Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
Caraş-Severin anunţă organizarea selecției pentru studenții care doresc să
desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței
de vară (minim 2 luni).
Menționăm că pot participa studenții cu vârsta cuprinsă
intre 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau
particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de
limba germană.
Pentru anul 2019, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul
hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem (fast-food), ȋn producția
industrială și ȋn domeniul serviciilor.
Studenții care au domiciliul în judeţul Caraş-Severin sau
sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din acest județ, se
pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea
Forței de Muncă Caraş-Severin,cu sediul în Reşiţa str. Traian Lalescu nr. 17,
în vederea înregistrării dosarelor.
Înregistrarea se va desfășura până cel târziu în data de
14.02.2019, ȋn intervalul luni – joi, orele 09.30 – 15.30 și vineri, orele
09.30 – 12.30.
Informații suplimentare cu privire la condițiile de mediere,
documentele necesare ȋnregistrării dosarelor, precum și instrucțiunile de
completare a acestora, pot fi solicitate la numărul de telefon 0255/212160, sau se găsesc pe site-ul
www.anofm.ro, la secţiunea dedicată AJOFM Caraş-Severin.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
Caraş-Severin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu