Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au intervenit, zilnic, pe durata minivacanței ocazionate de intrarea în Noul An, desfășurând 74 de intervenţii şi misiuni specifice.
În această perioadă, pompierii militari cărășeni au acționat pentru localizarea și stingerea a șase incendii, dintre care cinci s-au manifestat la locuințe, iar unul la un
transformator electric în localitatea Poiana Mărului.Primul incendiu a izbucnit la o locuință din localitatea Soceni, unde au
ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 200 mp, șapte încăperi cu
bunurile din interior, precum și un grajd și o șură. Cauza probabilă de
producere a incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum necurățat de funingine.
Cel de-al doilea incendiu s-a produs la o locuință din localitatea
Zlatița, izbucnit la o afumătoare, cu extindere la o magazie de scule, pe o
suprafață de aproximativ 15 mp. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind jar
sau scântei.
Cel de-al treilea incendiu a avut loc la o locuință din municipiul
Caransebeș, în urma căruia au fost afectate două camere, pe o suprafață de
aproximativ 60 mp. În urma cercetărilor effectuate,
cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de
fum necurățat.
Cel de-al patrulea incendiu a izbucnit la un atelier de tâmplărie din
localitatea Peștere, unde au ars mai multe scule de tâmplărie și un dulap ce
conținea diverse materiale. Sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit
electric.
Cel de-al cincilea incendiu s-a produs la o locuință din localitatea Slatina Timiș, la nivelul unui coș de fum, fiind afectată o suprafață de aproximativ 3 mp de acoperiș în zona acestuia. Cauza probabilă de inițiere a incendiului a stabilită ca fiind generate de coșul de fum deteriorat.
Tot în această perioadă, salvatorii cărășeni au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat și pentru asigurarea măsurilor specifice în cazul producerii a șase accidente rutiere, înregistrate pe raza județului Caraș-Severin, în localitățile Reșița (trei evenimente), Lupac, Mehadia și Gărâna. În urma acestora, patru persoane au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.
De asemenea, echipajele de intervenție au intervenit pentru îndepărtarea a patru copaci căzuți pe carosabil, în vederea asigurării siguranței traficului rutier, în localitățile Reșița, Carașova, Anina și Ezeriș.
În perioada de referinţă, s-au înregistrat 68 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum şi alte situaţii din categoria asistenţă persoane.
! Pentru
creșterea gradului de protecție a gospodăriilor în sezonul rece, reamintim
cetățenilor principalele măsuri de prevenire a incendiilor:
❗Verificați mijloacele şi instalaţiile de încălzire,
instalaţiile de alimentare cu gaze naturale şi coşurile de evacuare a fumului şi
gazelor, utilizând personal autorizat;
❗Nu utilizați reșouri, radiatoare, sobe metalice sau de teracotă care sunt defecte, improvizate sau amplasate în locuri ce prezintă risc de incendiu sau explozie;
❗Evitați utilizarea instalațiilor electrice defecte, montate pe materiale combustibile sau cu improvizații.
În continuare,
pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea
operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în
dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu