De la 28
decembrie 2018, poliţiştii care intervin în cazuri de violență domestică
pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a
riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât
victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.
Ordinul
de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea
atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața,
integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol
printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.
Pentru a
veni în sprijinul victimelor, legislația privind violența domestică a
fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind
reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență
domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia.
Astfel, la sfârșitul anului trecut, a fost aprobat și publicat în Monitorul
Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și
justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a
cazurilor de violență domestică de către polițiști.
De la
data de 28 decembrie 2018, polițiștii pot emite ordinul de protecție
provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe
măsuri de protecție a victimelor.
Ordinul
stabilește procedura de intervenție a polițiștilor, de cooperare cu celelalte
instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice,
metodologia de utilizare a formularului de evaluare a riscului și procedura de
emitere a ordinului de protecție provizoriu, precum și cea de punere în
executare a acestuia.
Intervenţiile
poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca
urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de
urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul
unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă
domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de
violenţă domestică sau de către alte persoane.
În
cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de
agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor
imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a
persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor
medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile
și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de
fapt.
De
asemenea, sesizează structurile specializate ale Poliției Române sau ale altor
instituții în situația în care, în urma verificării sesizării, sunt constatate
și alte fapte incriminate, obținând probe, după caz.
Ordinul
prevede și modul în care polițiștii trebuie să acționeze în situații speciale,
spre exemplu în cazul evacuării agresorului din imobil.
Cu
ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca
viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol
printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe
baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza
răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau
integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.
Primele
șapte întrebări se referă la situații de o gravitate mai ridicată. Astfel,
printre altele, victima va trebui să răspundă la următoarele întrebări:
„Agresorul/agresoarea a încercat vreodată să vă ucidă?”, „A folosit vreodată
arme sau obiecte care să vă rănească?” sau „În urma acestui incident aţi
suferit leziuni? Echimoze, Excoriaţii, Plăgi tăiate/înţepate/împuşcate, Arsuri,
Mutilări, Altele?”.
Dacă la
două din primele şapte întrebări răspunsul este afirmativ, poliţistul va
încadra situaţia ca având un „risc iminent pentru victimă” şi va putea emite
ordinul de protecţie provizoriu.
În
situaţia în care concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de
evaluare a riscului indică existenţa unui risc iminent ca viaţa, integritatea
fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, poliţistul care a
întocmit formularul de evaluare a riscului emite ordinul de protecţie
provizoriu. „Cu ocazia evacuării temporare din locuinţă, agresorului i se oferă
timpul strict necesar pentru ca acesta să îşi poată lua asupra sa documentele
de identitate, bani, medicamentele sau alte bunuri personale de strictă
necesitate”.
Față de
agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și
alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime
determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de reședință,
locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este
cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.
*******
De la
data intrării în vigoare a Ordinul
ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale
nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență
domestică, polițiștii din județul nostru au emis două ordine de protecție
provizorii.
Astfel,
în data de 31.12.2019, la ora 19.30, lucrătorii din cadrul Poliției Orașului
Oțelu Roșu au fost sesizați telefonic de o femeie de 37 de ani din localitate
cu privire la faptul că un bărbat de 34 de ani, concubinul său, este băut și
face scandal în locuință. La fața
locului polițiștii au constatat faptul că bărbatul, în stare de ebrietate, era
agresiv, a încercat să arunce pe fereastră un televizor și alte bunuri, iar
apelanta prezenta o urmă de agresiune în zona feței.
A
fost emis ordin de protecție provizorie pentru 5 zile, bărbatul de 34 de ani
fiind evacuat din imobil. Totodată se continuă cercetările sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de violență în familie, faptă prevăzută și pedepsită de
art. 199 Cod Penal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu