Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a lansat, prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), un apel pentru selecţia cadrelor didactice care vor evalua proiectele de manuale şcolare pentru clasa a V-a, valabile din anul şcolar 2017-2018. Selecţia profesorilor cu statut de experţi cooptaţi în vederea constituirii grupurilor de lucru pe discipline se va face în baza prevederilor ordinului de ministru nr. 3.411/2017.
Misiunea evaluatorilor este aceea de a analiza şi evalua calitatea proiectelor de manuale şcolare propuse de edituri. Din grupurile de lucru pot face parte cadre didactice angrenate înactivități de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, corespunzătoare ciclului de învățământ și disciplinei pentru care se evaluează proiecte de manuale școlare.
Pot participa la selecție cadrele didactice care dețin gradul didactic I în domeniul disciplinei/în domenii conexe celui pentru care se înscriu sau au titlul ştiinţific de doctor în aria de expertiză/arii conexe. Vor avea prioritate acele cadre didactice care, suplimentar, au absolvit cursuri/module specifice activităţilor de evaluare a proiectelor de manuale şcolare/de abilitare curriculară/de evaluare de proces. Fiecare persoană îşi va putea depune candidatura exclusiv pentru o singură disciplină din cele cuprinse în planul-cadru pentru clasa a V-a.
Procesul de selecţie a candidaţilor se va desfăşura în trei etape: 13 – 31 martie (înscrierea candidaților), 3-7 aprilie (selecţia candidaţilor) și 10 - 14 aprilie (anunţarea rezultatelor selecţiei, individual, doar pentru candidaţii selectaţi). Alegerea componenţilor grupurilor de lucru şi comunicarea rezultatelor se vor desfăşura exclusiv on-line, pe platforma existentă pe www.rocnee.eu.
Coordonatorii de discipline vor monitoriza activitatea grupurilor de lucru pe baza unor criterii de eficienţă/performanţă. În situația în care vor fi cadre didactice care nu demonstrează competenţă şi eficienţă în activitatea desfăşurată, acestea vor fi înlocuite pe parcursul anului școlar 2016-2017 cu alți membri, desemnați ca rezerve în urma procedurii de selecţie. La încheierea sesiunii de evaluare a calității proiectelor de manuale școlare pentru clasa a V-a, activitatea cadrelor didactice cu statut de experţi cooptaţi va fi analizată și ulterior va avea loc o actualizare a bazei de date.
BIROUL DE COMUNICARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu