Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) atrage atenția utilizatorilor de telefonie și internet mobil care au serviciul de roaming activat că în anumite zone din țară, în apropiere de graniță, este posibil ca telefonul sau tableta să se conecteze automat la o rețea din țara vecină și să folosească serviciile de comunicații la tarife de roaming, plătind inclusiv pentru apelurile pe care le primesc.
ANCOM a actualizat și a publicat aici lista localităților de graniță care au un
risc potențial de intrare în roaming involuntar.
Roaming involuntar
Roaming-ul
involuntar poate apărea în localitățile de graniță de pe teritoriul României
numai în cazul în care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar
telefonul mobil sau tableta sunt setate pe identificarea automată a rețelei,
caz în care echipamentul mobil se va conecta automat la rețeaua operatorului cu
cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul.
Fiind vorba de
localități aflate la graniță, este posibil ca echipamentul mobil să se
conecteze la rețeaua unui operator din țara vecină, iar utilizatorul să fie
facturat pentru serviciile utilizate la tarife de roaming.
Atenție! Faptul că ați folosit telefonul/tableta în roaming
involuntar nu vă scutește de plata acestui serviciu. Costurile vor fi și mai
mari dacă este vorba de țări care nu sunt membre UE și în care nu se aplică
tarifele de roaming reglementate la nivelul Uniunii, precum Republica Moldova,
Serbia și Ucraina.
Cum poate fi evitat
roaming-ul involuntar
Puteți evita accesarea involuntară a serviciilor de voce sau date în
roaming la granița României cu statele vecine prin următoarele metode:
ü Selectați manual rețeaua (dezactivați opțiunea telefonului de selectare
automată a rețelei)
ü Solicitați operatorului să vă activeze serviciul
de roaming numai la cerere
ü Verificați la ce rețea e conectat telefonul sau tableta înainte de a le utiliza,
în cazul în care selectarea rețelei rămâne pe modul automat
Localități cu risc de roaming involuntar
Conform
măsurătorilor efectuate de ANCOM, în majoritatea județelor aflate la graniță
există puncte în care telefoanele sau tabletele pot intra în roaming
involuntar, cele mai multe localități în care apare acest fenomen fiind situate
în județele: Satu Mare (63 de
localități, pe granița cu Ucraina și Ungaria), Botoșani (43 de localități, pe
granița cu Ucraina și Republica Moldova), Timiș (39 de localități, pe granița
cu Serbia și Ungaria), Iași (35 de localități, pe granița cu Republica Moldova)
și Bihor (33 de localități, pe granița cu Ungaria).
Utilizatorii
pot consulta lista localităților de
graniță identificate de ANCOM ca având un risc potențial de intrare în roaming
involuntar, în funcție de operator, aici. Lista detaliază localități cu risc de roaming involuntar în care
echipamentul mobil se poate conecta temporar la rețeaua unui operator străin,
în funcție de deplasarea utilizatorului, dar și localități cu risc crescut de roaming involuntar,
unde echipamentul mobil se poate conecta permanent la rețeaua unui operator
străin pe toată suprafața localității respective.
Mai
multe informații privind utilizarea și costurile serviciului de roaming sunt
disponibile pe pagina de internet a Autorității, aici.
Secţiunea InfoCentru din pagina de internet ANCOM
pune la dispoziţia utilizatorilor informații utile despre serviciile de
comunicaţii electronice (telefonie, internet şi televiziune) şi serviciile poştale,
pentru a-i sprijini în alegerea şi folosirea acestor servicii. Informațiile se
referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare,
calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În
plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin
telefon sau serviciile de acces la internet.
Autoritatea Naţională pentru
Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de
comunicaţii din România, prin promovarea
concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate,
încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei. Pentru
mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitaţi www.ancom.org.ro şi www.portabilitate.ro. Pentru a compara ofertele de telefonie şi internet, intraţi pe www.veritel.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu