Având în vedere că în această perioada, mulţi cetăţeni se întorc din străinătate pentru a petrece sărbătorilor de iarnă cu familia, Poliţia le recomandă acestora să efectueze schimbul valutar doar la casele de schimb valutar sau la unităţile bancare pentru a evita să fie înşelate.
•
E bine de ştiut că legea prevede
sancţionarea cu amendă contravenţională în cuantum de până la 1.500 lei a celor
care
practică schimbul ilegal de valută, iar efectuarea schimbului ilegal de
valută în mod repetat constituie infracţiune de evaziune fiscală şi se
pedepseşte cu închisoarea de până la 8 ani. De asemenea sumele de bani care au
servit la săvârşirea contravenţiei se confiscă şi se valorifică conform legii.
E greu de crezut că persoanele
care practică schimbul ilegal de valută sunt de bună credinţă. Oamenii trebuie
să înţeleagă că pentru realizarea obiectivului de a obţine venituri uriaşe prin
eludarea taxelor prevăzute de lege aceste persoane recurg cel mai adesea la
înşelătorie iar scenariile nu sunt deloc unele complexe sau complicate. Astfel,
de cele mai multe ori aceste persoane abordează cetăţeni în preajma unităţilor
bancare oferindu-le într-un mod agitat ca şi când e o ofertă de nerefuzat un
curs valutar mult peste cel oficial iar în această grabă şi agitaţie pe care o
provoacă ”valutistul”, cetăţeanul cade în capcană şi când este mult prea târziu
realizează ce scump la costat ”oferta”.
O altă situaţie este aceea în
care, pe fondul stării de agitaţie şi de grabă induse de ”valutist” pe motiv că
”apare poliţia”, cetăţeanul realizează prea târziu că a primit mai puţini bani
decât a fost înţelegerea deşi atunci când s-au numărat banii sumele păreau
corecte.
În concluzie, pentru a evita astfel
de situaţii păguboase şi pentru a nu fi părtaşi la evaziune fiscală respectaţi
LEGEA!
Sursa:I.P.J.C-S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu