Pentru cei cu 10 pe linie pe întregul an universitar, bursele ajung la 1.500 de lei/lună, iar acestea se pot cumula şi cu burse sociale sau burse speciale acordate pentru rezultate obţinute în competiţii recunoscute de nivel naţional şi internaţional ori pentru participarea la acţiuni de voluntariat. Un student care învaţă poate ajunge astfel să câştige peste 2.000 de lei pe lună. Nivelul ridicat al burselor de performanţă i-a motivat pe mulţi dintre studenţi, dovadă fiind faptul că, pe anul universitar trecut, 35 de studenţi au încheiat cu media 10 pe linie, faţă de 15 studenţi în anul precedent.
Dar bursele nu reprezintă singurul stimulent acordat de Universitatea Politehnica Timişoara. Studenţii instituţiei au cele mai bune condiţii pentru învăţare. În perioada sesiunii, Biblioteca Centrală a UPT, cea mai modernă din ţară, îşi prelungeşte programul de funcţionare, fiind deschisă zilnic între orele 9 - 24. Mai mult chiar, există şi o sală de lectură cu 100 de locuri, deschisă non-stop, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, un serviciu unicat la nivel naţional (aceasta a fost folosită chiar şi în perioada sărbătorilor, fiind solicitată şi în zilele de Crăciun şi Anul Nou).
Dacă în timpul anului, Biblioteca UPT are un grad de ocupare de circa 70% (1000 - 1500 de persoane pe zi), în timpul sesiunii, gradul de ocupare ajunge la 100% (peste 2000 de persoane pe zi). Pe lângă dotările ultramoderne ale bibliotecii (calculatoare, imprimante, scannere, săli de studiu grup, acces la internet WI-FI), aceasta asigură şi momente de relaxare necesare în perioadele de studiu intensiv (şezlonguri, sală amenajată pentru tenis de masă).
Departament Comunicare şi Imagine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu