Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 10 iulie 2014

Inaugurarea oficială a obiectivului ”Modernizare stație de cale ferată Reșița Sud”



Municipiul Reşiţa, în data de 26.06.2014, a participat la inaugurarea oficială a obiectivului ”Modernizare stație de cale ferată Reșița Sud”. În aceeași zi a avut loc și recepția la terminarea lucrărilor organizată de către Compania Națională de Căi Ferate S.A.
Municipalitatea are în vedere atragerea de fonduri externe în conformitate cu Programul Operațional Regional 2014-2020, pentru modernizarea sistemului rutier existent și a transportului în comun. Obiectivul mai sus menționat este luat în considerare ca fiind o posibilă nouă variantă de transport în comun, în conformitate cu studiul de trafic aprobat de Consiliul Local al Municipiului Reșița.

Jandarmii cărăşeni prezenţi la Jazz Festival

 Jandarmii cărăşeni vor fi angrenaţi la sfârşitul acestei săptămâni, în misiuni de asigurare a ordinii publice la nivelul judeţului în aria de competenţă.
În perioada 10-13 iulie a.c, jandarmii cărăşeni vor executa misiuni de menţinere şi asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă publică, atât în municipiul Reşiţa, cât şi în localitatea Gărâna, unde se va desfăşura “JAZZ FESTIVAL ediţia a XVIII-a 2014”.

Controale cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea construcțiilor

Direcția Poliția Locală din cadrul Consiliului Local al Municipiului Reșița, în luna iunie 2014, a efectuat controale cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea construcțiilor.
         În urma acestor verificări, potrivit Dispoziției nr. 1062/06.05.2014 cu referire la delegarea de atribuții conform Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală,  au fost aplicate, la propunerea agentului constatator, următoarele amenzi pentru efectuarea de lucrări fără autorizație de construcție:

GRUPARE INFRACŢIONALĂ SPECIALIZATĂ ÎN TRAFIC INTERNAŢIONAL, DESTRUCTURATĂ

 Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Caraş-Severin au prins în flagrant un bărbat ce avea asupra sa 1 kg. de cannabis şi au descins la locuinţele membrilor unei reţele de trafic internaţional de droguri.

La data de 10 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Caraş-Severin, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., au depistat în flagrant un bărbat, din localitatea Obreja, judeţul Caraş-Severin, având asupra sa peste 1 kg. de cannabis.

miercuri, 9 iulie 2014

Alegeri vicepresedinti AJF Caras-Severin


Asociaţia Judeţeană de Fotbal Caraş-Severin vă aduce la cunoştiinţă faptul că s-au demarat pregătirile pentru organizarea în condiţii optime a noilor ediţii 2014-2015 a campionatelor AJFCS (liga a IV-a, liga a V-a, juniori C, D, E şi F).
            Astfel, în data de 1 august 2014 vor avea loc două Adunări Generale ale AJFCS, la sediul  “Local Bussines” – Camera de Comerţ şi Industrie Reşiţa.
           
Prima şedinţă a Adunării Generale Ordinare se referă la detaliile privind ale campionatelor judeţene AJFCS, pentru ediţia 2014-2015 şi va începe de la ora 10,00.
 A doua şedinţă a Adunării Generale a AJFCS va incepe de la ora 13,00 şi este una extraordinară, care are pe ordinea de zi, unicul punct şi anume Alegerile pentru funcţiile de vicepreşedinte AJFCS.

Palestina:Există factori de risc – evitaţi deplasările ce nu sunt necesare!

 1. Informaţii generale

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să manifeste atenţie sporită atunci când călătoresc în Teritoriile Palestiniene. Tensiunile din Orientul Mijlociu şi evenimentele interne din unele ţări arabe influenţează şi starea de securitate din aceste teritorii.
Există o diferenţiere clară între cele două componente ale Teritoriilor Palestiniene, respectiv Cisiordania şi Gaza.
Deşi Cisiordania este o regiune relativ calmă, permiţând călătoriile cetăţenilor români, acestea pot fi făcute numai după o informare detaliată asupra situaţiei de securitate atât în teritoriu cât şi în regiune, cu precădere în Israel. Starea de securitate în dinamica sa, se poate deteriora rapid şi pe neaşteptate. Totodată trebuie avute în vedere că:

Israel : Există factori de risc – evitaţi deplasările ce nu sunt necesare!

1. Informaţii generale

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români, care doresc să se deplaseze în Israel, să se informeze, în prealabil, asupra situaţiei de securitate din zonă.
Este recomandată evitarea călătoriilor în zonele aflate în imediata apropiere a Fâşiei Gaza, unde este oricând posibilă o reluare a tirurilor de rachete.
Cetăţenii români care doresc să călătorească în scop turistic, sunt sfătuiţi să folosească numai operatori acreditaţi. În acest sens, este recomandat ca cetăţenii români să nu se îndepărteze de grupul turistic şi să respecte anunţurile sau recomandările autorităţilor locale.

Program de formare pentru evaluatorii de la examenul de titularizare/definitivat

Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Casa Corpului Didactic Caraş-Severin, realizează o selecţie a profesorilor care  pot face parte din comisia de evaluare a concursului de ocupare a posturilor vacante, „Titularizare 2014“, care va avea loc pe 21 iulie 2014. Pentru a face parte din comisie, solicitanţii trebuie sa urmeze un program de formare continua. Acesta se va desfăşura pe parcursul a 24 de ore, iar la final cursanţii vor primi o adeverinţă, eliberata de ISJ/CCD Caraş-Severin.
Cursurile se deruleaza in perioada 09 - 19 iulie 2014, inscrierile se fac la inspectorii de specialitate si la Casa Corpului Didactic Caras-Severin.

Stimulente financiare pentru angajatorii care încadrează absolvenţi

   
           Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin reaminteşte angajatorilor care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ că pot primi, lunar, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent, suma de:
- 500 lei, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii;
- 600 lei, pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal;
- 750 lei, pentru absolvenţii de învăţământ superior.

Accidente rutiere


Accident rutier cu un rănit grav
­­­ În data de 08.07.2014, a avut loc un accident rutier în următoarele împrejurări:
 B.A., în vârstă de 53 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 6 din direcţia Caransebeş spre Orşova, pe o porţiune de drum în aliniament izbeşte frontal pe biciclistul A.D. în vârstă de 59 de ani care nu s-a asigura la schimbarea direcţiei de mers.
  În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a biciclistului A.D..
  Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă faţă de B.A.

marți, 8 iulie 2014

Călătoria cu trenul pentru persoanele cu mobilitate redusă

CFR Călători vine în sprijinul pasagerilor cu mobilitate redusă  oferindu-le GRATUIT, la cerere, servicii de asistență la transportul cu trenul: rezervarea locurilor speciale, însoțirea în incinta gărilor, asistență la urcarea / coborârea în/ din tren și asistență la bordul trenului.
În 29 de gări și 82 de trenuri InterRegio care circulă în traficul intern și internațional, sunt puse gratuit la dispoziția persoanelor cu mobilitate redusă, următoarele servicii:

Universitatea de Vest din Timișoara a dat startul înscrierilor în cadrul admiterii din această vară


73 de specializări de licență, 90 de programe de master, 5 specializări în limbi străine (engleză, franceză, germană) îi așteaptă pe cei toți cei interesați de o educație de înaltă calitate într-o instituție puternică dezvoltată pe principii solide și legături numeroase cu parteneri internaționali.

Acționând mereu în baza strategiei sale de promovare a valorilor, Universitatea de Vest din Timișoara este o voce puternică în comunitate, unul dintre actorii principali ai societății locale și naționale, cu o familie ce numără 18.000 de membri, studenți, profesori și personal administrativ.

De-a lungul anilor, Universitatea a atras cei mai buni absolvenți de liceu, fiecare membru al comunității academice aducându-și aportul în activitatea instituției și a prestigiului acesteia.

Servicii oferite de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin absolvenţilor promoţiei 2014



Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin oferă servicii absolvenţilor dacă se înregistrează, în termen de 60 de zile de la  absolvire, la agenţia penru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu,  ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupãrii forţei de muncã, acreditaţi, în vederea medierii pentru încadrare în muncă.
Pentru înregistrare ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, absolvenţii trebuie să depună următoarele documente:
1.actul de identitate, în original şi copie ;
2. adeverinţă medicală cu menţiunea “apt de muncă” sau eventuale restricţii medicale;
3.actele de studii şi calificare sau adeverinţa din care să rezulte absolvirea formei de învăţământ, în original şi copie.

Ca urmare a înregistrării la AJOFM, absolvenţii beneficiază de :

Închiderea piscinei olimpice a Complexului Municipal de Sport și Sănătate Reșița


 Municipiul Reşiţa aduce la cunoștința cetățenilor interesați, închiderea piscinei olimpice a Complexului Municipal de Sport și Sănătate Reșița, pe parcursul lunii august a anului curent.
Această măsură este luată anual, ea fiind necesară în vederea soluționării unor probleme de întreținere tehnică, astfel încât toate instalațiile să fie pregătite pentru o durată de funcționare de 12 luni.

Atenţie proprietari….se fură din sălaşe!


Animale, păsări, unelte, obiecte uşor de valorificat,  sunt doar câteva dintre ţintele hoţilor care fură din sălaşe.
Comiterea acestor furturi este facilitată de mai multe vulnerabilităţi, printre care neasigurarea sălaşelor de către proprietari, lipsa iluminatului în zonă pe timp de noapte, lăsarea în mod neglijent, la vedere, a bunurilor care dintotdeauna au meritat efortul din partea infractorilor, fie datorită faptului că pot fi uşor de transportat, fie de valorificat.
Pentru a diminua riscul de a deveni victimă a furturilor din sălaşe, poliţia vă face câteva recomandări:

luni, 7 iulie 2014

59,25% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul, sesiunea iunie – iulie 2014 (rezultate înainte de contestaţii)

 Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat luni, 7 iulie, rezultatele înregistrate în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2014. Astfel, în această sesiune au promovat 59,25% dintre absolvenţii de clasa a XII-a. Rezultatul este superior cu 4 procente celui consemnat în aceeaşi perioadă a anului 2013 (54,4%). Procentul de promovare pentru promoţia curentă este de 67,61%, cu 4,5% mai mare faţă de anul 2013 - 63,1%. În rândul celor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 - 8.99: 25.423. La nivelul întregii ţări, s-au înregistrat 104 medii de 10.
Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Brăila (77,82%,) Cluj (73,91%) şi Iaşi (73,67%). Cea mai scăzută rată de promovare s-a înregistrat în judeţele Ilfov (27,93%), Giurgiu (38,14%) şi Teleorman (44,10%).
Pe discipline, situaţia arată astfel: la proba

Rezultatele bacalaureatului, eșec anunțat de politicile educaționale din ultimii 20 de ani

Din rezultatele prezentate de către Ministerul Educației aflăm că, la nivel național, au promovat bacalaureatul cu 3% mai mulți absolvenți decât în 2013. Însă, nu putem privi aceste date fără să nu luăm în calcul că aproximativ un sfert dintre elevii claselor a XII-a nu s-au înscris anul acesta la examenul de bacalaureat. Sunt 44.000 de elevi care nu au dat testul maturității, dublu față de anul trecut. În asemenea condiții, nu consider că această creștere în procentaj este un moment de bucurie, ci avem de a face cu o serie de calcule reci care nu arată niciun progres în această privință.

Pe podium

 În perioada 01-04 iulie a.c., s-a desfăşurat în mun. Piteşti, Campionatul Naţional de Înot al  Ministerului Afacerilor Interne, competiţie la care au participat lucrători din toate structurile M.A.I.       
         La această competiţie sportivă, din partea Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, au participat dl. Lt.col Tobă Alexandru şi cpt. Năsturel David, ambii fiind selecţionaţi în lotul Jandarmeriai Române. Lotul reprezentativ al Jandarmeriei Române a fost condus de către Adjunctul Inspectorului Şef al Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, locotenent-colonel Tobă Alexandru, care a reuşit  să reconfirme titlul de campion naţional al MAI, pe care-l deţine de doi ani, deşi nu mai este la prima tinereţe.

“Campionatul judeţean de futsal ” – AJF Caras-Severin

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Caraş-Severin vă aduce la cunoştiinţă că turneul judeţean de futsal – faza finală, s-a desfăşurat  în perioada 4-6 iulie 2014, la sediul Sălii Polivalente din Reşiţa.
Prima ediţie a campionatului judeţean de futsal a fost considerată o ediţie – pilot, a cărui scop a fost atragerea tuturor iubitorilor de futsal din localităţile judeţului, către această frumoasă ramură a fotbalului. Ea s-a desfăşurat pe şapte zone geografice (zona Caransebeş, cu două serii, zona Reşiţa-Bocşa, zona Oţelu-Roşu, zona Oraviţa-Anina, zona Bozovici, zona Moldova Nouă) în perioada 15 mai  - 3 iulie 2014 şi s-au prezentat la startul campionatului numai puţin de 41 de echipe.

Reorganizarea APDRP se realizează pentru aplicarea sistemelor administrative eficiente pentru gestionarea fondurilor europene

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit se reorganizează şi devine Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pentru a permite îmbunătățirea capacității instituționale în vederea implementării Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, în paralel cu finalizarea actualului Program (PNDR 2007 – 2013).
                   În mod public și complet transparent, reorganizarea Agenției a fost aprobată în ședința de guvern în data de 18 iunie 2014, iar în data de 25 iunie 2014, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 472, Ordonanța de Urgență nr. 41/18.06.2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. De asemenea, precizăm că proiectul de Ordonanță de Urgență a fost în dezbatere publică pe pagina de internet a MADR începând cu data de 4 iunie 2014.

A căzut în pârâu cu maşina

 Duminică, 06 iulie a.c., în jurul orei 07.00, dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a fost sesizat cu privire la faptul că un autoturism s-a rasturnat în albia pârâului Gozna la ieşirea din localitatea Văliug.    
         Efectivele Postului de Jandarmi Crivaia s-au deplasat la faţa locului  unde au constatat că numitul R.F., în vârstă de 27 ani, domiciliat în mun. Reşiţa, s-a răsturnat cu autoturismul în albia pârâului. La sosirea jandarmilor montani persoana în cauză prezenta multiple plăgi deschise la nivelul feţei şi a capului, fapt pentru care i sa acordat primul ajutor până la sosirea  ambulanţei SMURD.

duminică, 6 iulie 2014

Precizări ale MAE cu privire la calitatea apei mării pe litoralul bulgăresc

 În continuarea informărilor de presă privind riscul ca apa mării de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre să fie contaminată cu virusul hepatic A, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
Avertismentul privind riscul ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatic A și recomandarea vaccinării împotriva acestui virus au fost făcute de șeful secției de hepatologie de la spitalul ”Sf. Ivan Rilski” din Sofia și preluate de numeroase agenții de presă și publicații bulgare, la 30 iunie 2014.

După centralizarea a 97,80% din date, 59% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul în sesiunea iunie - iulie 2014 (situaţie centralizată până la ora 13.00/6 iulie)

 Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia parţială, până la ora 13.00, a ratei de promovare a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2014. Până la ora 13.00, au fost încărcate 97,80% din date. Conform acestora, 59% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul. Procentul este mai mare cu 3%, comparativ cu situaţia parţială centralizată în iulie 2013, când acesta era de 55,52%. În rândul celor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 - 8.99: 24.659.

AJF Caras-Severin:Turneu judetean de futsal - a doua zi

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Caraş-Severin are deosebita plăcere să vă invite la turneul judeţean de futsal – faza finală, ce se desfăşoară în perioada 4-6 iulie 2014, la sediul Sălii Polivalente din Reşiţa.

Prima ediţie a campionatului judeţean de futsal este considerată o ediţie – pilot, a cărui scop este atragerea tuturor iubitorilor de futsal din localităţile judeţului, către această frumoasă ramură a fotbalului. Ea s-a desfăşurat pe şapte zone geografice (zona Caransebeş, cu două serii, zona Reşiţa-Bocşa, zona Oţelu-Roşu, zona Oraviţa-Anina, zona Bozovici, zona Moldova Nouă) în perioada 15 mai  - 3 iulie 2014 şi s-au prezentat la startul campionatului numai puţin de 41 de echipe.

sâmbătă, 5 iulie 2014

Campionatul judetean de futsal - rezultatele prima zi

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Caraş-Severin are deosebita plăcere să vă invite la turneul judeţean de futsal – faza finală, ce se desfăşoară în perioada 4-6 iulie 2014, la sediul Sălii Polivalente din Reşiţa.
Prima ediţie a campionatului judeţean de futsal este considerată o ediţie – pilot,a cărui scop este atragerea tuturor iubitorilor de futsal din localităţile judeţului, către această frumoasă ramură a fotbalului. Ea s-a desfăşurat pe şapte zone geografice (zona Caransebeş, cu două serii, zona Reşiţa-Bocşa, zona Oţelu-Roşu, zona Oraviţa-Anina, zona Bozovici, zona Moldova Nouă) în perioada 15 mai  - 3 iulie 2014 şi s-au prezentat la startul campionatului numai puţin de 41 de echipe.

Repatrierea unui grup de cetăţeni români din Siria

Ministerul Afacerilor Externe informează că un grup alcătuit din 7 cetăţeni români, a fost repatriat, la cerere, în data de 4 iulie 2014, din Siria prin Liban.
Atât Ambasada României din Liban cât şi Ambasada României din Siria au oferit cetăţenilor români sprijin şi asistenţă consulară şi au întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile libaneze pentru desfăşurarea în bune condiţii a formalităţilor tehnice.
De la începutul conflictelor din Siria, Ambasada României la Damasc a repatriat, prin proceduri proprii, peste 500 cetăţeni români.

15.046 locuri de muncă vacante în data de 4 iulie 2014



Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 15.046 locuri de muncă, în data de 4 iulie 2014.
Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ:

Astăzi (05/07/2014) sunt: 32100 persoane private de libertate


Poliţiştii structurilor de investigaţii criminale, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R., au depistat, în ultima săptămână, 229 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată.În urma activităţilor de căutare şi identificare, poliţiştii structurilor de investigaţii criminale din întreaga ţară au depistat, în perioada 27 iunie – 3 iulie a.c., 149 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 90 erau minori. 

vineri, 4 iulie 2014

Peripatetica 2014 - Timp şi Spaţiu

Programul conferintelor care au loc in acest sfarsit de saptamana la Oravita, la Teatrul Vechi Mihai Eminescu.
Vineri 04.07.2014
11.00 / Ionel Bota (istoric) /Oraviţa, poveştile oraşului vechi– vizită ghidată
          Punct de întâlnire : Teatrul Vechi
14.45 / Cuvânt de deschidere
15.00 / Corina Ilin (psiholog) / De la „managementul timpului” înapoi şi înainte la trecerea lui
15.20 / Ion Imbrescu (economist) / Valorizarea economică a timpului. Spaţiu real şi spaţiu virtual în economie

Situatia calitatii apei Marii Negre in zona Litoralului romanesc

 Ca urmare a alertei privind posibila contaminare cu germeni infecţioşi a apei Mării Negre în zona Litoralului bulgăresc, Ministerul Sănătăţii din România face următoarele precizări:
Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa monitorizează permanent, prin recoltare repetată, calitatea apei Mării Negre în zonele stabilite pentru sezonul de îmbăiere.
Până în prezent, probele de apă recoltate nu au evidenţiat apariţia de germeni infecţioşi, ca urmare specialiştii consideră calitatea apei Mării Negre în zona Litoralului românesc ca fiind corespunzătoare.

Bulgaria – Actualizare atenționare de călătorie – calitatea apei mării pe litoralul bulgăresc


 În continuarea atenţionării de călătorie transmise în această dimineaţă de Ministerul Afacerilor Externe cu privire la constatarea unui rezultat nefavorabil al indicatorilor de analiză microbiologică "Escherichia coli" și ”enterococi intestinali" în zona ”Plaja ofițerilor-Varna”, după cum semnala comunicatul emis de Inspecția Regională de Sănătate Varna la 3 iulie 2014, vă transmitem comunicatul de presă (în traducere integrală) emis în această după amiază de Ministerul Sănătăţii din Bulgaria:

Atenţionări de călătorie;Brazilia – Stare de urgenţă din cauza ploilor torenţiale

 Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau se deplasează pe teritoriul Braziliei cu privire la faptul că autorităţile la nivel federal şi statal au declarat stare de urgenţă din cauza puternicelor căderi de ploi torenţiale şi a inundaţiilor care au determinat creşterea majoră a nivelului cursurilor râurilor.
În urma evenimentelor produse un număr semnificativ de persoane au rămas fără adăposturi şi au existat impedimente în aprovizionarea cu alimente, apă potabilă, medicamente şi asigurarea de asistenţă medicală de urgenţă.

Poziția rectorului UVT, Prof. univ. dr. Marilen Pirtea, cu privire la prevederile Ordonanței de urgență 49/2014

UVT este consecventă principiilor asumate prin Carta Universității în conformitate cu legea educației 1/2011 și își dorește o legislație care să implementeze aceste principii. Legea educației, în forma inițială era perfectibilă sub acest aspect, noul OUG aduce anumite clarificări. Salutăm această inițiativă legislativă menită a aduce clarificări și soluții unde actele normative precedente, Legea educației naţionale 1/2011 în special, nu au fost suficient de explicite sau au fost nefericit sau impropriu formulate. Schimbările intervenite în învățământul superior din România, ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență 49/2014 impun cu necesitate exprimarea unor puncte de vedere din partea mediului academic, din partea acelor instituţii care cred într-adevăr că educaţia reprezintă o prioritate naţională. Ca apreciere generală, soluțiile propuse, în mare parte, poartă amprenta unor soluții de politică educațională mai inclusivă, pentru toți copiii și tinerii, fiind mai ales vizate de precizările ordonanței paliere ale educației formale, preuniversitare și universitare.

Campionatul judetean de futsal – AJF Caras-Severin

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Caraş-Severin are deosebita plăcere să vă invite la turneul judeţean de futsal – faza finală, ce se desfăşoară în perioada 4-6 iulie 2014, la sediul Sălii Polivalente din Reşiţa.
Prima ediţie a campionatului judeţean de futsal este considerată o ediţie – pilot,a cărui scop este atragerea tuturor iubitorilor de futsal din localităţile judeţului, către această frumoasă ramură a fotbalului. Ea s-a desfăşurat pe şapte zone geografice (zona Caransebeş, cu două serii, zona Reşiţa-Bocşa, zona Oţelu-Roşu, zona Oraviţa-Anina, zona Bozovici, zona Moldova Nouă) în perioada 15 mai  - 3 iulie 2014 şi s-au prezentat la startul campionatului numai puţin de 41 de echipe.

joi, 3 iulie 2014

Atenționare de călătorie:Indonezia – Alegeri prezidențiale

Ministerul Afacerilor Externe atenționează cetățenii români care călătoresc sau se află pe teritoriul Republicii Indonezia că la data de 9 iulie 2014 vor avea loc alegeri prezidențiale în acest stat și le recomandă acestora să manifeste prudență și să evite adunările publice sau manifestările politice care au legătură cu alegerile prezidențiale, care pot degenera în violenţe, în mod special după anunțarea rezultatului scrutinului.

Cine mai poate opri promulgarea Legii cartelelor pre pay

 Șapte organizații neguvernamentale au cerut azi Avocatului Poporului, precum și președinților Senatului și Camerei Deputaților să uzeze de dreptul lor de a sesiza Curtea Constituțională a României cu privire la neconstituționalitatea legii privind înregistrarea utilizatorilor de cartele pre-pay și rețele Wi-Fi.
După ce legea a fost adoptată în procedură de urgență de ambele camere ale Parlamentului, CCR rămâne garantul respectării drepturilor omului la viață privată. Sesizarea Curții nu poate fi însă făcută înainte de promulgare (conform legii de funcționare a acesteia — 47/1992), decât de următorii: Avocatul Poporului, președinții Senatului și Camerei Deputaților, Președintele României sau un număr de 50 de deputați și 25 de senatori.

Principesa Moștenitoare și Principele Radu, vizită în Marea Britanie

Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită următorul comunicat:
Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor efectua o vizită în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în zilele de 4-8 iulie 2014.

Vineri, 4 iulie, Altețele Lor Regale vor întâlni pe ASR Principele de Wales la reședința sa din Llwynywermod, Țara Galilor.

Luni, 7 iulie, Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor întâlni pe Principele Edward și Contesa de Wessex la reședința regală Bagshot, din Surrey.

ACTIVITATEA I.T.M. CARAŞ-SEVERIN PE PRIMELE 6 LUNI ALE ANULUI 2013, COMPARATIV CU PRIMELE 6 LUNI ALE ANULUI 2014

 Inspectorii din cadrul I.T.M. Caraş-Severin au efectuat, în primele 6 luni ale anului 2013, un număr de 1.409 controale, în urma cărora au fost aplicate 986 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.369.800 lei, iar în primele 6 luni ale anului 2014 au fost efectuate un nr. de 2.003 controale, aplicându-se un număr de  1.206 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.512.000 lei.
Activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin este structurată pe două domenii specifice de activitate specifice după cum urmează:

DOSARE PENALE


Avea permisul de conducere reţinut
­­­În data de  02.07.2014, pe raza localităţii Slatina Timiş a fost depistată în trafic o autoutilitară condusă de B.S., de 29 ani. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta avea permisul reţinut.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

miercuri, 2 iulie 2014

Campania de colectare, de la domiciliu, a deşeurilor provenite de la echipamente electrice şi electronice (DEEE).

 Primăria Municipiului Reşiţa în colaborare cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec organizează sâmbătă, 5 iulie 2014, o campanie de colectare, de la domiciliu, a deşeurilor provenite de la echipamente electrice şi electronice (DEEE).
În categoria ECHIPAMENTELOR ELECTRICE ŞI ELECTRONICE (DEEE) sunt incluse deşeurile provenite de la:
- Aparate de uz casnic de mari dimensiuni: frigidere, congelatoare, maşini de spălat rufe, uscătoare de haine, maşini de spălat vase, maşini de gătit, sobe electrice, plite electrice, cuptoare cu microunde, aparate electrice de încălzit, radiatoare electrice, alte aparate de uz casnic de mari dimensiuni utilizate pentru încălzirea camerelor, a paturilor, a scaunelor şi a fotoliilor, ventilatoare electrice, aparate de aer condiţionat;

14.120 locuri de muncă vacante în data de 2 iulie 2014


Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 14.120 locuri de muncă, în data de 2 iulie 2014.
Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ:

Pacienţii care suferă de forme rare ale unor boli precum cancerul, epilepsia, bolile endocrine, leucemia şi boli neurologice degenerative vor beneficia de tratament cu molecule noi.

Pacienţii care suferă de forme rare ale unor boli precum cancerul, epilepsia, bolile endocrine, leucemia şi boli neurologice degenerative vor beneficia de tratament cu molecule noi.
Nicolae BĂNICIOIU, ministrul Sănătăţii a semnat Ordinul privind modificarea şi completarea anexei nr.1la Ordinulministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare

Donaţie pentru Muzeul Banatului Montan

 Astăzi, 02 iulie 2014, este o zi importantă pentru Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, întrucât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, reprezentat prin  domnul comisar-şef Avram Viorel, împuternicit şeful inspectoratului, a donat către această instituţie culturală 61 de arme care au fost confiscate în cursul anului 2013 de la o persoană privată din judeţ, aceasta deţinând ilegal armele.
Din colecţia donată fac parte piese rare care datează din secolele al XVIII-lea, al XIX-lea şi al XX-lea, constând în pistoale cu cremene, pistoale cu percuţie, revolvere, arme de vânătoare, precum şi alte arme.

marți, 1 iulie 2014

Colaborare româno-chineză în domeniul sanitar

Nicolae BĂNICIOIU, ministrul Sănătăţii şi MA Xiaowei, viceministrul chinez al Sănătăţii au semnat astăzi primul ACORD de cooperare în domeniul Sănătăţii şi al Ştiinţelor Medicale între Ministerul Sănătăţii din România şi Comisia Naţională de Sănătate şi Planificare Familială din Republica Populară Chineză.

Evenimentul a avut loc la Academia Institutului Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei BALŞ. La eveniment a participat managerul unităţii sanitare, prof. dr. Adrian Streinu- Cercel.

TAROM lansează oferta de vară cu reduceri de 50 euro, pentru un bilet dus-întors

București/30.06.2014: Pentru a oferi clienților săi cele mai bune prețuri de vacanță, în luna iulie 2014, TAROM aplică reduceri de 50 Euro pentru fiecare bilet dus-întors și 25 de Euro pentru un bilet dus, pentru călătoriile efectuate cu aeronave proprii TAROM.
Oferta TAROM este  disponibilă la vânzare doar în zilele de vineri și sâmbătă ale lunii iulie după cum urmează:

Infracţiuni şi iar... infracţiuni

Conducerea unui autovehicul sub influenta alcoolului
 În data de 30.06.2014, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au fost sesizaţi despre faptul că M.D.R., de 46 ani, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Caransebeş spre Reşiţa, nu reduce viteza de deplasare   într-o curbă la dreapta, pierde controlul direcţiei şi părăseşte partea carosabilă, în partea stângă a direcţiei de mers, unde se răstoarnă.

Donaţie a unui lot de arme de patrimoniu


 Miercuri, 2 iulie 2014 orele 1000, va avea loc la la sediul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Caraş-Severin, ceremonia de donaţie a unui lot de arme de patrimoniu către Muzeul Banatului Montan, Reşiţa.
         Transferul gratuit al armelor, care vor îmbogăţi paleta expoziţională a muzeului din Reşiţa, se realizează la iniţiativa Inspectoratului de Poliţie al judeţului Caraş-Severin. Participă la eveniment domnul comisar şef Viorel Avram, comandantul

CENTRUL pentru DOCUMENTARE, creaţie FOTO-FILM

 PRIMĂRIA şi LICEUL BĂNĂŢEAN OŢELU ROŞU - România
în colaborare cu
LIGA ASOCIAŢIILOR ROMÂNO-GERMANE din GERMANIA e.V. (LARG)
înfiinţează la Oţelu Roşu
CENTRUL pentru DOCUMENTARE, creaţie FOTO-FILM şi activităţi IT, Luni 7 iulie ora 10 la Liceul Banatean Otelu Rosu.
Parteneri:

Atenţionări de călătorie:Bosnia şi Herţegovina – Starea actuală a drumurilor

 Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii care se deplasează în Bosnia şi Herţegovina cu privire la starea actuală a drumurilor, după cu urmează:
  • M-18: Srebrenik-Sicki-Brod traficul este obstrucţionat, iar vehiculelor nu le este permis accesul prin localitatea Tinja.
  • Camioanelor le este interzis accesul pe drumul regional R-461 Srebrenik-Bukva şi pe R-461a Srebrenik-Donja Orahovica.

luni, 30 iunie 2014

Anunt oprire apa Resita

În vederea executării unor lucrări de modernizare a liniei de 20 kV ce alimentează zona, executate de ENEL DISTRIBUŢIE Banat  se va opri furnizarea apei potabile  în zilele de   : 
  01 Iulie 2014 , între orele 0900 – 1200
şi
04 Iulie 2014, între orele 1400 – 1700

Vor fi afectaţi consumatorii din Zona Valea Ţerovei, străzile Dorna, Vântului şi cele alimentate prin Staţia Pompare Opeltz (Rândul IV, Vârfului, Căprioarei, Simion Mangiuca, Ţerovei, Badea Cârţan) .
 Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul ENEL DISTRIBUŢIE Banat