Primăria
Municipiului Reşiţa, prin Direcţia de Asistenţă Socială, a efectuat, la
solicitarea părinţilor, anchete sociale în vederea acordării de burse de ajutor
social, burse de studiu elevilor şi includerea acestora în Programul „Bani
de liceu”. În perioada 01.10.2012 –
19.10.2012 au fost efectuate 172 de anchete sociale pentru copiii proveniţi din
familii cu venituri reduse. În urma
anchetelor sociale, în 53 de cazuri se poate acorda un ajutor financiar prin
Programul „Bani de liceu”. Conform H.G. nr. 1488/2004, aceşti copii pot beneficia de un ajutor financiar în valoarede 180 de lei din partea instituţiei de învăţământ, dacă familia nu realizează venituri mai mari de 150 de lei/membru de familie. În celelalte 119 cazuri în care au fost efectuate anchete sociale, se pot acorda burse de studiu şi burse de ajutor social. Cuantumul acestora se stabileşte de consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu