Universitatea de Medicină și Farmacie 'Iuliu Hațieganu' este una
dintre cele mai importante instituții din peisajul universitar românesc,
prin recunoașterea studiilor la nivel european, educația centrată pe
student, pe activitatea științifică și cercetarea fundamentală în
domeniu. De asemenea,
parteneriatele solide ale UMF 'Iuliu Hațieganu' cu
instituții internaționale de prestigiu asigură un climat educațional
propice definitivării pregătirii medicilor de mâine pe diferite
specializări.
Deja o tradiție în mediul academic românesc, ediția din acest an a
Zilelor Universității de Medicină și Farmacie 'Iuliu Hațieganu'
marchează profesionalismul, valoarea, performanța și excelența în
educația universitară medicală. Desfășurat în perioada 2-6 decembrie,
evenimentul reprezintă o trecere în revistă a anului 2013, prin prisma
rezultatelor, a parteneriatele, a dezvoltării unor colaborări de succes
cu alte centre universitare, precum și a numărului impresionant de
absolvenți și studenți înscriși, atât din țară, cât și din străinătate.
Zilele Universității de Medicină și Farmacie 'Iuliu Hațieganu' 2013
vor cuprinde importante sesiuni științifice, mese rotunde și
workshop-uri interactive. Tot în cadrul manifestării, va fi lansat
programul multianual de cercetare științifică al Uniunii Europene —
Orizont 2020. De asemenea, va avea loc o sesiune de prezentare a
rezultatelor cercetărilor realizate prin granturi ale tinerilor
cercetători (cadre didactice, doctoranzi și studenți), finanțate din
fonduri proprii ale universității și care, într-o proporție de peste 60%
au fost finalizate prin publicare în reviste cu factor de impact ÎȘI.
De asemenea, cu ocazia evenimentului, vor fi premiați reprezentanți ai
comunității universitare care s-au remarcat prin implicarea în
dezvoltarea centrului universitar și care au ajutat la menținerea
nivelului înalt de performanță al instituției.
Timp de cinci zile, sub deviza 'Valoare prin tradiție — performanță
prin profesionalism', Zilele Universității de Medicină și Farmacie
'Iuliu Hațieganu' 2013 vor promova devotamentul corpului universitar de
elită, implicarea studenților în procesul educațional, precum si
rezultatele excepționale ale parteneriatului de lungă durată dintre
profesori și studenți, toate sub egida unei instituții de învățământ de
prestigiu internațional.
Aproximativ 6.000 de studenți, peste 2.400 de rezidenți si 825 de
cadre didactice de înaltă calificare — Universitatea de Medicină și
Farmacie 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca, cea mai veche instituție de
învățământ medical din Transilvania, este situată în prezent, prin
rezultate de excepție și performante, în vârful universităților de
profil din Europa.
Prin dezvoltarea și internaționalizarea programelor de studii, UMF
'Iuliu Hațieganu' oferă studenților din cadrul Facultăților de Medicină,
Farmacie și Medicină Dentară, pregătirea temeinică prin specificul
aplicat al învățământului medical. Astfel, studenții au oportunitatea de
a îmbina cunoștințele teoretice cu cele practice în unele dintre cele
mai reprezentative clinici universitare ale orașului, sub îndrumarea
unor personalități ale vieții medicale românești.
'Calitatea învățământului din cadrul UMF 'Iuliu Hațieganu' este
asigurată de un corp profesional extrem de bine pregătit, motivat si
este completată de existenta unor dotări de ultimă generație în centrele
universitare, care face posibilă practicarea învățământului medical la
standarde internaționale.', a declarat prof. dr. Alexandru Irimie,
rector UMF 'Iuliu Hațieganu', Cluj-Napoca.
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu