Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 17 ianuarie 2025

ACȚIUNI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN BUCUREȘTI PENTRU COMBATEREA ȘEDERII ILEGALE ȘI RESPECTAREA LEGISLAȚIEI PRIVIND REGIMUL STRĂINILOR

La data de 15 ianuarie a.c., polițiștii de imigrări din București au desfășurat mai multe acțiuni pentru gestionarea situațiilor de ședere ilegală și verificarea respectării legislației în domeniul migrației.

Astfel, aceștia au

Pompierii militari cărășeni au desfășurat 9 situații de urgență în ultimele 24 de ore

 Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 9 misiuni în zona de competență.

 Incendii

UPT a lansat un nou proiect de practică pentru studenți, în valoare de un milion de euro



 Universitatea Politehnica Timișoara a lansat joi, 16 ianuarie 2025, un nou proiect de practică pentru studenți, în valoare de aproximatix un milion de euro, finanțat prin Fondul Social European Plus (FSE+), în cadrul Programului de Educație și Ocupare, conform

Cetățean sârb cercetat pentru că a încercat mituirea unui polițist de frontieră de la PTF Moravița

 
În urma unui denunţ formulat de poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Moravița, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Timiș au documentat activitatea infracțională a unui cetățean sârb care a încercat să

joi, 16 ianuarie 2025

CONSILIUL CONCURENŢEI A DECLANȘAT O INVESTIGAŢIE PE PIAŢA SERVICIILOR DE OPERARE PORTUARĂ DE GPL

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al companiei Octogon Gas & Logistics SRL pe piața serviciilor de operare portuară de gaze petroliere lichefiate (GPL).

Octogon Gas & Logistics SRL, deținută de NSS Oil & Gas SRL, este

Pompierii militari cărășeni au desfășurat 16 situații de urgență în ultimele 24 de ore

 
Pe parcursul zilei de ieri, 15 ianuarie a.c., la nivelul județului Caraș-Severin, pompierii militari cărășeni au desfășurat 16 misiuni în zona de competență.
 Incendii de vegetație uscată

Investim în educație de calitate pentru viitorul copiilor noștri

 
În Regiunea Vest se pot depune proiecte pentru investiții în modernizarea grădinițelor, școlilor și liceelor publice.
Copiii noștri merită să învețe într-un mediu care le stimulează creativitatea, curiozitatea și dorința de a excela. Programul Regional Vest deschide

Videoconferința DSU

 La sediul Instituției Prefectului - Județul Caraș-Severin a avut loc ieri o ședință de lucru în sistem de videoconferință convocată de secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Întrevederea a

miercuri, 15 ianuarie 2025

Campania ”Mai multă viață, mai puține ecrane”

Sub sloganul „Mai multă viață, mai puține ecrane!” în perioada ianuarie – februarie 2025, INSP își îndreaptă atenția spre promovarea sănătății mintale, organizând la nivel național campania cu tema Dependența de ecrane, noua provocare a erei digitale; cum o gestionăm?.

Sănătatea mintală reprezintă

ÎN ULTIMELE 72 DE ORE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI AU DESFĂȘURAT APROXIMATIV 60 DE ACȚIUNI, CONTROALE ȘI VERIFICĂRI

 
În perioada 12 – 14 ianuarie a.c., polițiștii de imigrări au desfășurat o serie de activități pentru reglementarea șederii și combaterea neregulilor privind regimul străinilor în România.

Reglementarea dreptului de ședere

Pompierii militari cărășeni au desfășurat 14 situații de urgență în ultimele 24 de ore

 

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 14 misiuni în zona de competență.

 Accident rutier

marți, 14 ianuarie 2025

Pompierii militari cărășeni au desfășurat 11 situații de urgență în ultimele 24 de ore


 Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 11 misiuni în zona de competență.

 Incendii

CONSILIUL CONCURENȚEI A AMENDAT BOEHRINGER INGELHEIM RCV CU 128 MILIOANE DE LEI PENTRU ABUZ DE POZIȚIE DOMINANTĂ

 Consiliul Concurenței a sancționat compania Boehringer Ingelheim RCV Gmbh & Co KG (Austria) cu amendă în valoare de 128.470.123 lei (25,81 milioane euro) pentru abuz de poziție dominantă pe piața românească a medicamentelor destinate tratamentului bronhopneumopatiei cronice obstructive (BPOC).

Autoritatea de concurență a constatat că, în

luni, 13 ianuarie 2025

Pompierii militari cărășeni au desfășurat 19 situații de urgență în ultimele 24 de ore

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 19 misiuni în zona de competență.

 Incendii
Pe parcursul zilei de ieri, 12 ianuarie a.c., pompierii militari cărășeni au

Petiție pentru salvarea Căii ferate Oravița-Anina, Semmeringul bănățean

 Domnului Traian PREOTEASA,
Director General

Ref. Petiție pentru păstrarea circulației feroviare zilnice pe ruta Oravița-Anina și retur, pe extraordinarul Semmering bănățean


Domnule Traian Preoteasa,

Calea ferată Oravița - Anina, prima cale ferată montană și cea mai spectaculoasă de pe teritoriul României, riscă să fie inchisă în timpul săptămânii, în

UPT demarează o nouă serie de cursuri gratuite de pregătire la matematică pentru bacalaureat și admitere

 
Ca în fiecare an, Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul elevilor de liceu, oferindu-le acestora cursuri gratuite de pregătire la matematică, utile atât pentru cei care doresc să urmeze una dintre facultățile instituției, cât și pentru pregătirea examenului de bacalaureat. Chiar dacă sunt

Comisia Europeană îndeamnă România să-și protejeze cetățenii de procesele abuzive, printr-o lege mai bună decât Directiva Anti SLAPP

 
România e încurajată de Comisia Europeană să transpună în legislația națională Directiva Anti SLAPP într-o manieră care să extindă garanțiile de protecție pentru cetățenii hărțuiți prin justiție și la procesele în care hărțuitorul este o entitate națională, nu numai transfrontalieră, așa

PERSOANE DEPISTATE CU ȘEDERE ILEGALĂ, ÎN PERIOADA 1 - 12 DECEMBRIE 2024

 
În perioada 1 – 12 decembrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au desfășurat acțiuni de verificare și control pe teritoriul României, în colaborare cu alte instituții abilitate. În urma acestor acțiuni, au

duminică, 12 ianuarie 2025

Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța publică în Municipiul Reșița

Ieri, 11 ianuarie, între orele 20.00-24.00, a fost desfășurată o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, în municipiul Reșița, pentru creșterea gradului de siguranță publică, prevenirea și descurajarea oricăror fapte de natură contravențională și penală, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere de către participanții la trafic.

La activitate au

Atenționare de călătorie: Republica Franceză - Cod portocaliu în Insula Mayotte - Ciclonul Dikeledi

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză - Insula Mayotte (teritoriu francez de peste mări, situat în Oceanul Indian), că METEO FRANCE (https://vigilance.meteofrance.fr/fr/mayotte) a anunțat un

Familie cu trei copiii salvată de jandarmii montani în zona stațiunii Muntele Mic

Pe timpul misiunii de patrulare in zona stațiunii Muntele Mic, jandarmii montani au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism este înzăpezit în zona montană Șaua Jigorie.

La fața locului, patrula de jandarmi a identificat o familie din

sâmbătă, 11 ianuarie 2025

1.680 pachete cu țigări ascunse în bagaje şi în plafonul unui autoturism, descoperite la PTF Siret

Poliţiştii de frontieră suceveni cercetează un bărbat cu dublă cetăţenie, în a cărui mașină au descoperit ascunse în bagaje și în plafonul mijlocului de transport, mai multe

Scrisoare deschisă pentru păstrarea circulației feroviare zilnice pe ruta Oravița-Anina și retur, pe extraordinarul Semmering bănățean

Domnule Sorin Grindeanu,

Calea ferată Oravița - Anina, prima cale ferată montană și cea mai spectaculoasă de pe teritoriul României, riscă să fie inchisă în timpul săptămânii, în perioada de iarnă, după 13 ianuarie 2025 printr-o nouă decizie arbitrară a companiei CFR Călători.

Din păcate, la fel ca și în 2019 și 2021, CFR Călători reia, sub o nouă

Permis pentru viitor tinerilor din medii defavorizate

Tineri din medii defavorizate pot obține finanțarea costurilor școlii de șoferi pentru orice categorie de 
permis de conducere. 
Programul Permis pentru viitor, ajuns la cea de-a 10-a ediție, este organizat pe bază de concurs de 
proiecte.  
Solicitările de finanțare se depun online sau prin poștă până în

vineri, 10 ianuarie 2025

Vânzătorii de petarde și artificii, verificati de ITM Caraș-Severin

 
În perioada 09.12.2024 – 10.01.2025 inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin au derulat acțiuni de control pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legale la comercializarea/păstrarea articolelor pirotehnice.

Pompierii militari cărășeni au desfășurat 12 situații de urgență în ultimele 24 de ore

 
Pe parcursul zilei de ieri, 09 ianuarie a.c., la nivelul județului Caraș-Severin, pompierii militari cărășeni au desfășurat 12 de misiuni.

 Incendii de vegetație uscată

joi, 9 ianuarie 2025

Rezultatele acţiunilor de control desfășurate de ITM Caraș - Severin în luna decembrie 2024

 În luna decembrie 2024, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș Severin au desfășurat 170 controale din care 100 în domeniul relațiilor de muncă și 70 în domeniul securității și sănătății în muncă, fiind dispuse angajatorilor 164 măsuri obligatorii de remediere a deficiențelor constatate.
Au fost

8 situații de urgență gestionate de pompieri în ultimele 24 de ore

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 8 misiuni în zona de competență.

 Incendii

CONSILIUL CONCURENȚEI A SANCȚIONAT HOLCIM ROMÂNIA S.A., ROMCIM S.A. ȘI HEIDELBERG MATERIALS ROMÂNIA S.A. CU 217,9 MILIOANE LEI

Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Holcim Romania S.A., Romcim S.A. și Heidelberg Materials România S.A. cu amenzi în valoare totală de 217.966.541,82 lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor.

Amenzile au fost aplicate astfel:

miercuri, 8 ianuarie 2025

Rezultatele activităților desfășurate de structurile de poliție în județul Caraș-Severin, în perioada sărbătorilor de iarnă

 
În perioada 31 decembrie 2024 –7 ianuarie 2025, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au acționat pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, contribuind la menținerea unui climat de liniște și securitate pentru cetățeni.

În această perioadă au fost soluționate

ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI ÎN LUNA DECEMBRIE: PESTE 30 DE ACTIVITĂȚI SPECIFICE AU FOST DESFĂȘURATE ȘI PESTE 170 DE STRĂINI AU FOST DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE

În luna decembrie a acestui an, polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au desfășurat 36 de acțiuni specifice, atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu alte structuri cu atribuții în domeniul migrației.
În urma

marți, 7 ianuarie 2025

Sărbătoarea Sfântului Ion - La mulți ani celor care poartă numele Sfântului ION!

Ziua Sfântului Ion Botezătorul reprezintă încheierea oficială a sărbătorilor de iarnă  Sărbătoarea de Sfântul Ion mai este cunoscută și sub numele de “Sânt-Ion”, “Înaintemergătorul Domnului” sau “Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”. 
Sfântul Ioan Botezătorul şi

Peste 32.000 de persoane verificate în aplicația eDAC în primele zile de la integrarea în Spațiul Schengen

De la integrarea în Spațiul Schengen şi cu frontierele terestre, polițiștii de frontieră au efectuat peste 32.000 de verificări în aplicația eDAC.

Aplicația este folosită de către echipele mobile din teren din cadrul structurilor teritoriale ale Poliției de Frontieră. Este un instrument foarte util care

Recomandări rutiere pentru întoarcerea din Vacanţa de Iarnă

În aceste zile sunt aşteptate creşteri ale valorilor de trafic rutier pe drumurile din România ca urmare a numărului de persoane care se întorc din vacanţă, sens în care Ministerul Afacerilor Interne vă recomandă să respectaţi normele rutiere, să daţi dovadă de

Primul deces cauzat de gripa aviară în SUA

Un prim deces uman asociat gripei aviare a fost înregistrat în Statele Unite, au anunţat luni autorităţile sanitare din Louisiana, precizând că este vorba despre un pacient în vârstă, care suferea de alte patologii, transmite AFP.

Acest pacient, în vârstă de peste 65 de ani, a fost primul caz uman grav de gripă aviară depistat în Statele Unite. El a fost contaminat cu virusul H5N1 prin intermediul păsărilor de curte şi sălbatice.

Suferind de o afecţiune respiratorie, el s-a aflat în

luni, 6 ianuarie 2025

Un nou val de infecții respiratorii a lovit China

Acest virus pun presiune pe spitalele din China unde așa numitul metapneumovirsul uman ( HMPV) afectează în special copiii  sub 14 ani. Virusul s-a răspândit mai repede chiar și de cât SARS-CoV 2, rinovirsurile și 

Credincioşii de rit vechi sărbătoresc Crăciunul

Creștinii ortodocşi  de rit vechi, după calendarul Iulian, din Romania – sarbi, bulgari, lipoveni, ucraineni, moldoveni, rusi, etc – sarbatoresc. In Banat traiesc aproximativ 40.000 de credinciosi ortodocsi de rit vechi. In Romania, adeptii bisericii ortodoxe de stil vechi isi impartasesc credinta in  peste 100 de biserici, schituri si manastiri pe rit vechi. În România trăiesc peste un milion de adepți ai Bisericii Creștin-Ortodoxe de Stil Vechi, îndeosebi ruși lipoveni și sârbi.


Separarea Bisericii Ortodoxe în Stil Vechi și Nou a avut loc în

Boboteaza - Botezul Domnului

Pe data de 6 ianuarie, crestinii ortodocsi praznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza. Aceasta sarbatoare reprezinta botezul in apa Iordanului a Mantuitorului Iisus Hristos de catre Sfantul Ioan Botezatorul. In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste aghiasma cea mare.
 

Boboteaza - Epifania La 30 de ani, la

duminică, 5 ianuarie 2025

Începând de săptămâna viitoare vremea va fi frumoasă în toată țara

Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste cele obişnuite pentru prima decadă a lunii ianuarie.

Potrivit Prognozei pentru săptămâna următoare, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie, cerul va fi variabil, cu înnorări în

Atenție la prețuri! Începe perioada reducerilor de iarnă

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, recomandă cumpărătorilor să fie foarte atenţi la preţuri în perioada reducerilor de iarnă şi să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze.

"În perioada reducerilor de iarnă este recomandat să verificaţi preţurile prin consultarea site-urilor care afişează preţuri comparative pentru acelaşi produs, practică ce a dus la îmbunătăţirea constantă a modalităţilor de prezentare

Cum să îți întărești imunitatea pe timp de iarnă cu suplimente naturale?

Iarna își face simțită prezența cu frigul, zilele scurte și ritmul grăbit al vieții de zi cu zi. Este perioada în care organismul este mai vulnerabil, iar sistemul imunitar poate deveni mai slăbit. Îți simți uneori energia diminuată, iar răcelile parcă îți dau târcoale mai des? Este timpul să acorzi o atenție deosebită sănătății tale și să descoperi soluții eficiente pentru a-ți întări imunitatea.

Ce este imunitatea și de ce este importantă în sezonul rece

Imunitatea este scutul invizibil care te

sâmbătă, 4 ianuarie 2025

Atenţionare de călătorie! Cod portocaliu de ninsori şi polei şi cod galben de lapoviţă şi ninsoare în Republica Irlanda

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Irlanda asupra faptului că Serviciul Naţional de Meteorologie irlandez a emis o atenţionare cod portocaliu de ninsori şi polei pentru comitatele Carlow, Kilkenny, Wicklow, Clare, Limerick şi Tipperary, respectiv o

Rezultatele acţiunii în sistem integrat "BLITZ" 2025

În cursul zilei de 03.01.2025, Poliţia de Frontieră Română, împreună cu Poliţia Română, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Jandarmeria Română, au derulat operaţiunea "BLITZ", pentru verificarea mai multor persoane şi mijloace de transport care se află pe căile de comunicaţii din zonele de la frontierele

vineri, 3 ianuarie 2025

REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN PERIOADA 27 DECEMBRIE – 2 IANUARIE

 41 de acțiuni, controale și verificări au efectuat polițiștii de imigrări, la nivel național, în perioada 27 decembrie – 2 ianuarie. 21 de străini au fost depistați în situații ilegale și 700 de permise de ședere au fost emise.
În perioada 27 decembrie - 2 ianuarie, polițiștii de imigrări au

Misiunile pompierilor cărășeni în ultimile 48 de ore



Subunitățile de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 28 de întervenții în ultimele două zile.

 Incendiu

joi, 2 ianuarie 2025

Poliția de Frontieră Română a intrat în Spațiul Schengen și cu frontierele terestre

Începând cu 1 ianuarie 2025, la frontiera internă a României, respectiv la granița cu Ungaria și Bulgaria, s-a eliminat controlul de frontieră, sens în care toate persoanele se vor deplasa către sau dinspre alte state membre ale Spațiului Schengen (cu excepția Ciprului și Irlandei) fără a se mai opri la cabinele de control ale Poliției de Frontieră pentru verificarea documentelor de călătorie.

Practic, călătoriile din România către și dinspre celelalte state membre Schengen sunt similare unei călătorii în interiorul țării.

Punctele de trecere a frontierei unde este eliminat controlul:

Rectorul UPT: ,,Guvernul nu înțelege că bugetul unei companii nu se face de pe o zi pe alta”

Florin Drăgan, rectorul UPT: “Guvernul nu înțelege că bugetul unei companii nu se face de pe o zi pe alta. Firmele au nevoie de stabilitate și predictibilitate pentru că într-o companie nu merge ca în campania electorală: azi promitem ceva, mâine tăiem pentru că s-a terminat campania”

miercuri, 1 ianuarie 2025

Sfântul Vasile - La mulți ani celor care poartă numele Sfântului Vasile!

Aproape 594.000 de români îşi sărbătoresc onomastica la 1 ianuarie, de Sfântul Vasile, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI.
Vasilie cel Mare a trait intre anii 330-379, in vremea Sfantului si marelui imparat Constantin si, pana in zilele imparatului Valens, cel cazut in ratacirea lui Arie. S-a nascut in Cezareea Capadochiei, din parinti drept credinciosi si instariti, Emilia si Vasilie, tatal sau fiind un luminat dascal in cetate. Iubitor de invatatura si inzestrat pentru carte, Sfantul Vasilie si-a imbogatit mintea cercetand, rand pe rand, scolile

Ministerul Energiei prelungește termenul de conformare pentru montarea repartitoarelor cu încă un an, respectiv până la 31 decembrie 2025

“Prin inițiativa Ministerului Energiei, prin ordonanța de urgență promovată de guvern, acordăm timp românilor să achiziţioneze şi să-și monteze sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică (repartitoare), în imobile de tip condominiu, racordate la

De la 1 ianuarie 2025, interacţiunea cetăţenilor cu structurile de paşapoarte se simplifică

 

Direcția Generală de Pașapoarte informează că, de la 1 ianuarie 2025, interacțiunea cetățenilor cu structurile de pașapoarte se simplifică, astfel încât aceștia vor avea posibilitatea de a opta pentru