În perioada 10 – 12 martie a.c., poliţiştii au acționat
în întreg judeţul Caraș-Severin pentru prevenirea accidentelor rutiere și a conducerii autovehiculelor sub
influenţa alcoolului.
În cadrul acţiunii
au fost testate cu alcooltestul peste 150 de persoane aflate la volan iar pentru
neregulile constatate au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale. S-au
dat amenzi în valoare totală de 4205 lei. Toate
abaterile constatate au fost sancţionate contravenţional conform prevederilor
O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
De asemenea, poliţiştii au reţinut 2 permise
de conducere și 1 certificat de înmatriculare.
Poliţiştii cărășeni vor fi în continuare
prezenţi în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi sancţionarea
abaterilor rutiere şi pentru a-i determina pe toţi participanţii la trafic să
adopte un comportament responsabil şi să conştientizez importanţa acestuia
pentru siguranţa lor şi a celor dragi.
***
La data de 12 martie a.c., în jurul orei
04.30, polițiștii Secției 10 din Oțelu Roșu au oprit pentru control un
autoturism ce se deplasa pe D.N.68, pe raza localității Valea Bistrei la
Volanul căruia se afla un bărbat de 45 de
ani, din Băuțar.
Chiar dacă bărbatul emana halenă alcoolică
și a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, acesta a refuzat să fie testat
cu aparatul alcooltest.
Polițiștii l-au condus la spitalul din
Oțelu Roșu unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea
stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele lui s-a întocmit dosar penal.
~
La data de 11 martie a.c., în jurul orei
20.20, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au
oprit pentru control un autoturism care circula pe bulevardul A.I.Cuza din
Reșița.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii
au stabilit că șoferul autoturismului, un bărbat de 23 de ani, din Reșița,
figurează în bazele de date cu permisul de conducere ,,cu restricții – reținut”
pentru săvârșirea infracțiunii de ,,refuz prelevare mostre biologice necesare
în vederea stabilirii alcoolemiei”, faptă săvârșită în data de 28 februarie
a.c..
În cauză s-a întocmit dosar penal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu