În anul 2018 activitatea personalului inspectoratului a fost coordonată pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite de către conducerea Poliţiei Române:
a) Creşterea gradului de siguranţă pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră;
b) Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii organizate şi transfrontalieră, destructurarea grupărilor infracţionale;
c) Asigurarea climatului de legalitate mediului de afaceri în domeniul de referinţă: evaziunea fiscală, achiziţiile publice, contrafacerea de mărfuri, contrabanda, corupţia şi protecţia intereselor financiare ale U.E.;
d) Asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale şi financiare necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a structurilor inspectoratului.
SIGURANŢA CETĂŢEANULUI
1. Prevenirea criminalităţii
Au fost puse în aplicare programele locale de prevenire a criminalităţii derivate din priorităţile naţionale ale Poliţiei Române:
- Programul local de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor:
au fost derulate 10 campanii/planuri de măsuri pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor;
au fost desfăşurate 62 de activităţi împreună cu unităţi de învăţământ şi instituţii de ocrotire, cu un număr total al beneficiarilor de 3.498 persoane din care: 3.048 elevi, 400 cadre didactice şi 50 de părinţi ai elevilor, activităţi în cadrul cărora au fost distribuite către beneficiari 3.175 de materiale cu caracter informativ - preventiv;
Campanii desfăşurate:
"Tedi - Şcoala Siguranţei" (ianuarie - iunie);
"Ora de net - Concurs de cetăţenie digitală";
"Săptămâna prevenirii criminalităţii" (21-25 mai);
"1 Iunie - Împreună pentru siguranţa copiilor";
"Vacanţă M.A.I. în siguranţă" (iunie - septembrie);
"19 Zile de prevenire a abuzurilor şi violenţelor asupra copiilor şi tinerilor" campanie iniţiată de Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative, Secţiunea România (noiembrie)
- Programul local de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului.
s-au desfăşurat activităţi în cadrul campaniilor de prevenire a furturilor (toate tipurile), înşelăciunilor şi a fraudelor online însumând un număr total de 2.478 de beneficiari şi 4.515 de materiale cu caracter informativ - preventiv distribuite.
Campanii desfăşurate:
"Protect your pocket" - prevenirea furturilor din buzunare - campanie media;
"BuySafePaySafe" - prevenirea fraudelor online;
"CyberScams" - prevenirea fraudelor/a infracţionalităţii cibernetice.
- Programul local de prevenire a violenţei în familie.
s-au desfăşurat activităţi punctuale de informare a cetăţenilor, atât în unităţile de învăţământ (grupa de vârstă 17-18 ani) cât şi în spaţiul public, însumând un număr total de 958 de beneficiari şi 1.088 de materiale cu caracter informativ - preventiv distribuite.
2. Criminalitatea stradală
Pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional stradal au fost executate 379 acţiuni cu efective lărgite, 2.941 de controale directe, în urma cărora au fost descoperite 395 de infracţiuni. Au fost realizate 8.821 de intervenţii la solicitările cetăţenilor (altele decât cele prin SNUAU 112) din care 2.853 în mediul urban şi 5.968 în mediul rural, fiind aplanate 1.480 de stări conflictuale, din care 484 intrafamiliale, 9 între grupuri de persoane şi 987 din alte motive. Poliţiştii de ordine publică au asigurat 446 participări la măsuri de ordine cu ocazia diferitelor adunări publice şi au desfăşurat 3.407 de activităţi în unităţile de învăţământ sau zona adiacentă acestora, din care: 2.865 patrulări în zona adiacentă şi 622 activităţi educativ preventive în unităţile de învăţământ.
Ca urmare a activităţilor preventive executate, în anul 2018 infracţiunile stradale sesizate au scăzut cu 2,58 %, de la 271 în anul 2017 la 264 în anul 2018.
Infracţionalitatea stradală sesizată a scăzut atât în mediul urban, de la 239 în anul 2017 la 236 în anul 2018 (-3), cât şi în mediul rural, de la 32 de infracţiuni în anul 2017 la 28 de infracţiuni în anul 2018 (-4).
Prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 au fost preluate un număr de 13.603 apeluri, dintre acestea 8.269 au fost apeluri din mediul urban şi 5.334 apeluri din mediul rural.
Media de apeluri 112 pe zi a fost de 37,3, faţă de 34,0 în anul 2017. 25,9% dintre apelurile prin SNUAU 112 nu se confirmă.
Majoritatea apelanţilor sesizează: scandaluri (22,2%), agresiuni (12,6%), accidente (12,1%), furturi (4,7%), loviri (6,0%), tulburarea liniştii publice (4,7%), ameninţări (3,8%), distrugeri (1,8%), aceste genuri de sesizări reprezentând 72,0% din totalul apelurilor efectuate prin SNUAU 112.
Din analiza efectuată a rezultat că în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică numărul apelurilor este peste medie, cele mai multe apeluri/zi din săptămână au fost efectuate sâmbăta, iar intervalul orar critic este 20-21.
3. Criminalitatea în mediul rural
În cursul anului 2018, în mediul rural au fost sesizate un număr de 2204 infracţiuni, -334, -13,16% comparativ cu anul 2017, din care:
Infracţiunile contra persoanei scad de la 968 la 799 (-169, -17,46%),
Infracţiunile contra patrimoniului scad de la 774 la 678 (-96, -12,40%):
Furtul scade de la 404 la 387 (-17, -4,21%),
Tâlhăria creşte de la 1 la 2 (+1);
Înşelăciunile scad de la 41 la 39 (-2);
Distrugerile scad de la 257 la 181 (-76, -29,57%).
Infracţiunile incriminate în legi speciale scad de la 276 la 225 (-51, -18,84%).
4. Siguranţa rutieră
În anul 2018 dinamica accidentelor rutiere cu victime înregistrate pe raza judeţului este în continuare pe un trend descrescător. Înregistrăm scăderi la numărul total al accidentelor, de la 390 accidente în 2017 la 357 în 2018 (-33, -8,46%), persoanele decedate, de la 48 în 2017 la 34 în 2018 (-14, -29,16%), răniţii grav de la 149 în 2017 la 125 în 2018 (-24, -16,10%) şi răniţii uşor de la 417 la 342 (-75, -17,98%). Numărul accidentelor grave scade de asemenea de la 153 la 128 (-25, -16,33%).
Pe cauze generatoare situaţia se prezintă astfel:
Nerespectarea regimului legal de viteză: 91 accidente.
Indisciplina pietonală: 38 accidente.
Nerespectarea distanţei între vehicule: 36 accidente.
Sub aspectul infracţiunilor descoperite, au fost efectuate activităţi de cercetare cu privire la 769 fapte sesizate (faţă de 715 în 2017, +54, +7,55%). Ponderea o deţin infracţiunile de conducerea fără permis de conducere sau cu permis necorespunzător categoriei: 162, conducerea unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală: 146, conducerea unui autovehicul neînmatriculat/ neînregistrat sau cu număr fals: 74.
Ca urmare a activităţilor executate s-au aplicat 35.297 contravenţii (-4.315, -10,89%) la OUG 195/2002. Din acestea, 2.030 ( -666, -24,70%) au fost aplicate altor categorii de participanţi la trafic decât conducătorilor auto (pietoni, 1.696; biciclişti, 244; căruţaşi, 23; motociclişti, 19).
Au fost dispuse măsuri de sancţionare complementară ca urmare a contravenţiilor constatate:
au fost reţinute 2.190 de permise de conducere, +13, +0,59% (depăşire: 910, alcool: 131, viteză: 168, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor: 179);
au fost retrase 517 de certificate de înmatriculare, din care 125 pentru defecţiuni tehnice.
COMBATEREA CRIMINALITĂŢII
Infracţiunile sesizate au scăzut cu 8,08% faţă de anul 2017, în perioada analizată fiind sesizate un număr de 6.453 de infracţiuni (-567), din care 459 sunt de natură economico-financiară (-70, -13,23%), 4.063 de natură judiciară (-276, -6,36%) şi 1.931 de altă natură (-221, -10,27%), 4.246 în mediul urban (-235, -5,24%) şi 2.204 în mediul rural (-334, -13,16%).
1. Infracţiunile contra persoanei
Infracţiunile sesizate contra persoanei cunosc o scădere de la 2.361 la 2.131 (-230, -9,74%).
Infracţiunile contra vieţii înregistrează o scădere de la 49 de fapte la 31 de fapte (-18, -36,73.
Infracţiunile contra integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei înregistrează o scădere faţă de anul 2017, respectiv de la 1.691 la 1.523 (-168, -9,93%). Scade numărul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe de la 1.304 în 2017 la 1.113 în anul 2018 (-191, -14,65%).
2. Criminalitatea contra patrimoniului
Numărul infracţiunilor sesizate contra patrimoniului scade de la 2.871 la 2.563 (-308, -10,73%):
- numărul furturilor scade de la 1.781 la 1.631 (-150, -8,42%),
- numărul tâlhăriilor scade de la 22 la 19 (-3, -13,64%),
- numărul înşelăciunilor scade de la 199 la 171 (-28, -14,07%),
- numărul distrugerilor scade de la 671 la 583 (-88, -13,11).
Este al cincilea an consecutiv în care înregistrăm scăderi ale infracţiunilor contra patrimoniului, inclusiv la furturi.
3. Regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase
Situaţia infracţiunilor constatate în anul 2018 se prezintă astfel:
- nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, 32,
- nerespectarea regimului materialelor explozive, 32,
- substanţe periculoase, 3,
- braconaj, 30,
- altele, 14.
Au fost derulate 87 de acţiuni pe cele 3 linii de muncă. Au fost confiscate 47 de arme, din care 27 letale, 842 de cartuşe, 655 kg substanţe toxice din care 3 kg mercur, 304 kg articole pirotehnice şi 528,8 kg carne vânat.
4. Criminalitatea economico-financiară
Au fost sesizate 459 de infracţiuni de natură economico-financiară (529 în anul 2017).
În vederea protejării bugetului consolidat de stat pe linia combaterii evaziunii fiscale au fost efectuate cercetări în 174 de dosare. La finalizarea cercetărilor a fost aplicat sechestru asigurator asupra unor bunuri mobile şi imobile în valoare de 3.934.400 lei, a fost recuperat numerar sau prin cont bancar un prejudiciu în sumă de 3.423.76 lei, iar în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 241 din 2005, cuantumul achitat este de 760.550 lei (305.850 lei în 2017).
În vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din domeniul vamal, respectiv a contrabandei cu produse din tutun, în special, a fost începută urmărirea penală în 78 de dosare, pentru săvârşirea a 82 infracţiuni, constând în aceea că se introduc în ţară cantităţi considerabile de ţigarete/tutun fără respectarea dispoziţiilor legale la trecerea prin punctele vamale sau peste frontiera de stat, eludându-se plata accizelor datorate pentru acest tip de mărfuri. La aceasta se adaugă şi 76 de dosare aflate în lucru din anul precedent având ca obiect contrabanda cu ţigări.
Astfel, în anul 2018, în urma activităţilor desfăşurate pe această linie au fost ridicate în vederea confiscării 727.404 ţigarete (473.300 ţigarete în 2017) a căror valoare se ridică la 407.983 lei, 7,1 kg tutun şi 232 litri alcool în valoare de aproximativ 7.000 lei.
5. Infracţionalitatea în domeniul silvic
Au fost sesizate prin SNUAU 112 un număr de 69 de transporturi ilegale de material lemnos, din care, în urma verificărilor efectuate, s-au confirmat ca fiind ilegale 7 transporturi.
În perioada supusă evaluării au fost înregistrate 221 (-66) infracţiuni silvice. În ceea ce priveşte dosarele penale care au avut ca obiect fapte prevăzute de Codul Silvic, la începutul perioadei s-au aflat în lucru un număr de 462 (+121) dosare penale, au fost înregistrate 232 (-72) dosare penale, au fost primite prin parchet de la alte unităţi/structuri de poliţie un număr de 51 (+27) dosare.
În perioada analizată, din dosarele penale în lucru rezultă că s-a tăiat ilegal un volum de 2396,61 mc, cu o valoare de 914,30 mii lei, cu 849,68 mc mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2017.
Au fost aplicate un număr de 224 sancţiuni contravenţionale (-67) , în valoare de 291,58 mii lei şi a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea totală de 1155,14 mc material lemnos (-268,37 mc), dintre care 988,71 mc faptic (+416,15 mc) şi 166,43 mc valoric (-684,52 mc).
6. Volumul lucrărilor şi dosarelor penale:
Au fost în lucru 17.246 de dosare după începerea urmăririi penale, 9.577 existente la începutul perioadei, 7.375 înregistrate sau primite în cursul anului, din care au fost soluţionate 6.460 dosare.
CONCLUZII
Având în vedere scăderea înregistrată la infracţiuni sesizate (-8,08%) şi faptul că numărul infracţiunilor sesizate cu mare violenţă se menţin în continuare la un nivel scăzut, apreciem că judeţul nostru poate fi caracterizat ca fiind un judeţ liniştit şi sigur.
COMUNICAT DE PRESA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu