Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 26 octombrie 2012

Plata ratei ISPA.

 Municipiul Reşiţa, beneficiarul proiectului Alimentare cu apă, canalizare şi epurare ape uzate în municipiul Reşiţa”, derulat prin programul ISPA, are obligaţia să achite, în baza Acordului de împrumut subsidiar nr. 352/15.10.2010, încheiat între Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi S.C. Aquacaraş S.A., suma de 1.877.242,72

Etapea a treia din Europa League la fotbal

 Grupa E:
Steaua Bucureşti (România) – Molde FK (Norvegia) 2-0
VfB Stuttgart (Germania) – FC Copenhaga (Danemarca) 0-0

Grupa A:
FC Liverpool (Anglia) – Anji Mahacikala (Rusia) 1-0
Young Boys Berna (Elveţia) – Udinese (Italia) 3-1

Acţiuni rutiere

În săptămâna 15-21.10.2012, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au fost organizate şi executate acţiuni pe raza întregului judeţ pentru reducerea victimizării ca urmare a accidentelor de circulaţie, prin combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum şi trafic ori excesul de viteză.
La acţiuni au participat în medie un număr de 23 poliţişti în fiecare zi şi au fost utilizate toate aparatele video de supraveghere a traficului rutier.

joi, 25 octombrie 2012

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE LA DATA DE 24.10.2012



Agenţie locală
Meserie
Nr. locuri
de muncă


BĂILE HERCULANE
sofer autobuz
1


TOTAL BĂILE HERCULANE
1

CARANSEBEŞ
asistent personal de ingrijire
1


lucrator comercial
1


sofer autocamion/masina de mare tonaj
1


TOTAL CARANSEBEŞ
3

ORAVIŢA
administrator
1


muncitor necalificat la demolarea cladirilor, captuseli zidarie, placi mozaic, faianta, gresie, parchet
1


TOTAL ORAVIŢA
2

OTELU ROSU
muncitor necalificat in silvicultura
1


TOTAL OTELU OSU
1


TOTAL JUDET
7

Situaţia detaliată a locurilor de muncă vacante este disponibilă pe site-ul www.ajofmcs.ro Tel. 0255-21.30.64 ; 21.40.95 ; 21.21.60 
E-mail: caras_severin@ajofm.anofm.ro;

Foarte multe accidente

Accidente în Caransebeş, Reşiţa, Anina, Oţelu Roşu

În dimineaţa zilei de 23.10.2012 în timp ce numitul BP de 26 de ani conducea un autoturism din direcţia Orşova spre Caransebeş pe DN 6 în afara localităţii Slatina Timiş, pe un sector de drum în curbă semnalizat corespunzător, intră în coliziune cu

Etapa a treia a grupelor Ligii Campionilor la fotbal

 Grupa H:
Galatasaray Istanbul (Turcia) – CFR 1907 Cluj (România) 1-1.
Manchester United (Anglia) – Sporting Braga (Portugalia) 3-2
Grupa A:
FC Porto (Portugalia) – Dinamo Kiev (Ucraina) 3-2
Dinamo Zagreb (Croaţia) – Paris SG (Franţa) 0-2
Grupa B:
Arsenal Londra (Anglia) – Schalke 04 Gelsenkirchen (Germania) 0-2

ATAC INFORMATIC

Se pare ca materialele publicate şi CHESTIONARE,SONDAJE, postate au deranjat şi deranjează unele persoane şi...

Miercuri spre joi, site-ul a suferit atacuri informatice fără precedent (au mai fost și altele) care au  putut  veni de la persoane  interesa te. În aceste condiţii a fost atacate CHESTIONERE/SONDAJE, unde au fost şterse toate voturile exprimate , în dreptul celor prezentaţi în CHESTIONARE/ SONDAJE.
 În aceste condiţii se poate spune că această acţiune  este ceva foarte bine organizat şi bine pus la punct, lucru ce dovedește că  ce este postat nu este  indiferent pentru ….  și nici nu sunt indiferent pentru situaţia creată.
În  aceste condiţii se încearcă  recuperarea ’’VOTURILOR’’ şi sesizarea instituţiilor abilitate pentru identificare celor responsabili pentru această situaţie creată
În situaţia în care NU se va putea recupera situaţia ‚’’VOTURILOR’’  se va relua   aceste CHESTIONERE/SONDAJE, DE LA ZERO
Mulţumiri pentru înţelegere din partea dumneavoastră.

miercuri, 24 octombrie 2012

Mandat executat

 Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bănia au identificat şi reţinut pe raza de competenţă o persoană, în vederea punerii în executare unui mandat de executare a pedepsei închisorii. Astfel, au pus în executare dispoziţiile mandatului emis de Judecătoria Oraviţa la data de 22.10.2012, privind pe numitul SP în vârstă de 25 ani din localitatea Bănia.
Bărbatul a fost reţinut şi predat la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, acesta având de

Circulaţia rutieră pe B-dul Republicii, va fi închisă

 Circulaţia rutieră pe B-dul Republicii, pe tronsonul semafor confecţii – Victoria, va fi închisă în perioada 25.10.2012 – 27.10.2012, zilnic în intervalul orar 08.15 – 18.00. Măsura este necesară pentru derularea lucrărilor de asfaltare a carosabilului.

În perioada menţionată, transportul public local de persoane va fi deviat pe B-dul Muncii. Conducătorii auto sunt rugaţi să utilizeze rute ocolitoare.

Biciclist decedat

 În seara zilei de 22.10.2012, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier produs pe DN 68. Din cercetările efectuate, rezultă că un biciclist a cărui identitate este necunoscută până în prezent, circula după lăsarea întunericului pe partea carosabila a drumului naţional în afara localităţii Obreja, la ieşirea spre Glimboca, fără să poarte elemente specifice fluorescent-reflectorizante, fiind surprins

Liga a V-a de fotbal Seria a V-a, Zona Resita si Zona Caransebes

 Liga a V - a, Zona Resita , etapa 8   

A.S. Partizan Nermed - A.S. Viitorul Tîrnova 2-4
A.S. Intersport Măureni - A.S. Voinţa Şoşdea 1-1
A.S.Voinţa Vrani - A.S. Viitorul Vermeş 2-3
A.S. Recolta Rafnic - A.S. Ramna 1-2
A.S. Banatul Ocna de Fier - A.S.Granitul Surduc 5-3
Liga a V - a, Zona Caransebes, etapa 9  
A.S.Vulturii Prisaca - A.S.Bucoşniţa 1-3
A.S.Speranţa Vârciorova - A.S.Unirea Voislova 2-1
A.S. AD Mediam Mehadia - A.S. As Teregova 5-2

marți, 23 octombrie 2012

Liga Naţională masculină de handbal, etapa 6


 
Univ. Transilvania Cluj - Energia Tg. Jiu 28 : 26
Dinamo Bucuresti - CSM Ploiești M  32 : 26
HCM Constanta - Potaissa Turda 36 : 27
CSM Bucuresti M  - CS Caras Severin 24 : 24
Univ. Poli. Municipal Timisoara - Stiinta Mun. Dedeman Bacau 21 : 24

Burse şcolare

 Primăria Municipiului Reşiţa, prin Direcţia de Asistenţă Socială, a efectuat, la solicitarea părinţilor, anchete sociale în vederea acordării de burse de ajutor social, burse de studiu elevilor şi includerea acestora în Programul „Bani de liceu”. În perioada 01.10.2012 – 19.10.2012 au fost efectuate 172 de anchete sociale pentru copiii proveniţi din familii cu venituri reduse.  În urma anchetelor sociale, în 53 de cazuri se poate acorda un ajutor financiar prin Programul „Bani de liceu”. Conform H.G. nr. 1488/2004, aceşti copii pot beneficia de un ajutor financiar în valoare

Accidente... pe două roţi


La sfârşitul săptămânii care tocmai s-a încheiat, pe raza judeţului au fost produse trei accidente rutiere în care au fost implicaţi conducători moto-velo.

Conducător motociclu rănit

Liga 1 de fotbal, etapa 12

 Rezultate:

CFR 1907 Cluj – FC Viitorul Constanţa 0-1
Ceahlăul Piatra Neamţ – Gaz Metan Mediaş 2-1
Rapid Bucureşti – FC Braşov 1-2
Dinamo Bucureşti – Gloria Bistriţa 1-2
FC Oţelul Galaţi – AFC Astra Giurgiu 2-1
FC Petrolul Ploieşti – CS Turnu Severin 1-0
FC Vaslui – FC Universitatea Cluj-Napoca 1-0
CS Pandurii Tg. Jiu – FC Steaua Bucureşti 0-0
CSMS Iaşi – CS Concordia Chiajna 0-1

luni, 22 octombrie 2012

Şedinţe la Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin


 Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează miercuri, 24 octombrie, la sediul Palatului Administrativ, Sala de şedinţe de la etajul I, următoarele:
                    - şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Caraş-Severin, cu începere de la ora 10.00, având următoarea tematică:
                        1. Informare privind activităţile desfăşurate cu prilejul zilei de 1 Octombrie – Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.
                        2. Raport sinteză privind verificarea respectării drepturilor consumatorilor în unităţile de cazare turistică şi de alimentaţie publică aferente.
                        3. Informare privind activităţile desfăşurate de către autorităţile

Tragerea la sorţi tragere RoRec


 Colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE-uri) în municipiul Reşiţa a început în anul 2007, iar din anul 2010 municipalitatea colaborează cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, care a deschis, în luna iunie 2012, un centru permanent de colectare în oraş.
De-a lungul anilor, s-au colectat următoarele cantităţi:

Liga a III-a Seria a IV-a, etapa 8


 Rezultate:
Pandurii Târgu Jiu II – FCM Reşiţa 3-0
Muncitorul Reşiţa – Jiul Rovinari 1-1
ACS Flacăra Făget – Minerul Motru 1-1.
FC Caransebeş – Minerul Jilţ Mătăsari 0-0
CS Vladimirescu 2003 – Apă Craiova 1-0

AVARIE LA REŢEAUA DE APĂ POTABILĂ

 În vederea remedierii prompte a unei avarii apărute la reţeaua de distribuţie a apei potabile pe strada Făgăraşului , bl. 11 pe conducta magistrală de apă, DN 400 ,se va opri furnizarea apei potabile astăzi: 22 octombrie 2012 , între orele 1345 – 1730
Vor fi afectaţi consumatorii de pe strada Făgăraşului, blocurile 3-5-7-9-11 şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

duminică, 21 octombrie 2012

CANDIDAŢII Uniunii Social Liberală Caraş-Severin



CANDIDAŢII Uniunii Social Liberală Caraş-Severin pentru alegerile parlamentare sunt ;
Senat -  Iosif Secăşan, Aurel Duruţ
Camera Deputaţilor -   Ion Mocioalcă, Tudoriţa Nicula, Valentin Rusu, Ioan Tabugan, Dan Laurenţiu Tocuţ

CANDIDAŢII Partidului Democrat Liberal Caraş-Severin


CANDIDAŢII Partidului Democrat Liberal Caraş-Severin, pentru alegerile parlamentare sunt ;

SENAT-  Ioan Sabo,  Tiberiu Mănescu   
CAMERA DEPUTA'ILOR -  Alexandru Stănescu, Aurel Miclea, Ionel Goga, Valeria Schelaru.

CANDIDAȚII Partidului Poporului-Dan Diaconescu Caraş-Severin



CANDIDAȚII  Partidului Poporului-Dan Diaconescu Caraş-Severin, pentru alegerile parlamentare sunt:
SENAT - Reşiţa, Ioan Purec.
CANERA DEPUTAŢILOR - Valentin Blănariu,  Dan Silviu, Paul Sever Smadu, Paul Purea,  Iancu Simion-Simi.

Şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin


 Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează luni, 22 octombrie, ora 11.00, la sediul Palatului Administrativ, Sala de la etajul I, şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin, cu următoarea tematică:
                     1. Prezentarea şi adoptarea „Planurilor operative de acţiune pentru iarna 2012 – 2013” pe reţelele de drumuri naţionale din judeţul Caraş-Severin, care sunt administrate de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara prin Secţia „Drumuri Naţionale”

Tamponare în lanţ


În data de 18.10.2012, în jurul orelor 11.40, pe str. Tudor Vladimirescu, a avut loc o tamponare în lanţ, soldată cu rănirea unei persoane.
D. Mihaela de 35 ani, în timp ce conducea un autoturism, nu păstrează o distanţă corespunzătoare de mers faţă de un alt autoturism condus de O.Walter de 20 ani, intrând în coliziune faţă-spate, după care cel de-al doilea autoturism este proiectat

Liga a II-a, Seria a II-a, etapa 8



Unirea Alba Iulia – FC Olt 1-1
ACS Poli Timişoara – Luceafărul Oradea 2-0
FC Maramureş Universitar Baia Mare – FCM Târgu Mureş 1-1
FC Bihor Oradea – FC Argeş Piteşti 2-1
CS Mioveni – Damila Măciuca 4-1
UTA Arad – CSM Râmnicu Vâlcea 3-0

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Practică la InstituţiaPrefectului judeţul Caraş-Severin

Un grup de studenţi din anul I ai Universității Eftimie Murgu, Facultatea de Ştiinţe Administrative, specializarea Drept European şi Internaţional, va desfășura, începând de astăzi, practica de specialitate în cadrul Instituţiei Prefectului judeţul Caraş-Severin, ca urmare a unui parteneriat între cele două instituții. 
Astfel, cei 35 de studenţi, împărţiţi pe grupe, vor fi prezenţi la Serviciul Afaceri Europene, respectiv Serviciul Dezvoltare Economică şi Conducerea Serviciilor Publice Deconcentrate, în fiecare zi de joi, pe tot parcursul anului universitar 2012-2013. Tinerii s-au declarat încântaţi de oportunitate şi dornici să înveţe cât mai multe despre cum funcţionează instituţia care reprezintă guvernul în teritoriu.
Prefectul județului, Silviu Hurduzeu, le-a urat succes studenţilor şi s-a arătat

AJOFM Caraş-Severin acordă subvenţii angajatorilor


Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin reaminteşte angajatorilor că  din bugetul asigurărilor pentru şomaj  se acordă subvenţii pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor, a persoanelor peste 45 de ani şi a şomerilor care sunt unici întreţinători de familie, a persoanelor cu handicap şi a persoanelor care mai au 3

Liga a IV-a Caraş-Severin la fotbal, etapa 11



Rezultate:
\Voinţa Lupac – Minerul Anina 16-0
FC Caransebeş II – Prolaz Karasevo 1-1
Croaţia Clocotici – Gloria Reşiţa 1-0
Semenicul Văliug – CS Moldova Nouă 1-2
Metalul Oţelu Roşu – Bistra Glimboca 1-1
A.S. Oraviţa – Vointa Răcăşdia 9-2
Nera Bozovici – Minerul Dognecea 4-1

vineri, 19 octombrie 2012

Un nou transport cu alimente pentru beneficiarii PEAD 2012

Un nou transport cu făină, paste făinoase, orez, fasole, bulion, zahăr şi biscuiţi destinat beneficiarilor Planului European de Ajutoare Alimentare în beneficiul Persoanelor Defavorizate (PEAD), a fost trimis  în 17 octombrie a.c. de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin către localităţile : Bolvaşniţa, Buchin, Copăcele, Constantin Daicoviciu, Sacu, Turnu Ruieni, Armeniş, Bucoşniţa, Cornea, Cornereva, Domaşnea, Luncaviţa, Slatina Timiş şi Teregova

Invitaţie la teatru

Teatrul de Vest Reşiţa, instituţie de cultură subordonată Consiliului Judeţean Caraş-Severin, prezintă duminică, 21 octombrie 2012, ora 19.00, spectacolul “Astăzi jucăm Cehov”, de A.P.Cehov , regia artistică Boris Melinti, scenografia Oana Cernea. Din distribuţie fac parte actorii: Lilia Melinti , Boris Melinti, Florin Ibraşi, Sorin Fruntelată, Carmen Păcurar, Florin Ruicu.

Autorul mai multor furturi identificat

Lucrătorii Secţiei 10 de Poliţie Rurală Oţelu Roşu au identificat autorul mai multori furturi comise pe raza unor localităţi din zona Oţelu Roşu, în persoana lui B. Alexandru Daniel de 18 ani, din Zăvoi.B. Alexandru Daniel a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş, fiind emis mandat de arestare preventivă de către Judecătoria Caransebeş pentru 19 zile, acesta a fost introdus în arestul

joi, 18 octombrie 2012

Acţiuni rutiere



În săptămâna 12-14.10.2012, un număr de 67 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au desfăşurat acţiuni pe raza întregului judeţ pentru reducerea victimizării ca urmare a accidentelor de circulaţie, prin combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum şi trafic ori excesul de viteză.
În acţiune au fost utilizate 14 aparate radar, au fost aplicate un număr de 444 de sancţiuni contravenţionale pe această linie, dintre care 306 pentru

Atestat administrator de imobile

Biroul Asociaţii de Proprietari şi Administrare Cinematograf Dacia din cadrul Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa organizează examenul pentru obţinerea atestării calităţii de administrator de imobile.

Actele necesare, atât în original, cât şi copie, vor fi prezentate la Registrul Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa, până luni, 22.10.2012.
Examenul va avea loc la sediul Direcţiei menţionate, în data de

PROGRAM PERMISE AUTO

 Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Caraş-Severin anunţă că datorită unor operaţiuni informatice ce implică oprirea sistemului informatic la nivel central şi local, în zilele de vineri 19.10.2012 şi luni 22.10.2012, nu se vor desfăşura activităţi de lucru cu publicul, cu excepţia activităţilor de examinare a candidaţilor la obţinerea permisului de conducere proba TRASEU,

Sâmbătă, 20.10.2012, campania de colectare a DEEE-urilor.

Primăria Municipiului Reşiţa, în colaborare cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, organizează sâmbătă, 20.10.2012, o campanie de colectare a DEEE-urilor.

Puncte provizorii de colectare au fost stabilite în următoarele locaţii:
- Câlnic: Căminul Cultural;
- Secu: Căminul Cultural:
- Cuptoare: Căminul Cultural;
- Ţerova: Căminul Cultural;
- Doman: în curtea fostului atelier;
- Moniom: Căminul Cultural;

Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.


Data de 18 octombrie a fost declarată în anul 2007 de către Comisia Europeană, Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.În acest context, ieri, 17 octombrie,  a avut loc întâlnirea Rețelei interinstituționale de la nivelul județului Caraș-Severin, organizată de Instituția Prefectului Județul Caraș-Severin, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Timișoara, la care au participat membri

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE LA DATA DE 17.10.2012

Agenţie locală
Meserie
Nr. locuri
de muncă


RESITA
Agent de vanzari
1


TOTAL RESITA
1

BAILE HERCULANE
Agent postal
1


TOTAL BAILE HERCULANE
1

BOCSA
Spalator vehicule
1


TOTAL BOCSA
1

CARANSEBES
Sofer autocamion/Masina de mare tonaj
1


Asistent personal de ingrijire
1


TOTAL CARANSEBES
2


TOTAL JUDET
5


Situaţia detaliată a locurilor de muncă vacante este disponibilă pe site-ul www.ajofmcs.ro Tel. 0255-21.30.64 ; 21.40.95 ; 21.21.60 
E-mail: caras_severin@ajofm.anofm.ro