Marius Balean, presedinte-coordonator judetean PES activists
Caras-Severin, a participat la finalul săptămânii la Adunarea Generală a PES
activists România în cadrul căreia au fost lansate propunerile organizatiei
pentru statutul PSD, solutiile europene la reformele institutionale ce urmează
a avea loc si care a desemnat noua conducere natională a organizatiei.
„Acest
eveniment a reconfirmat faptul că PES activists Românai este cea mai puternică
miscare politică europeană din România si că am reusit să devenim cea mai
importantă structură de acest tip din întreaga retea de peste 80.000 de
activisti PES din toată Europa.
Organizatia
PES activists Caras-Severin numără în prezent peste 200 de membri si
simpatizanti ceea ce demonstrează din nou faptul că la nivelul organizatiei
judetene a PSD există foarte multe persoane interesate de temele, dezbaterile
si proiectele europene” a precizat reprezentantul judetului Caras-Severin la
Adunarea Generală.
În cadrul
evenimentului a fost de asemenea ales presedintele-coordonator national al PES
activists România în persoana europarlamentarului PSD Victor Negrescu.
Liderul
organizatiei a adresat multumiri celor peste 7000 de membri ai PES Activists
România, precum si conducerii Partidului Social Democrat, reafirmându-si
totodată angajamentul de a duce la îndeplinire toate obiectivele PES Activists
România.
„Le multumesc
tuturor pentru sprijin, pentru încredere si pentru prilejul pe care mi l-au
acordat de a coordona în continuare activitatea PES Activists România.
Avem multe de
făcut, atât pentru modernizarea si întărirea social-democratiei românesti, cât
si pentru promovarea politicilor europene în tară. Am înaintat deja propunerile
PES Activists România pentru o stângă europeană, am subliniat unde activitatea
social-democratiei românesti poate să devină mai eficientă si am propus solutii
europene pe teme cheie precum cea legată de finantarea partidelor. Trebuie să
mergem înainte si să îndeplinim toate aceste deziderate.
De asemenea,
trebuie să lucrăm împreună în continuare pentru a creste rolul organizatiei
noastre, inclusiv în interiorul PSD. Avem nevoie de o recunoastere mai mare în
statutul partidului si cred că tot ceea ce însemnăm ne oferă acest prilej: avem
peste 7000 de membri în toate judetele - oameni dedicati si implicati, care nu
figurează doar pe hârtie; am început dezbaterile pe temele europene încă din
2007, atunci când acestea nu erau de actualitate ca astăzi; ne-am implicat
puternic în toate campaniile electorale; am promovat legăturile social-democratiei
din România cu stânga europeană.
Am încredere
că vom reusi curând această consolidare în interiorul PSD si doresc să
multumesc, pe această cale, conducerii partidului pentru că sustine acest
demers al nostru de recunoastere mai largă în statutul PSD”, a afirmat
europarlamentarul Victor Negrescu, presedintele PES Activists România.
În cadrul
adunării generale a PES presedinte-coordonator judetean PES activists
Caras-Severin, a fost de asemenea votată
întreaga echipă natională de conducere: secretarul general,
prim-vicepresedintele, 10 vicepresedinti, Presedintele Consiliului National,
purtătorul de cuvânt.
Cu aceasta ocazie, Marius Balean, presedinte-coordonator
judetean PES activists Caras-Severin, a
fost ales in functia de Prim-vicepresedinte
al PES Activists Romania
Biroul de presa al PSD Caras-Severin
STRUCTURA
NATIONALĂ
PES
ACTIVISTS ROMÂNIA
Președinte-coordonator național
|
Victor Negrescu
|
Secretar General
|
Janina Sitaru
|
Prim-vicepreședinte
|
Marius Bălean
|
Președinte Consiliul Național
|
Adrian Ilie
|
Vicepreședinte relația cu PES Women
și organizația de femei a PSD
|
Andreea Buzăeanu
|
Vicepreședinte relația cu aleșii
locali
|
Ștefan Mușoiu
|
Vicepreședinte relația cu aleșii
naționali
|
Dorel Căprar
|
Vicepreședinte regiunea
București-Ilfov
|
Simona Butacu
|
Vicepreședinte regiunea Sud
|
Ciprian Amuza
|
Vicepreședinte regiune Sud-Est
|
Cristian Munteanu
|
Vicepreședinte regiunea Sud-Vest
|
Stelian Bărăgan
|
Vicepreședinte regiunea Nord-Est
|
Ovidiu Portariuc
|
Vicepreședinte regiunea Centru
|
Bogdan Cristea
|
Vicepreședinte regiunea Nord-Vest
|
Liviu Sabău
|
Vicepreședinte regiunea Vest
|
Cristian Videscu
|
Purtător de cuvânt
|
Dragoș Zavarache
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu