Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 22 ianuarie 2026

Ședință de lucru cu managerii spitalelor publice din județ

Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin a organizat  o ședință de lucru cu managerii spitalelor publice din județ, coordonată de jr. Miloș Dănilă și dr. Radu Albotă, director executiv al DSP Caraș-Severin și, respectiv, reprezentant al Compartimentul Asistență Medicală și Programe de Sănătate Publică. Au participat managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița (SJUR), dr. Toader Cristian, al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), împuternicit jr. Răzvan Miloș, al Spitalului Orășenesc Oțelu-Roșu, ec. Mihăescu Alin, al Spitalului Orășenesc Oravița, jr. Popescu Mircea și al Spitalului Orășenesc Moldova Nouă, ec. Pătroi Sebastian.

Discuțiile s-au axat pe două direcții prioritare: creșterea empatiei și a calității relației personalului medical cu pacienții. Participanții au constatat că lipsa empatiei și atitudinea necorespunzătoare a unor angajați reprezintă un motiv frecvent de reclamații din partea pacienților. Spre deosebire de unitățile private, unde comunicarea este considerată mult mai politicoasă și orientată spre pacient, în spitalele publice această problemă persistă în mod recurent. S-a subliniat dificultatea aplicării măsurilor disciplinare în astfel de cazuri.
Concluzia unanimă: fiecare șef de secție are responsabilitatea directă de a monitoriza, educa și corecta comportamentul personalului din subordine, pentru a îmbunătăți imaginea sistemului medical public și încrederea pacienților.

Implementarea obligatorie a activității medicilor în ambulatoriul integrat al spitalului
Conform prevederilor legale în vigoare, în special Ordonanța de Urgență nr. 91/2025 (și modificările ulterioare aduse prin Legea nr. 163/2025), medicii specialiști din spitalele publice (cu excepția șefilor de secție) au obligația de a desfășura activitate și în ambulatoriul integrat al unității, în cadrul normei lunare de lucru. Programul se stabilește de către managerul spitalului, la propunerea șefului de secție sau a medicului coordonator. Ambulatoriul integrat trebuie să fie o structură în oglindă cu secțiile spitalului, asigurând accesul pacienților la consultații de specialitate și generând venituri suplimentare prin decontarea de către Casa de Asigurări de Sănătate (până la 24 de consultații/zi în unele cazuri).

S-au evidențiat principalele provocări:

- reticența unor medici față de activitatea în ambulatoriu;

- lipsa spațiilor adecvate în unele unități;

- tendința medicilor de a prefera contracte în sectorul privat (posibilitatea a maximum două contracte cu casele de asigurări fiind menționată ca factor agravant).

Managerii au fost informați că responsabilitatea implementării revine în totalitate acestora, ambulatoriul integrat fiind o sursă importantă de venit pentru spital și o poartă principală de acces pentru pacienți în sistemul public. În programul de lucru al medicilor trebuie alocat timp dedicat ambulatoriului, iar în afara acestuia aceștia pot desfășura activități private. jr. Miloș Dănilă a precizat că respectarea strictă a legislației în vigoare este obligatorie, iar nerespectarea poate atrage consecințe. 

DSP Caraș-Severin reiterează angajamentul pentru un sistem medical public mai accesibil, mai empatic și mai eficient din punct de vedere financiar, în beneficiul cetățenilor județului.


    COMPARTIMENTUL DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu