât să fie garantat dreptul
fiecărei părţi la asistenţă juridică şi, dacă este cazul, la serviciile unui
interpret. Procesul-verbal prin care se închide procedura medierii trebuie să
arate dacă părţile au beneficiat de asistenţa juridică a unui avocat şi de
serviciile unui interpret (după caz) şi să se menţioneze dacă au renunţat
expres la aceste drepturi .
Acordul de mediere se trimite organului
judiciar în original și în format electronic. Părțile trebuie să se prezinte în
fața organului judiciar pentru a confirma înțelegerea.
Latura
civilă a unui proces penal poate fi obiect al unui Acord de Mediere indiferent
de natura infracţiunii.
Cauze
admisibile:
·
lovire și alte violențe ( art.193);
·
vătămarea corporală (art.194);
·
vătămarea corporală din culpă (art. 196);
· violenţa în familie (art.199);
·
amenințarea (art.206);
·
hărţuirea (art. 208);
·
hărţuirea sexuală (art.223);
·
agresiunea sexuală (art. 219 alin.1);
· violul ( art. 218 alin.(1) &
(2);
·
violarea de domiciliu (art.224);
·
violarea sediului profesional (art.225);
·
violarea vietii private (art. 226);
·
divulgarea secretului profesional (art.227);
·
furtul (art.228), furtul calificat (art.229 alin(1), (2) lit.”b”) şi
furtul în scop de folosinţă (art.230) dacă faptele au fost săvârşite de membrii
familiei, de către un minor în dauna tutorelui, de către o persoană care
locuieşte sau este găzduită de victimă (art.231);
·
abuzul de încredere (art.238);
·
abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor (art.239);
· bancruta simplă (art.240);
·
bancruta frauduloasă (art.241);
·
gestiunea frauduloasă (art.242);
·
însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor (art.243);
·
înşelăciunea (art.244);
·
înşelăciunea privind asigurările (art.245);
·
distrugerea (art.253 alin.(1) şi (2);
·
tulburarea de posesie (art.256);
·
asistenţa şi reprezentarea neloială (art. 284);
·
nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (art.287 alin.1 lit.”d” si “g”);
·
violarea secretului corespondenţei de serviciu (art.302 alin.(1);
·
abandonul de familie (art.378);
· nerespectarea măsurilor
privind încredinţarea minorilor (art.379);
·
împiedicarea exercitării libertăţii religioase (art. 381).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu