Autoritatea Naţională pentru Administrare şiReglementare
în Comunicaţii propune prelungirea,până la data de 31 decembrie 2019,a calității
de furnizor de serviciu universal a Companiei Naţionale Poşta Română S.A.(CNPR).
Propunerea ANCOM vine ca
urmare a solicitării Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale
(MCSI) de a prelungi perioada de desemnarea CNPR ca furnizor de serviciu
universal în domeniul serviciilor poștale, ținând cont de necesitatea
asigurării continuității serviciului poștal universal.
Drepturile și obligațiile CNPR
care au fost stabilite prin Decizia nr. 1158/2013 privind desemnarea Companiei
Naţionale Poşta Română S.A. ca furnizor de serviciu universal în domeniul
serviciilor poştale, cu modificările și completările ulterioare, rămân
neschimbate.Astfel, CNPR are obligaţia de a furniza serviciile incluse în sfera
serviciului universal pe întreg teritoriul României, inclusiv în zonele
geografice greu accesibile sau cu densitate scăzută a populaţiei, acolo unde
numărul redus al trimiterilor poştale colectate sau distribuite nu justifică
prezenţa unui furnizor de servicii poştale pe principii comerciale.
Serviciile incluse în sfera
serviciului universal sunt:a) colectarea, sortarea, transportul și livrarea
trimiterilor poștale interne și internaționale având ca obiect trimiteri de
corespondență, pachete mici și imprimate, în greutate de până la două kg,
inclusiv; b) colectarea, sortarea, transportul și livrarea coletelor poștale
interne și internaționale, în greutate de până la 10 kg, inclusiv; c)
distribuirea coletelor poștale în greutate de până la 20 kg, inclusiv,
expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul
acesteia; d) serviciul de trimitere recomandată având ca obiect trimiteri
poștale din categoria prevăzută la lit. a); e) serviciul de trimitere cu
valoare declarată având ca obiect trimiteri poștale din categoriile prevăzute
la lit. a) – c); f) colectarea, sortarea, transportul și livrarea cecogramelor
interne și internaționale.
Procesul de consultare publică
Proiectul de decizie pentru modificarea Deciziei
preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare
în Comunicaţiinr. 1158/2013 privind desemnarea
Companiei Naţionale Poşta Română S.A. ca furnizor de serviciu universal în
domeniul serviciilor poştale, cu modificările și completările ulterioarepoate fi consultat aici. Persoanele interesate sunt invitate să formuleze şi să
transmită observaţii şi propuneri până la data de 25.01.2019, pe adresa
sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct
la Registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii.
Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin
e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu