La volan… cu permisul suspendat
În data de 11.02.2015, pe raza staţiunii
Băile-Herculane, o patrulă mixtă, formată din poliţişti şi jandarm, a depistat
în trafic un autoturism condus de P.G., din Topleţ, persoană despre care se
ştia că are suspendat dreptul de a conduce vehicule.
Conducătorul auto nu a oprit autoturismul, a
continuat deplasarea fără să se oprească, spre DN 6, până într-o parcare, unde
a abandonat autoturismul şi a fugit pe jos spre satul Pecinişca, fiind depistat
ulterior.
Faţă de P.G. a fost întocmit dosar penal pentru
săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căruia
i-a fost suspendat dreptul de a conduce.
Circula cu autoturismul fără permis
de conducere
În data de 12.02.2015, poliţişti din cadrul
Poliţiei Oţelu Roşu au oprit pentru control un autoturism condus de I.F., din
localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat I.F.
nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi că
autoturismul i-a fost încredinţat de către J.D., din Oţelu Roşu.
A fost întocmit dosar penal faţă de conducătorul
auto pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda
permis de conducere, iar faţă de J.D. pentru săvârşirea infracţiunii de
încredinţare a unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.
Circula cu numărul de înmatriculare expirat
În data de 10.02.2015, poliţişti din cadrul Biroului
de Drumuri Naţionale şi Europene în timp ce desfăşurau activităţi de
supraveghere a traficului au oprit pentru control, pe raza localităţii Soceni,
un autoturism condus de I.T., din Reşiţa.
În urma verificărilor s-a stabilit că autoturismul
are numărul de înmatriculare provizoriu expirat.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit
dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a
unui autovehicul neînmatriculat.
A fost accidentat de un microbuz şcolar
În data de 10.02.2015, L.P., din Reşiţa, în
timp ce conducea un microbuz şcolar pe strada Văliugului din municipiul Reşiţa,
la intrare într-o staţie a mijloacelor de transport în comun, a accidentat un
minor.
Un grup de copii s-a apropiat în fugă de microbuz,
iar G.F., în vârstă de12 ani, s-a împiedicat şi a căzut pe carosabil fiind
călcat pe laba piciorului stâng cu roata dreapta spate a microbuzului.
Ulterior, minorul însoţit de bunică s-a prezentat la Spitalul Judeţean
din Reşiţa, iar în urma investigaţiilor medicale nu a fost necesară internarea
acestuia.
Conducătorului auto a fost testat cu aparatul
alcooltest, rezultatul a fost negativ. I s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea
infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu