Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 20 martie 2017

Prevenirea incendiilor la fondul silvic

Anual, în perioada 15 martie - 15 aprilie, în România se sărbătoreşte luna pădurii. În această perioadă se execută majoritatea lucrărilor de regenerare a fondului forestier şi de toaletare a terenurilor din vecinătatea pădurilor.
Pentru prevenirea producerii unor evenimente care duc la distrugerea vegetaţiei, fondului forestier sau altor bunuri din zonele împădurite recomandăm respectarea următoarelor reguli şi măsuri de comportament:

16 cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au depistat, în zona de competenţă a sectoarelor PF Naidăş şi Lunga, 16 cetăţeni străini, 5 pakistanezi şi 11 irakieni, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.

duminică, 19 martie 2017

Cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat în anul școlar/universitar 2017-2018


Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, printr-o Hotărâre, cifrele de școlarizare propuse pentru învățământul preuniversitar și superior de stat în anul școlar/universitar 2017-2018, repartizate pe niveluri de pregătire, forme și tipuri de învățământ.
În ceea ce privește cifra de școlarizare totală pentru învățământul preuniversitar, aceasta se menține la nivelul celei aprobate pentru anul școlar precedent, cu mai multe realocări, printre care:

Evenimente ale Bibliotecii Judetene ,,Paul Iorgovici'' in perioada 20 - 21 martie 2017

În perioada 20 – 21 martie 2017, Biblioteca Județeană ,,Paul Iorgovici” Caraș-Severin organizează următoarele evenimente :
Luni, 20 martie 2017
ora 12.00 – Secția Franceză (Piaţa 1 Decembrie 1918, nr.32)
Festivitatea de premiere a concursului de creație literară și plastică – ,,Dis-moi dix mots” cu prilejul Zilei Internaționale a Francofoniei
Manifestare organizată în parteneriat cu Asociația de Prietenie Caraș-Severin Franța și Direcția de Cultură Caraș-Severin

Douăzeci de ani de diplomație regală, în zilele noastre

Secretariatul Majestății Sale Regelui

Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită
următorul comunicat:
  
Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, va găzdui, la Palatul Elisabeta, în ziua de 21 martie 2017, începând cu ora 19, o seară dedicată aniversării a douăzeci de ani de la prima vizită a Majestății Sale Regelui Mihai reprezentând România, cu susținerea Guvernului, pentru integrarea țării noastre în NATO. Alături de Principesa Moștenitoare Margareta se va afla Principele Radu. De asemenea, va fi prezentă Principesa Maria.

10 cetăţeni străini, depistaţi la frontiera de sud-vest

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa - I.T.P.F. Timişoara au depistat zece cetăţeni din Afganistan şi Pakistan care intenţionau să intre ilegal în România, pe jos, pe la frontiera verde.
În data de 19.03.2017, în jurul orei 03.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa, judeţul Timiş, au observat cu ajutorul sistemului de supraveghere pe timp de noapte, zece persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre Serbia spre România, la aproximativ 200 de metri de frontieră.

sâmbătă, 18 martie 2017

Ajutoare financiare pentru producătorii de lapte

 Producătorii de lapte vor primi ajutoare financiare pentru reducerea livrărilor de lapte, potrivit normelor europene, în sumă totală de 1,465 milioane lei (echivalentul a 328.716,05 euro), conform unei Hotărâri adoptate astăzi de Guvern.
Măsura are în vedere reducerea livrărilor de lapte de vacă, sprijinirea producătorilor din sectorul lapte afectați de criză, continuarea activității economice, precum și asigurarea locurilor de muncă ale angajaților.

Primăria Municipiului Reșița a confecționat 15 panouri de avertizare și informare



În cadrul campaniei de curățenie ,,Reșița curată - curățăm și menținem” Primăria Municipiului Reșița a confecționat 15 panouri de avertizare și informare care vor fi montate începând cu data de 17.03.2017 în următoarele locații:

Servicii electronice și telefonice oferite de ANAF

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași aduce la cunoștința contribuabililor că au fost dezvoltate de către ANAF o serie de servicii care vin în sprijinul acestora, și anume:
Servicii oferite electronic

Curs de formare organizat de Salvați Copiii Caras- Severin la Crivaia


În perioada 18 – 19 martie 2017, 35 de voluntari,  cadre didactice din învățământul preuniversitar si elevi,  vor participa  la cursul de formare organizat de Salvați Copiii Caras- Severin la Crivaia.
 Formatorul local și coordonatorul proiectului Alegeri sănătoase, Dana Demenenco, va aborda teme precum :

Poliţiştii continuă activităţile în cadrul programului „TEDI- Şcoala siguranţei”

 Elevii claselor I de la Școala Gimnazială nr. 2 din Reșița  au fost, în 15 martie a.c., beneficiarii sesiunilor de informare desfășurate de către polițiști în cadrul programului național TEDI- Şcoala siguranţei.
 Ofițerul de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş – Severin a acordat sprijin cadrelor didactice în procesul de transmitere a informaţiilor privind siguranţa celor mai mici dintre elevi, cu accent pe

vineri, 17 martie 2017

Ministerul Educației a lansat pe agenda publică dezbaterea privind noua lege a educației

Ministerul Educației Naționale a prezentat miercuri, 15 martie, în cadrul unui eveniment organizat la Academia de Studii Economice din București (Învățământul universitar — prezent și viitor), direcțiile de acțiune privind asumarea opțiunilor majore ale educației și elaborarea proiectului de lege a educației.
Prezent la această reuniune a decidenților din învățământul superior, primul-ministru al României, Sorin Grindeanu, a declarat că, în contextul deselor modificări operate în actuala lege a educației (Legea nr. 1/2011), este nevoie de o viziune coerentă, generală, strategică a întregii societății asupra educației pe termen mediu și lung, asumată de toți factorii guvernamentali și neguvernamentali interesați.

Campania “Reşiţa Curată - Curăţăm şi Menţinem!”

În cadrul campaniei “Reşiţa Curată - Curăţăm şi Menţinem!”, Primăria Municipiului Reşiţa organizează concursul pentru asociaţiile de proprietari /locatari în perioada 14 martie - 12 iunie 2017.
Scopul concursului este acela de a mobiliza asociaţiile de proprietari/locatari să se implice în acţiunile de salubrizare şi întreţinere a spaţiilor verzi din vecinătatea imobilelor unde locuiesc.
În cadrul concursului se vor acorda premii în cuantum de

Primăria Reşiţa demarează o campanie de consultare publică privind tăierile de păduri care aparţin municipalităţii

Având in vedere solicitările venite din partea cetăţenilor şi a ONG-urilor de specialitate, Primăria Reşiţa demarează o campanie de consultare publică privind tăierile de păduri care aparţin municipalităţii.
             Campania presupune strângerea de semnături, dar şi o petiţie lansată online

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE LA DATA DE 17.03.2017

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE  

Infracţiuni rutiere



- În data de 16.03.2016, Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că pe DN 6, în apropiere de localitatea Teregova s-a produs un accident de circulație.
Conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 22 ani, nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa, a intrat în coliziune față spate cu acesta. În urma coliziunii a rezultat rănirea ușoară a unui pasager din primul autoturism, care a fost transportat la

joi, 16 martie 2017

Consultare publica pe managementul forestier

     
Ocolul Silvic Resita  organizeaza in data de 21.03.2017, ora 1030, la  sediul sau din Resita, str. Libertatii nr.17  o consultare publica a factorilor interesati  si a reprezentantilor  comunitatilor locale, pentru analiza stadiului de impact social-economic a managementului forestier, definit de principiul 4 al standardului FSC.  

Reșița:dezbatere publică pentru construirea unui complex comercial

 R O M Â N I A
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
 MUNICIPIUL REŞIŢA
Informăm cetăţenii municipiului Reşiţa că în data de 27.03.2017, începând cu ora 12ºº, la sediul Primăriei municipiului Reşiţa, P-ţa 1 Decembrie 1918, nr.1A, va fi supusă procedurii de  dezbatere publică a solicitări adresate de către

95 Mbps și 26 Mbps sunt vitezele medii de download la internet fix, respectiv mobil în anul 2016, conform Netograf.ro

Pe parcursul anului trecut, utilizatorii de internet din România s-au bucurat de viteze medii de descărcare de 95 Mbps pentru internet fix și 26 Mbps pentru internet mobil, conform statisticilor privind calitatea serviciului de internet fix și mobil din România, actualizate astăzi pe Netograf.ro. “Calitatea serviciului de internet din România este deja celebră în lume. Asta nu înseamnă însă că nu există loc de îmbunătățire. Comparativ cu anul 2015, în anul 2016  viteza medie de download experimentată în mod real de utilizatorii de internet fix din România a crescut cu aproximativ 78%, în timp ce viteza medie de download date internet mobil a înregistrat o creștere de 35%”, a declarat Eduard Lovin, Director Executiv Reglementare ANCOM.

BĂNUIȚI DE FURT

 DOI BĂRBAȚI BĂNUIȚI DE FURT SUNT CĂUTAȚI DE POLIȚIȘTII DIN SACU

            Polițiștii din localitatea Sacu fac cercetări în vederea identificării a două persoane bănuite că au sustras suma de 3.500 de lei din locuința unei femei.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sacu fac cercetări în vederea identificării a doi presupuși autori ai unei infracțiuni de furt ce a avut loc pe raza localității

Autoturism Citroen Xsara furat din Germania, descoperit în parcarea Aeroportului Internaţional Traian Vuia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional Traian Vuia au descoperit în parcarea aeroportului un autoturism marca Citroen Xsara, ce figura ca fiind furat din Germania.        
În data de 14.03.2017, poliţiştii de frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional Traian Vuia, judeţul Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică în zona adiacentă aeroportului, în urma căreia au identificat, abandonat în parcare, un autoturism marca Citroen Xsara Picasso, înmatriculat în Germania.

miercuri, 15 martie 2017

Depozitarea gunoaielor pe domeniul public sancționată

În urma unei sesizări efectuate la Dispeceratul Direcţiei Poliţia Locală Reşiţa în data de 13.03.2017, în jurul orelor 18:30, s-a reclamat faptul că un cetăţean, proprietar al unui microbuz depozitează gunoaie pe domeniul public din cartier Moniom.

Locuri de munca in strainatate prin reteaua EURES

Nr. oferta Tara Regiune Localitate Firma Ocupatie ISCO COD COR NACE CAEN Nr posturi Descriere loc munca Cerinte loc munca Limbi straine Salariu Alte beneficii Durata contract Termen valabilitate oferta Consilier eures e-mail Telefon Mod de aplicare

3889 Austria Wels Wels HOGO GmbH SUDOR 7212 72 1 sudura in aluminiu, autogen;se lucreaza 38.5 ore/saptamana calificare,cel putin 1 an experienta;avantaj carnet de conducere categoria B limba germana nivel B1 12.38 euro brut/ora cazare gratuita in functie de contractele obtinute de firma 15.03.2017 SONERIU Adriana ar_eures@ar.anofm.ro se trimite cv-ul in limba germana la adresa de email: f.stan@hogo.cc ;informatii suplimentare la Tel: 0043/72031005546; 066488944133;Tel fix:0720310055DW46

Se convoacă Consiliul Local al Municipiului Reşiţa în şedinţa ordinară, în data de 17 martie 2017

       
  R O M Â N I A                                               
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN                                                      MUNICIPIUL REŞIŢA
              P R I M A R                                      
DISPOZIŢIA Nr.  397
DIN13 MARTIE 2017
privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară
              Primarul Municipiului Reşiţa,
În temeiul art. 39 alin. 1, art. 68 alin. 1, art. 115 alin. 1 lit. a), alin. 2 şi alin. 6 ale Legii nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
D I S P U N E:        

Acționează terapeutic online (e-ACT). Program gratuit de psihoterapieoferit de UVTpersoanelor cu un nivel ridicat de anxietate

Universitatea de Vest din Timișoara, prin Departamentul de Psihologie, lansează un nou program de psihoterapie: Acționează terapeutic online (e-ACT). Programul se adresează persoanelor care se confruntă cu stări de îngrijorare, frică şi anxietate sau au o tulburare anxioasă de intensitate medie.Sub aspect conceptual, Programul e-ACT se bazează pe principiile Terapiei prin Acceptare și Angajament, care este o formăde terapie cognitiv-comportamentală.
Livrarea programului se va face exclusiv online și are o durată de șapte săptămâni. Programul e-ACT poate fi accesat de către orice persoană care cunoaște limba română și are o conexiune la internet.

Ce au de făcut persoanele interesate?

marți, 14 martie 2017

REPERE IDENTITARE ALE SPIRITUALITĂȚII ROMÂNEȘTI

Casa Corpului Didactic Caraș-Severin (Reșița)
Revistele „Școala caraș-severineană”, „Nedeia” (Reșița)
și „Almăjana” (Bozovici)

vă invită
 joi, 16 martie 2017, ora 17.00 la
Casa Corpului Didactic Caraș-Severin str. Bega, nr. 1
(Sala de cursuri, etaj 1)
la manifestarea culturală
REPERE IDENTITARE ALE SPIRITUALITĂȚII ROMÂNEȘTI

În program:

Restricții de trafic pentru automarfare pe teritoriul Ungariei

Autoritățile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, prin Punctul de Contact Comun Cenad, despre faptul că în perioada 14.03.2017, ora 23.00 (ora României) — 15.03.2017 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricționată circulația tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

FIȚI ATENȚI LA ÎNȘELĂCIUNILE PRIN METODA ,,ȘMEN”! UN BĂRBAT A FOST ÎNȘELAT CU 1.030 DE LEI

Polițiștii cărășeni fac cercetări în vederea identificării unui presupus autor de înșelăciune. Acesta ar fi înșelat un bărbat din Caransebeș cu suma de 1030 de lei.

Ieri, 13 martie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii municipiului Caransebeș au fost sesizați de un bărbat în vârstă de 67 de ani, din localitate, cu privire la faptul că în timp ce se afla în fața unei bănci din Caransebeș, ar fi fost acostat de o persoană necunoscută care s-ar fi oferit să îi schimbe suma de 1.100 de lei din bancnote cu cupiura de 50 de lei în bancnote cu cupiura mai mare.

Apel pentru selecţia cadrelor didactice care vor evalua proiectele de manuale şcolare pentru clasa a V-a, valabile din anul şcolar 2017-2018

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a lansat, prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), un apel pentru selecţia cadrelor didactice care vor evalua proiectele de manuale şcolare pentru clasa a V-a, valabile din anul şcolar 2017-2018. Selecţia profesorilor cu statut de experţi cooptaţi în vederea constituirii grupurilor de lucru pe discipline se va face în baza prevederilor ordinului de ministru nr. 3.411/2017.

Nouă migranți, printre care o femeie însărcinată în luna a opta, depistați la frontiera cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au depistat, în zona de competență a sectoarelor P.F. Oraviţa și Deta, 9 cetăţeni străini, 5 pakistanezi și 4 sirieni, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei. Printre cei opt cetățeni străini, se afla și o femeie însărcinată în luna a opta, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

luni, 13 martie 2017

Atenţionare de călătorie Spania – Condiții meteorologice severe în Andaluzia

 Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei, că Agenţia Meteorologică de Stat spaniolă – AEMET a emis o avertizare de fenomene meteorologice severe pentru perioada 13 - 15 martie 2017, până la ora locală 24:00 în Comunitatea Andaluzia, provinciile: Malaga (Axarquia, Sol, Guadalhorce) – vânt în rafale puternice, furtuni și valuri pe coastă; Granada (Cuenca del Genil, Guadix, Baza) – zăpadă, furtuni și valuri pe coastă; Jaen (Montes de Jaen, Cazorla, Segura) – zăpadă; de tip cod galben și portocaliu.
Este posibil ca unele șosele din acest perimetru să fie închise circulației rutiere.
Cetățenii români, afectați de situația din atenționare, pot solicita

Atenţionare de călătorie Germania – Grevă pe aeroporturile din Berlin

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care doresc să călătorească în Republica Federală Germania că Asociaţia Verdi a anunţat greva personalului de sol pentru perioada 13 – 14.03.2017, ora 05:00, pentru aeroporturile din Berlin (Tegel şi Schönefeld).
Amânarea şi/sau anularea unor zboruri de pe/spre aceste aeroporturi va duce la anularea şi/sau întârzieri mari şi pentru zborurile de pe alte aeroporturi.
Chiar şi după terminarea grevei, pot exista modificări/restricţii ale circulaţiei aeriene.
Se recomandă ca înainte de plecare să se informeze cu privire la situaţia actualizată a zborurilor.
Cetățenii români care pot fi afectaţi de situaţia din atenţionare pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale

Multumiri celor care au ajutat la sustinerea Padocului de caini Resita


 Prin prezenta  Serviciul Directia pentru Intretinerea si Repararea Patrimoniului Consiliului local Resita Serviciul de Iluminat Public si Deszapezire, doreste sa aduca pe aceasta cale  multumiri  celor care au ajutat la sustinerea  Padocului  de caini Resita, cu un numar de  16 custi , 2 To de hrana cat si vaccinuri DHPPIL,   in special 

Actiunea de toaletare a arborilor

  

         Prin prezenta  va comunicam faptul ca in data de  14 martie  2017  are loc actiunea de toaletare a arborilor  desfasurata de catre serviciul nostru  pe                         Strada Gratz  Nr. I  si  V
        Venim cu rugamintea ca locatarii ce au autoturisme parcate in  jurul  blocului  sa elibereze zona pentru a nu

ACȚIUNI RUTIERE PE LINIA COMBATERII CONSUMULUI DE ALCOOL LA VOLAN

 Peste 150 de autovehicule au fost verificate de poliţiştii cărășeni weekendul trecut, în cadrul unor acţiuni ce vizau depistarea conducătorilor auto care se deplasează sub influenţa băuturilor alcoolice.

În perioada 10 – 12 martie a.c., poliţiştii au acționat în întreg judeţul Caraș-Severin pentru prevenirea accidentelor rutiere și a conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului.

În cadrul acţiunii au fost testate cu alcooltestul peste 150 de persoane aflate la volan iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale. S-au dat amenzi în valoare totală de 4205 lei. Toate abaterile constatate au fost sancţionate contravenţional conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

25 de cetăţeni irakieni, opriți la frontiera cu Serbia

Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa – I.T.P.F. Timișoara au depistat la frontiera cu Serbia 25 de cetăţeni irakieni, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.
În cursul noptii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, județul Caraș - Severin, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Comoraste, 25 de cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării.

duminică, 12 martie 2017

Scutire de impozit pentru intreaga cladire de domiciliu pentru nevăzători

Vă informăm cu privire la modificarea Codului fiscal adusă de O.U.G. nr. 84/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal, care cuprinde la punctul 39 o modificare avantajoasă pentru toate persoanele cu dizabilităţi:
”La articolul 456 alineatul (5), partea introductivă şi litera b) se modifică şi vor avea urmatorul cuprins:
”(5) În cazul scutirilor prevazute la alin. (1) lit. r), s) şi t):

Luni, 13 martie, începe simularea probelor scrise ale examenelor naționale din anul școlar 2016-2017

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează în perioada 13 - 17 martie 2017, la nivelul întregii țări, simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat. Sunt așteptați să participe cei peste 450.000 de elevi din clasele a VIII-a, a XI-a şi a XII-a.

Obiectivele acestei simulări sunt familiarizarea elevilor cu rigorile evaluărilor pe care le vor susţine la finalul anului școlar, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare.

Calendarul simulării are următoarea configurație:

Informare meteorologică de precipitații în general moderate cantitativ, predominant ninsori la munte, intensificări ale vântului

 Informare meteorologică
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
Intervalul : 12 martie, ora 13 - 14 martie, ora 09
Fenomene : precipitații în general moderate cantitativ, predominant ninsori la munte, intensificări ale vântului;
Mesaj :

Opt migranţi depistaţi la frontiera verde

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa în cooperare cu Secţia 8 de Poliţie Deta, au depistat în zona de competenţă opt cetăţeni străini, care au încercat să treacă frontiera din Serbia în România, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În data de 12.03.2017, în jurul orei 05.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa, în cooperare cu Secţia 8 de Poliţie Deta, au depistat în zona de competenţă, în apropiera localităţii de frontieră Jamu Mare, judeţul Timiş, patru persoane de sex masculin, două persoane de sex feminin şi doi minori.

sâmbătă, 11 martie 2017

Ședinţă extraordinară a Comisiei de Dialog Social a judeţului Caraş-Severin

O şedinţă extraordinară a Comisiei de Dialog Social a judeţului Caraş-Severin, la care au fost invitaţi parlamentari ai judeţului, precum şi reprezentanţi din conducerea UCM Reşiţa, a avut loc vineri, 10 martie, la sediul Palatului administrativ.

Atenție la roaming în localitățile de la graniță!


Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) atrage atenția utilizatorilor de telefonie și internet mobil care au serviciul de roaming activat că în anumite zone din țară, în apropiere de graniță, este posibil ca telefonul sau tableta să se conecteze automat la o rețea din țara vecină și să folosească serviciile de comunicații la tarife de roaming, plătind inclusiv pentru apelurile pe care le primesc.

Dosare penale

CERCETAT PENTRU DEȚINEREA FĂRĂ DREPT A UNEI ARME LETALE ȘI A 18 CARTUȘE CU GLONȚ

          Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări față de un bărbat din Bocșa pentru că ar fi deținut ilegal o armă letală tip pistol și 18 cartușe cu glonț.

Munca în folosul comunităţii

   

Munca în folosul comunităţii în cazul asistaţilor social este obligatorie pentru cei apţi de muncă, iar neîndeplinirea obligaţiilor duce la încetarea acordării ajutorului social. Cu toate acestea, nu puţine sunt cazurile în care beneficiarii refuză să muncească.  În Reşiţa legea nu e pusă la îndoială,  iar Primăria Municipiului Reşiţa are grijă ca

vineri, 10 martie 2017

Atenţionare de călătorie Germania – grevă pe aeroporturile din Berlin

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care doresc să călătorească în Germania că Asociaţia Verdi a anunţat greva personalului de sol în perioada 10 martie 2017 ora 04:00 – 11 martie 2017 ora 05:00, pentru aeroporturile din Berlin (Tegel şi Schönefeld).
Amânarea şi/sau anularea unor zboruri de pe/spre aceste aeroporturi va duce la anularea şi/sau întârzieri mari şi pentru zborurile de pe alte aeroporturi.
Cetățenii români care pot fi afectaţi de situaţia din atenţionare pot solicita asistenţă

Informare meteorologică de precipitații în general moderate cantitativ, predominant ninsori la munte, intensificări ale vântului

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
Intervalul : 10 martie, ora 13 - 12 martie, ora 22
Zonele afectate : conform textului
Fenomene : precipitații în general moderate cantitativ, predominant ninsori la munte, intensificări ale vântului;
Mesaj :

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE LA DATA DE 10.03.2017

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

RECOMANDĂRI PENTRU CIRCULAȚIA ÎN CONDIȚII DE CEAȚĂ

Pentru reducerea riscului de victimizare din accidente de circulaţie, în condiţii de ceaţă, de carosabil umed, poliţiştii cărășeni recomandă conducătorilor de autovehicule să conducă prudent, cu viteză adaptată în permanenţă tuturor particularităţilor meteo, de drum şi de trafic.

Acest fenomen impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice.

joi, 9 martie 2017

Atenţionare de călătorie Suedia – Prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenționează să se deplaseze în Regatul Suediei că autorităţile locale au anunţat prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere. Măsura va fi valabilă cel puţin până la data de 10 mai 2017, inclusiv, pentru a se preveni intrarea persoanelor fără documente legale de călătorie pe teritoriul suedez.

Atenţionare de călătorie Danemarca – Prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere până la 11 mai 2017

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care doresc să călătorească pe teritoriul Regatului Danemarcei cu privire la decizia de prelungire a controalelor la frontiera danezo-germană cel puţin până la data de 11 mai 2017. În aceste condiții, toate persoanele care călătoresc pe rutele maritime (ferryboat) și terestre (rutiere și feroviare) dinspre Germania în Danemarca trebuie să facă dovada posesiei unui act de identitate valabil. Cerința este obligatorie și pentru persoanele care tranzitează Danemarca către Suedia. Autoritățile de la Copenhaga avertizează şi asupra riscului întârzierilor la transportul feroviar, maritim și rutier